Afacerea de la mare a lui Mihai Trăistariu merge ca pe roate. Lovitură financiară dată de artist

Afacerea de la mare a lui Mihai Trăistariu merge ca pe roate. Lovitură financiară dată de artist

După doi ani de pandemie în care a stat prost cu banii, Mihai Trăistariu a reușit să câștige sume pe măsură. Artistul are câteva apartamente pe litoral, luate cu credit, iar turiștii se îngrămădesc să se cazeze la el.

Mihai Trăistariu deține câteva apartamente pe litoral, luate cu credit, pe care le închiriază turiștilor. Artistul a povestit că afacerea merge foarte bine și că are totul rezervat din 15 iunie și până la începutul lui septembrie. El a recunoscut că banii nu mai sunt o problemă și că nu are de ce să se plângă.

Vedeta a declarat că este fericită pentru că își poate plăti jumătate din datoriile pe care le are la bancă. „Anul acesta nu am niciun motiv să mă plâng. Mi-a mers foarte bine. De la Paști și mai apoi 1 mai am avut doar semnale pozitive. În sensul că turiștii mi-au închiriat mereu cele șase apartamente din Mamaia Nord. Cred că voi reuși să strâng circa 30.000 de euro după acest sezon estival.

foto: facebook.com/Mihai.Traistariu.2020

Iar asta va însemna că voi putea achita un miliard și jumătate din cele trei pe care le am de dat înapoi băncii. Mai mult, dacă lucrurile vor merge la fel de bine și în această toamnă, așa cum sper din toată inima, atunci am motive să cred că până la Crăciun îmi voi achita și restul datoriei, ca să încep noul an curat ca lacrima! Totul e să am parte de concertele propuse”, a declarat Mihai Trăistariu.

Cât costă apartamentele lui Mihai Trăistariu

Vedeta a mai precizat că afacerea are succes pentru că nu și-a bătut joc de turiști și pentru că a pus un preț decent. „E drept că și prețurile mele sunt acceptabile. Prețul unui apartament în plin sezon, în Mamaia Nord, este de 500 – 600 de lei pe noapte. La mine, el este de 350 de lei.

Și cred că asta a făcut ca din 15 iunie încoace eu să nu am nici măcar o cameră liberă. Nu mă refer la weekenduri, ci la întreaga săptămână! Și nici nu voi avea până pe 3 septembrie, în condițiile în care pe 5 începe școala anul acesta. Mai mult, am speranțe că voi mai reuși să mai închiriez camere până pe la jumătatea lui septembrie, așa cum mi s-a întâmplat și anul trecut!”, mai spune Mihai Trăistariu.”, a artistul în luna iunie, când se aștepta să rămână cu un profit de 30.000 de euro la sfârșitul sezonului estival, potrivit Playtech.