Afaceri pe timpul pandemiei. Atac mişelesc la sarea României
- Simona Ionescu
- 7 aprilie 2020, 08:36
Cine a pus coronavirusul în drum?
Dacă ar fi să ne gândim la un scenariu fantasmagoric al conspiraţiei, am spune că totul a fost pus la cale de către cineva care nu are interesul să se mai fabrice clor, să nu mai existe dezinfectanţi eficienţi şi pandemia să se prelungească. Să revenim cu picioarele pe pământ. Şi să ne întoarcem puţin în timp. În 2016, mai precis.
Atunci are loc o licitaţie, pentru prospectarea şi începerea exploatarii zăcământului de sare gemă de la Nireş, judeţul Cluj. În perimetrul situat în UAT comuna Mica, între localitatea Nireş la Vest şi localitatea Unguraş la Est.
Uluitor, dar la această licitaţie unde se stabilea cine exploatează sarea românească, nu se prezintă tocmai SALROM; adică întreprinderea statului român care se ocupă fix de exploatarea sării de la noi.
Am solicitat oficial SALROM în baza legii Informaţiilor publice, să ni se comunice de ce societatea nu a participat la această licitaţie importantă. Deocmdată, pe surse, am aflat că acest subiect este extrem de sensibil şi că documentele în legătură cu el nu se prea găsesc. Noul Consiliu de Administraţie al SALROM a cerut, totuşi, să se clarifice această anomalie. Cine a tras frâna de mână, pentru ca SALROM să nu participe la licitaţie? Cine nu a vrut-o acolo, cu şanse mari de a câştiga? Credem că răspunsul la această întrebare trebuie să-l dea organele de cercetare penală, pentru că miroase a puşcărie.
O firmă şi doi angajaţi
Firma SALZBERGWERK RESSOURCEN UND INVESTITIONEN SRL, conform datelor de la Registrul Comerţului, a fost înfiinţată în România în anul 2013 şi are ca obiect de activitate: „Extracţia altor minereuri metalifere neferoase”. Adică şi a sării, cum ar veni dacă am traduce termenii tehnici. Iar numărul mediu de salariaţi era de…2. Nici cu activitatea comercială, firma nu stă prea bine. Cifra de afaceri este 0 lei. Profitul net este tot 0 lei. Totuşi, firma are pe anul trecut pierderi de 688,239 lei. Nu mare lucru.
De ce am pomenit despre acest amărât de srl, care merge pe pierdere? Pentru că în spatele lui se află o ditamai firma, care exploatează sare în multe locuri din Europa şi care a pus demult ochii şi pe sarea românească. Şi care este principalul concurent al SALROM pe piaţa Europeană.
Acest SRL care în documentele oficiale are, începând cu anul 2015 şi până în 2018 profit 0, câştigă în 2016 licitaţia pentru exploatarea zăcământului de sare gemă de la Nireş, judeţul Cluj. Licitaţie la care SALROM, un colos pe lângă acest srl, pur şi simplu nu se prezintă. Din motive pe care nimeni nu le-a aflat deocamdată.