AfD depune plângere împotriva Angelei Merkel

AfD depune plângere împotriva Angelei Merkel

Partidul german de extremă dreaptă Alternative für Deutschland (AfD) a depus o plângere împotriva cancelarului Angela Merkel pentru abuz de putere, acesta din urmă "forţându-l pe Thomas Kemmerich din FDP "să demisioneze de la preşedinţia landului Turingia", potrivit co-preşedintelui AfD, Björn Höcke, care o critică pe Merkel pentru comentariile sale negative despre alegerea lui Thomas Kemmerich în funcţia de şef al Turingiei, datorită sprijinului comun al CDU şi AfD.

Cancelarul german a calificat ca fiind "impardonabilă" alianţa electorală fără precedent încheiată între partidul ei şi extrema dreaptă la nivel regional în Turingia, alianţă care a provocat un cutremur politic în ţară.

"D-na Merkel nu mai deţine o poziţie relevantă în partidul CDU şi se afla în Africa de Sud pentru o vizită în calitate de şef al guvernului german, nu ca membru al CDU. Reacţia ei a fost clar un caz de abuz de autoritate, care subminează egalitatea partidelor", potrivit lui Jörg Meuthen, co-director al AfD.

Ministrul-preşedinte al landului Turingia, Thomas Kemmerich, şi-a anunţat demisia weekendul trecut, în faţa scandalului provocat de alianţa dintre Partidul [său] Liberal Democrat, creştin-democraţii din CDU şi extrema dreaptă, potrivit LA LIBRE BELGIQUE.

(Revista presei internaționale a fost concepută de RADOR)

Ne puteți urmări și pe Google News