DEZVĂLUIRE. S-a aflat MOTIVUL pentru care Adrian Mutu a fost adus la Dinamo. „Se pregătește o mare schimbare la echipă”
- Andrei Călin
- 26 octombrie 2016, 14:46
Un apropiat al clubului din Ștefan cel Mare a povestit pentru „Evenimentul zilei” principalul obiectiv pe care îl are Adrian Mutu, managerul general al „câinilor”, până în iarnă.
Atmosfera la Dinamo este extrem de tensionată, în continuare, și nu s-a mai relaxat nici după victoria obținută de „roș-albi”, în ultima etapă, contra Pandurilor Târgu Jiu (scor 4-0). La finalul turului, echipa din Ștefan cel Mare se află pe locul al 6-lea, cu 19 puncte, la 8 distanță de liderul Steaua. Ioan Andone se simte vânat mai ales că fanii i-au cerut demisia și în timpul partidei cu gorjenii, dar antrenorul nu are de gând să demisioneze, atât timp cât nu va fi dat afară de finanțatorul Ionuț Negoiță. Un apropiat al clubului, ne-a dezvălut că Adrian Mutu, managerul general al clubului, a ajuns în Ștefan cel Mare cu un obiectiv important, pe termen scurt: aducerea lui Cosmin Contra pe banca tehnică.
„Mutu de aia a ajuns la Dinamo, ca să-l convingă pe Contra să preia echipa. Andone știe asta și simte presiune din partea lui Mutu. Abia se se salută când se întâlnesc. Se simte nedreptățit pentru că a fost fluierat chiar și când a câștigat echipa cu 4-0. Eu cred că nu va rezista până în iarnă, pentru că nici valoarea echipei nu-l ajută. Dinamo e o formație modestă în acest moment și Ando simte că nu poate face minuni acolo. E doar o chestiune de timp până va ajunge contra la Dinamo, o să vedeți”, ne-a spus apropiatul clubului Dinamo.
Neînțelegerile dintre Mutu și Andone au ieșit la suprafață și după meciul cu Pandurii, atunci când „Briliantul” a spus că „părerea fanilor trebuie respectată”. „Fălcosul” a replicat și a spus că „Mutu e băiat bun, dar mai are multe de învățat”. Cosmin Contra este unul dintre cei mai buni prieteni ai managerului general și este liber de contract, după ce a fost dat afară de la Alcorcon, echipă din liga a doua spaniolă.