Adrian Minune este unul dintre cei mai îndrăgiți cântăreți de manele din showbiz-ul autohton. S-a lăsat de la o vârstă fragedă în muzica lăutărească, iar vocea sa inegalabilă l-a făcut celebru. DIn cauza înălțimii, i s-a spus, inițial, Adrian Copilul Minune.
Adrian Minune sau Adrian Copilul Minune este unul dintre cei mai cunoscuți și îndrăgiți maneliști. „Number One”, cum se spune. După el au apărut și alți imitatori care au încercat să-i fure din glorie, Baby Minune, Copilul de Aur. Însă nici unul nu s-a ridicat la nivelul său.
Pe lângă vocea inegalabilă, el iese în evidență și din cauza înălțimii.
Adrian Minune, misterul înălțimii
Manelistul este unul dintre cei mai scunzi artiști de pe la noi. Dar acest lucru face parte din farmecul său. Mulți și-au pus întrebarea, de-a lungul anilor, care este motivul pentru care artistul a rămas la înălțimea unui copil. Până de curând a rămas o întrebare fără răspuns. El nu a dat detalii pe acest subiect.
În ciuda înălțimii, reușește să susțină spectacole care se întind pe durata a câtorva ore. Iar vocea sa puternică și talentul interpretativ nu sunt afectate de această problemă.
Iată că, după ani și ani, fiica sa, Karmen, dezvăluie misterul, secretul înălțimii lui Adrian Minune.
Explicațiile fiicei manelistului
Karmen Simionescu a vorbit despre afecțiunea de care suferă tatăl ei și care l-a împiedicat să crească în înălțime. Problemele lui Adrian Minune au apărut încă din copilărie, iar lipsa unui tratament medical au făcut afecțiunea să nu poată fi vindecată. Acum, înălțimea a devenit cartea sa de vizită.
„Tata (Adrian Minune - n. red.) nu are niște probleme, pur și simplu are niște glande care nu s-au dezvoltat, dar el nu are nicio problemă cu asta. Dacă ar fi fost în vremea noastră, ar fi existat niște injecții care ajută să crească glanda respectivă. Deci nu e o malformație. Asta e emblema lui. Tata tocmai din cauza staturii lui și din cauză că a fost ăla micu’ în copilărie, care analiza tot, care vedea tot. (…) Se uita la lăutarii ăia vechi cum cântă și a furat meserie”, a povestit Karmen Simionescu.
Adrian Minune este un tip orgolios
Fiica artistului de manele spune că acesta este un tip orgolios. Iar dacă ar fi fost mai înalt, ar fi fost cunoscut și din alte motive decât muzica pe care o cântă
„Mă deranjau glumele când eram mică, legate de înălțimea lui, îți dai seama. Tata a avut o viață dificilă, iar el la cât de orgolios este, dacă ar fi fost înalt nu ar fi fost bine pentru nimeni. Nu vrei să vezi cum se dezlănțuie iadul câteodată. Esențele tari se țin în sticluțele mici, tata ar fi făcut războaie dacă ar fi fost înalt!”, a povestit Karmen Simionescu, despre Adrian Minune la podcastul lui Cătălin Măruță.
În acest context, fiica artistului a povestit o întâmplare din copilărie. S-a întâmplat la un moment dat ca o altă fată, din vecini, să-i jignească tatăl din cauza înălțimii. Karmen spune că a răbufnit și a lovit-o. Iar acum, nu regretă gestul, considerând că era de datoria ei să-și apere tatăl.
„O vecină mi-a zis odată «Tatăl tău, ăla pitic». Mamă, am văzut verde în fața ochilor, negru, mov, albastru, toate culorile. Era o fată, i-am dat o palmă. Eu nu am dat în nimeni niciodată, eram și mai mică. Ea s-a dus la tatăl ei, i s-a făcut rău. Apoi au venit oamenii la poartă, mama fetei a început să țipe «Țiganilor, mă duc și scot certificat medico-legal». Iar mama se prefăcea că mă bătea. Nu ai voie să zici așa ceva, ce legătură are tata?”, a povestit fiica lui Adrian Minune.