Adrian Severin, despre politica externă a României: Nu se mai poate juca la două capete
- Nicolae Comănescu
- 6 aprilie 2026, 19:00

România trebuie să-și clarifice direcțiile externe, într-un context internațional extrem de agitat. Adrian Severin și Robert Turcescu au discutat, luni, în podcastul difuzat pe evz.ro și pe canalul de YouTube Hai România despre valurile în care navighează țara noastră.
O temă a discuției a fost rolul bazelor militare americane în zonele de conflict, cu un accent deosebit pe regiunea Golfului. Potrivit lui Adrian Severin, percepția asupra acestor facilități s-a schimbat radical, ele transformându-se dintr-un element de descurajare într-un catalizator pentru escaladarea violențelor.
„Fostul ministru de Externe a spus că bazele militare ale americanilor, din Golf, s-au dovedit a fi o armă ce s-a întors împotriva țărilor care le găzduiesc. Ordinea preexistentă acestui conflict este una care nu mai stă în picioare. O ordine care credea că bazele militare americane sunt o descurajare a războiului.
Ele au reprezentat până la urmă un argument pentru intrarea în război, că dacă n-ar fi avut bazele americanii, n-ar fi intrat în război, socotind că nu au suficientă putere locală, pentru a câștiga rapid. Vorbesc despre statele care deja simt pe pielea lor avantajele și dezavantajele prezenței bazelor americane”, a explicat acesta.
Sfârșitul politicii ambivalente
În ceea ce privește România, invitatul a subliniat că tradiția diplomatică de a naviga între interese divergente devine din ce în ce mai greu de susținut. Tensiunile din Orientul Mijlociu forțează statele să facă alegeri clare, eliminând spațiul de manevră pentru acordurile contradictorii.
„Pe undeva am impresia că România joacă și ea la două capetele în felul ei, că așa este obiceiul. Deci România încă nu e în situația de a înțelege aceste lucruri. Dar iată, pentru că veni vorba. Războiul acesta din Iran sau din Golf, cum vreți să-l numiți, sau din Orientul Mijlociu, deja închide jocul la două capete. Deci nu putem semna tratate Abrahamice cu Israelul și în același timp să normalizăm relațiile cu Iranul și în același timp să facem un acord de asistență mutuală cu Pakistanul nuclear”, a punctat Adrian Severin.
Limitele multivectorialismului în diplomație
Deși pledează pentru o deschidere diplomatică largă, fostul ministru avertizează că există momente în care neutralitatea sau ambiguitatea devin imposibile. Deciziile strategice trebuie să fie coerente pentru a evita izolarea sau lipsa de credibilitate.
„Eu nu spun ca să fim, cum să spun, univectoriali, nici vorbă. Nu spun ca cineva să rupă de pildă relațiile cu Statele Unite. Însă Trebuie la un moment dat să înțelegem că nu poți să fii și cu agresorul, și cu victima în același timp. Nu poți să fii și cu șunca întreagă și cu custura unsă. Nu poți să fii și puțin virgină și puțin gravidă? Și așa mai departe. Există o limită. Sigur că eu pledez pentru multivectorialism, printr-o deschidere cât mai largă”, a mai afirmat fostul ministru de Externe.
Mitul neutralității unilaterale
Întrebat de Robert Turcescu dacă statele din zonele fierbinți ale globului, precum cele din Golf, ar putea opta pentru o stare de neutralitate, Adrian Severin a clarificat faptul că acest statut nu depinde exclusiv de voința unui singur guvern, ci de un consens internațional fragil.
„Acolo este imposibil, dacă vorbim de statele în conflict sau în zona de conflict. Este imposibil să vorbim de neutralitate, mai ales că neutralitatea nu este o decizie unilaterală a statului care se dorește neutru, ci este o decizie multilaterală care presupune o înțelegere între acel stat și alte state care să-i garanteze neutralitatea și precum și între statele garantoare care și ele trebuie să vadă în ce măsură sunt interesate să garanteze neutralitatea”, a conchis Severin în podcastul de pe evz.ro.