De la demisie, la demitere. Omul lui Patriciu, dat jos pentru a fi instalat apropiatul soţilor Antonescu

De la demisie, la demitere. Omul lui Patriciu, dat jos pentru a fi instalat apropiatul soţilor Antonescu

După ce în urmă cu o săptămână demisionase din fruntea organizaţiei PNL Prahova, Adrian Semcu a fost demis azi de conducerea centrală a liberalilor pe motiv că nu mimează lupta la nivel local cu PDL. Conducerea liberală a decis să invalideze şi alegerile din cadrul Biroului Teritorial Prahova, care îl desemnase pe liberalul Virgil Guran drept lider interimar. Apropiatul soţilor Antonescu, fostul vicepreşedinte Mircea Roşca, a fost instalat în această funcţie, a anunţat liderul PNL, ţinând să sublinieze că mişcarea nu are nimic de-a face cu situaţia lui Dinu Patriciu.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat luni, la finalul Comitetului Naţional Executiv al partidului, că liberalii au decis dizolvarea filialei prahovene a PNL şi numirea unui birou interimar condus de fostul vicepreşedinte Mircea Roşca. "Pentru că a fost o discuţie în aceste din urmă zile, regret să-i dezamăgesc, încă o dată crunt pe drăgălaşii dumneavoastră colegi de la Evenimentul Zilei şi asociaţii, la şedinţa BPC s-a luat în discuţie situaţia filialei judeţene Prahova. Fostul preşedinte, domnul Adrian Semcu, a revenit acum, în şedinţă, asupra demisiei. Revenind asupra demisiei, eu, în calitate de preşedinte, am propus Biroului Politic Central demiterea lui, dizolvarea Biroului Permanent Teritorial. Această propunere a fost adoptată de BPC cu 25 de voturi pentru, 3 contra şi 3 abţineri, vot secret. În urma acestei decizii, am propus un birou interimar, alcătuit din 21 de membri, mulţi dintre ei din vechiul birou, practic toţi consilierii judeţeni, toţi foştii vicepreşedinţi ai organizaţiei judeţene, foşti parlamentari, oameni de mare prestigiu", a declarat Crin Antonescu. "Preşedinte interimar este fostul vicepreşedinte Mircea Roşca. Este o opţiune care nu a fost a mea personală ci a fost o opţiune consensuală a acestor oameni. Am optat pentru o formulă coerentă, care să aibă determinare, hotărâre şi să acţioneze cât se poate de radical în Prahova, unul din câmpurile de bătălie foarte importante de anul viitor. Hotărârile au fost aprobate de Comitetul Naţional Executiv cu 42 de voturi pentru, 13 contra şi două abţineri", a adăugat el. Cât priveşte motivele demiterii lui Semcu, Antonescu a invocat nevoia de "luptă reală" cu partidele din arcul guvernamental."Motivele demiterii prefer să le formulez sec. Ele sunt, pe de-o parte, nevoia ca o organizaţie, într-un an electoral, să funcţioneze coerent şi să funcţioneze eficient. Nu se putea în condiţiile de dinainte. Doi: nevoia ca cei care conduc o organizaţie judeţeană să se afle într-o luptă reală cu actuala putere. Nu dezvolt şi nu voi dezvolta aceste subiecte", a spus liderul PNL. După ce declarase că renunţă la funcţia de şef al filialei, la câteva zile, Semcu s-a răzgândit şi anunţase conducerea PNL că vrea să îşi retragă demisia. CITIŢI ŞI:

  • Meleşcanu îl avertizează pe Antonescu: Să nu se ajungă la pierderi de membri la PNL Prahova
  • Ultimul colaborator al lui Patriciu, neutralizat de Antonescu. Omul Adinei Vălean, viitorul şef peste PNL Prahova
  • Antonescu câştigă o bătălie. Patriciu, rămas fără protecţia PNL Prahova. Semcu, "îngerul păzitor", silit să-şi dea demisia. Urmează excluderea?
  • Omul lui Patriciu revine: Semcu şi-a anulat demisia din fruntea PNL Prahova şi acuză presiuni politice
  • Semcu: A fost un puci comandat de la centru. Excluderea lui Patriciu, posibilă miză

Ne puteți urmări și pe Google News