Afacerile necurate ale firmei care a ridicat blocul "Bancorex"

Afacerile necurate ale firmei care a ridicat blocul "Bancorex"

Bouygues România a beneficiat de contracte preferenţiale, precum renovarea Palatului Justiţiei, construirea World Trade Center sau a tronsonului de autostradă Cernavodă - Medgidia.

Societatea care a construit Bucharest Finacial Plazza (blocul "Bancorex" de pe Calea Victoriei, din Capitală), Bouygues Romania SRL, parte a grupului francez Bouygues Batiment, a stârnit nemulţumirea propriilor angajaţi, dar şi a partenerilor de afaceri. Asta din cauza lucrărilor făcute "peste cap, în grabă, fără a respecta normele de calitate în construcţii". Aşa se arată într-o scrisoare deschisă în care mai mulţi angajaţi susţin că au preferat să plece şi că firma se află în proces cu beneficiari nemulţumiţi de lucrările prestate.

În replică, conducerea societăţii califică acuzaţiile drept "neadevăruri şi inexactitaţi" şi-i ameninţă cu "o plângere" pe autori.

Plăţi ilegale cu gir guvernamental

De fapt, Bouygues a intrat în atenţia autorităţilor după ce Curtea de Conturi a descoperit grave nereguli în contractul de restaurare a Palatului Justiţiei. Contractul cu Bouygues şi societatea Antrepriza de Construcţii Montaj Special (ACMS) SA a fost semnat, în 2003, de ministrul justiţiei de atunci, Rodica Stănoiu.

DNA şi, ulterior, Parchetul General au deschis câte o anchetă, după ce s-a constatat că Bouygues a beneficiat de un credit extern în valoare de 34 de milioane de euro garantat de stat, deşi contractul era doar de 15,6 milioane de euro.

Conform Curţii de Conturi, creditul a fost contractat nelegal, în baza unei hotărâri de guvern aprobate doar de premierul Adrian Năstase şi contrasemnată de miniştrii justiţiei şi finanţelor, Rodica Stănoiu şi Mihai Tănăsescu.

"În acest dosar, în martie 2009, s-a dat soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de doamna Stănoiu", ne-a declarat procurorul Simona Frolu, din Parchetul General.

Contracte fabuloase, licitaţii suspecte

În 2008, o altă reprezentantă a grupului francez, Colas România SA, a câştigat o licitaţie de construire a tronsonului Cernavodă - Medgidia al A2. Valoarea contractului se ridică la 179,70 milioane euro. Şi această licitaţie se află în atenţia autorităţilor.

Chiar Dorina Tiron, directorul general al Companiei Naţionale Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a confirmat existenţa unui control al Curţii Conturi. "Au fost, au verificat, dar deocamdată nu ne-au semnalat vreo neregulă", a spus Tiron.

În atenţia autorităţilor se află şi o licitaţie câştigată la spitalul din Timişoara, unde alte două firme participante s-au retras în mod suspect de la licitaţie.

OMUL DE LEGĂTURĂ

Pionul Bouygues, în curtea guvernului

Un cuvânt greu de spus în derularea marilor contracte pe bani publici a Bouygues a avut Ileana Tureanu, fost secretar de stat în Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei. Acesta a fost angajata firmei franceze înainte să devină funcţionar public de rang înalt.

Ea a aprobat studiul de fezabilitate al lucrărilor de la Palatul Justiţiei. Tureanu a fost audiată ca martor şi în dosarul “Trofeul Calităţii" în care Adrian Năstase este cercetat de DNA. Tot Tureanu a dat aviz favorabil trecerii în intravilan a 224 de hectare de teren ale Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Bucureşti.

Cazul face obiectul dosarului cercetat de DNA în care au fost arestaţi Puiu Popoviciu, fostul şef al DGIPI, Cornel Şerban, şi Petru Pitcovici, şeful Diviziei de Operaţiuni a DGA.

Ne puteți urmări și pe Google News