Adrian Minune, internat de urgență la spital. „M-am înverzit, m-am îngălbenit”. Cum se simte manelistul acum

Adrian Minune, internat de urgență la spital. „M-am înverzit, m-am îngălbenit”. Cum se simte manelistul acumAdrian Minune. Sursa foto: Arhiva Evz

Adrian Minune a ajuns de urgență la spital și se află sub observația medicilor. Doctorii i-au făcut o serie de teste și de analize, iar manelistul așteaptă diagnosticul. Toată familia este alături de el.

Adrian Minune s-a simțit rău și a fost internat la spitalul Ponderas. Toată familia a venit cu el,dar medicii încă nu i-au oferit un diagnostic. Manelistul așteaptă rezultatele testelor și ale analizelor. Apropiații nu exclud nici posibilitatea de a avea Covid, iar asta să-i fi declanșat o serie de reacții adverse.

În vara anului trecut, ginerele lui Adrian Minune, Bogdan, a ajuns de urgență la spital, unde a fost și operat. Soțul lui Karmen Minune avea pietre la fiere și a fost nevoit să se opereze, potrivit Fanatik.

Adi Minune, un bunic fericit

De curând, fiica lui Adrian Minune, Adriana Simionescu, a povestit cum a reacționat manelistul când a aflat că urmează să fie bunic pentru a doua oară. Aceasta va naște o fetiță și a declarat că tatăl el a fost șocat când a auzit că va mai avea o nepoată.

sursa foto: EVZ

„I-am zis mamei ‘Ține și tu testul ăsta’, la care ea ‘Ce?’ S-a uitat și a zis că o păcălesc, că e copilul lui Karmen. Ce sens avea să zică treaba asta, am rămas așa… Pe bune? Serios? Le-am jurat că e al meu. Nu m-au crezut din prima. Ei sunt obișnuiți ca eu să fiu copilul ăla nebun, rebela familiei. Eu plec când vreau, vin când vreau, eu fac ce vreau. Fiind copilul mijlociu… Adi e cel mai răsfățat, pentru că e cel mai mic. Karmen e cea mai mare, înainte era ea prima, pe ea o ducem, ei îi facem. Acum ea e doamna familiei, copil, Sofi, primul nepot. Ei erau obișnuiți cu mine cu plecările, petrecerile, altceva.

Îți dai seama, când au văzut testul nu m-au crezut pe bune. Eram toți în aceeași casă. Eu așa am aflat, am avut pur și simplu o presimțire ciudată. Nu am văzut niciun fel de semn, nici fizic, nici pofte, nici greață, doar presimțirea.

Am fost, am luat testul și a fost să fie. Pur și simplu a fost o chestie de moment. Am văzut două linii, m-am înverzit, m-am îngălbenit. Toată familia mea era în casă când am aflat și a trebuit să le spun, nu am putut să țin secret”, a declarat Adriana Simionescu.