Dupa ce in 2007 s-a aflat permanent in atentia presei, prin scandalurile in care a fost implicata, Britney Spears a inceput anul 2008 in aceeasi nota si a ajuns joi noaptea la spital, la cateva ore dupa ce politia a fost chemata la locuinta cantaretei, pentru a rezolva o disputa legata de custodia copiilor pe care aceasta ii are cu fostul sot, informeaza presa internationala.

Britney Spears a refuzat sa-i predea pe cei doi fii ai sai, Sean si Preston, garzii de corp a fostului sot, Kevin Federline (care detine temporar custodia copiilor), asa cum fusese stabilit anterior. Politia din Los Angeles a ajuns la casa cantaretei pentru a solutiona conflictul pe cale pasnica, iar dupa cateva ore de negocieri Spears a fost de acord sa-i predea pe cei doi copii. Jason Lee, un purtator de cuvant al politiei, a declarat ca Britney Spears se afla sub influenta unei substante necunoscute, insa era constienta in momentul in care a fost urcata in ambulanta.

Daniel Radcliffe, in noua garnitura de stele

Plictisita insa de vedete ca Spears, Paris Hilton sau Lindsay Lohan, America isi cauta idoli „nealterati”, iar comentatorii showbizului international au lansat deja posibile „nume” ale anului 2008.

Cel mai cunoscut dintre starurile vehiculate este Daniel Jacob Radcliffe, in varsta de 18 ani, actorul care a dat viata celui mai cunoscut vrajitor al timpului nostru, Harry Potter.

Radcliffe a incercat in 2007

sa-si ia ramas bun de la imaginea sa copilaroasa, jucand gol intr-o piesa de teatru pe o scena londoneza. A esuat in prima incercare de a deveni „matur”, pentru ca majoritatea tinerilor si a copiiilor il iubesc si mai mult dupa aceasta aparitie. Radcliffe ramane, insa, cu picioarele pe pamant si mintea limpede.

O salvatoare a animalelor

Filmul „High School Musical” l-a propulsat printre „starurile viitorului” pe tanarul Zac Efron, in varsta de 20 de ani. In SUA nu exista nicio fata care sa nu-l cunoasca si, mai nou, el a devenit foarte popular si in Europa. Tanarul actor este baiatul la care viseaza oricare mama a unei fete. Locuieste deocamdata cu parintii si conduce Buickul bunicului sau. Tot filmul „High School Musical” a lansat-o si pe frumoasa Vanessa Anne Hudgens, in varsta de 19 ani, si ea foarte populara in randul americanilor.

Cu intentii nobile pare a se impune si cantareata si actrita Hayden Leslie Panettiere, in varsta de 18 ani. Starul din serialul produs de NBC, „Heroes”, s-a angajat intr-o actiune de salvare a delfinilor din Japonia si, chiar daca succesul acestei campanii lasa de dorit, tanara cucereste America in calitate de salvatoare a animalelor.

Al cincelea star luat in vizor de presa internationala este Miley Cirus, in varsta de numai 15 ani, cunoscuta ca „Hannah Montana”, din serialul cu acelasi nume. Micuta Miley umple salile de concerte si este invitata in emisiunile lui Oprah Winfrey.

Miley i-a marturisit reginei talk-show-urilor ca tine cont de statutul sau de idol, pana si in modul in care se imbraca. „De la ea ar mai putea invata cate ceva si Britney Spears”, comenteaza revista germana „Stern”.

SCHIMBARE

America vrea idoli „nealterati”

Anul trecut, presa a fost „hranita” de staruri, devenite, in urma nenumaratelor gafe, mai degraba personajele tragice sau comice ale unor scenarii ce, dupa caz, au speriat sau au amuzat lumea.

Printre cele mai „active” cliente ale presei de scandal s-au numarat Britney Spears, care a incercat sa-si regaseasca echilibrul dupa despartirea de fostul sot petrecand nopti de pomina in cluburile din metropolele americane, Paris Hilton, care a a ajuns in celula unei inchisori de lux din California, si Lindsay Lohan, care a petrecut mai mult timp in clinicile de dezintoxicare decat pe platoul de filmare.

Dar America este o tara in mare parte prea conservatoare pentru escapadele acestor idoli „cazuti” si, in ultima vreme, „urla de-a dreptul” dupa personaje noi si nealterate. Spre satisfactia americanilor, „masina de vise”, Hollywoodul, nu doarme, ci produce starurile de maine.