Admitere cu scandal la Facultatea de Kinetoterapie din București. Candidații, revoltați.

Admitere cu scandal la Facultatea de Kinetoterapie din București. Candidații, revoltați.

Scandal imens la Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti (UNEFS), în urma revoltei candidaților și a părinților acestora după afișarea rezultatelor la admiterea pentru studiile de licenţă din cadrul Facultății de Kinetoterapie.

Unii dintre candidați, deşi aveau note foarte mari, nu s-au găsit pe niciuna dintre listele celor admişi, ci pe listele de aşteptare, fiind practic respinşi. În timp ce  alţii cu note mult mai mici, au fost admişi pe locurile cu taxă. Totuși, această greşeală nu a fost singura întrucât se pot observa şi erori la notele de departajare.

În urma zecilor de reclamaţii primite cu privire la clasificările greşite a candidaţilor, Monica Stănescu, conferenţiar universitar UNEFS, a confirmat pentru romaniatv.net faptul că au existat nişte erori legate de automatizarea procesului de înscriere online, instituţia de învăţământ asumându-şi greşeala şi încearcă să o remedieze cât mai repede posbil.

"Acolo a fost o chestie legată de automatizarea procesului de clasificare pe baza opţiunii finanţării, se va revizui, iar în listele finale, va fi eliminată. La buget totul este în regulă, problema a apărut la taxă. Acum reconsiderăm aceste criterii”, a declarat aceasta, adăugând că: ”A fost o eroare din partea noastră, pe care o să ne-o asumăm, vizavi de automatizarea acestui proces de înscriere online, pe care nimeni nu l-a testat până acum, cu atât de mulţi candidaţi”.

Ne puteți urmări și pe Google News

”Opţiunea "buget"/ "taxă" exista şi înainte, însă nu era automatizată. Noi ne asumăm că a fost o eroare de verificare a criteriilor pe care calculatorul le-a aplicat automat, şi acum când le vom reverifica, vom vedea exact ce s-a întâmplat. Lucrurile vor fi aşezate conform celor prezentate în metodologie. Noi am clasificat candidaţii pe baza opţiunilor exprimate pe programele de studii. Ce ne-au semnalat ulterior candidaţii, a fost că, în urma exprimării opţiunilor pentru programele de studii, au apărut unele diferenţe vizavi de regimul de finanţare, pentru care ei au optat'', a transmis Stănescu.

Referitor la criteriile principale de admitere la UNEFS, reprezentantul universităţii ne-a spus că toţi candidaţii au fost încurajaţi să bifeze ambele opţiuni, pentru a avea cât mai multe şanse să fie admişi.

"Criterii principale sunt: opţiunea pentru programe de studii şi mediile pe care ei (n.r. viitorii studenţi) le-au avut la Bacalaureat. A apărut o discuţie referitoare la faptul că au fost incluse automat, prin procedura online, nişte criterii vizavi de regimul de finanţare, cu taxă sau buget, care, ar fi schimbat în această fază provizorie ierarhia unor candidaţi. Dar, noi acum suntem în proces de revizuire a acestor criterii şi funcţionalităţi de calcul automat, şi cu siguranţă le vom remedia”, a menționat reprezentantul UNEFS.

”Cei care au venit la Facultatea de Kinetoterapie şi au bifat doar opţiunea de "buget", poate să pice cu media mai mare decât ultimul care va intra la taxă, pentru că nu şi-a bifat şi opţiunea "taxă". Toţi candidaţii au fost încurajaţi să bifeze ambele opţiuni, în cazul aceluiaşi program", a explicat Monica Stănescu.

În contextul actual reprezentat de pandemia de coronavirus, întregul proces de admitere s-a desfăşurat online, pe baza mediilor de la examenul de Bacalaureat, existând şi o opţiune de bifat pentru programele de studii, respectiv buget sau taxă. Pe lângă aceste criterii s-a adăugat şi nota de la Limba şi Literatura Română, luându-se în considerare pentru departajarea candidaţilor.