Adrian Georgescu: "Ieri s-a lansat în Bucureşti "Cicloteque", primul parc de închiriat biciclete din Capitală, la care se adaugă nouă locuri de parcare special amenajate".
Este „puiul“ programului Velib, care în Paris a avut un real succes. Acolo, în doar un an, circa 16.000 de biciclete au fost folosite pentru peste 26 de milioane de curse, aducând primăriei 20 de milioane de euro. Graţie acestui program, edilii au mari şanse de a reduce traficul rutier cu 40% până în 2020.
În Bucureşti, proiectul este o iniţiativă a Fundaţiei MaiMultVerde şi a unei bănci. Primăria nu are nicio legătură: implicarea ei s-a sfârşit odată cu aşezarea pe trotuare a unor culoare, pe care vezi trecând o bicicletă la trei ore. Aici, statutul biciclistului nu e clar precizat. Este el un pieton căruia îi cresc temporar roţi sau conducătorul unui vehicul rutier? Pistele, oricum insuficiente, sunt amenajate pe trotuare, dar toate testele pentru obţinerea permisului de conducere au întrebări însoţite de imagini în care eşti întrebat „cine va pătrunde primul în intersecţie: a. automobilul, b. autobuzul, c. bicicleta?“.
V-o spun din proprie experienţă: ca biciclist, nu-ţi vine să mergi pe trotuar. Dintre cele două forme de nesiguranţă la care te poţi expune, o preferi pe cea în care rişti să fii accidentat, decât pe cea în care rişti să accidentezi. Mai degrabă treci cu inima cât un purice pe lângă maşina oprită pe avarii, rugându-te ca şoferul să nu deschidă brusc portiera, decât să te trezeşti pe trotuar cu un copil neatent care-ţi sare în faţă.
Inamicul cel mai mare al biciclistului bucureştean este însă poluarea. Putem legifera cele mai aspre norme antipoluare din lume, cât timp vor exista pe străzi camioane, tractoare şi Dacii din 1983 care aruncă trâmbe de fum cât un combinat chimic, iar nimeni nu le va trage pe dreapta, să verifice nivelul noxelor emise, tot degeaba va fi.
„Cicloteque“ oferă deocamdată doar 100 de biciclete şi palide speranţe de mai bine, întrucât aici luptă împotriva unui mod de viaţă. Pentru mulţi bucureşteni, automobilul nu este atât un mijloc de deplasare, cât o vitrină de prezentare a propriei persoane. Aici, eşti ceea ce conduci. Nu veţi găsi o capitală europeană atât de plină de SUV-uri şi de motociclete de mare viteză. Unii se simt împliniţi numai la volanul unui Ford Explorer, iar emulii lui Valentino Rossi doar dacă fac să zbârnâie geamurile unui întreg cartier. În miezul acestui cult, trecerea la bicicletă ar fi privită, în primul rând, ca un eşec personal sau ca o decădere.
Comentaţi pe:
Recomandările noastre
