Adevărul văzut prin cifre. Cât de mult se schimbă lumea și ce ne așteaptă. Realitatea este crudă

Adevărul văzut prin cifre. Cât de mult se schimbă lumea și ce ne așteaptă. Realitatea este crudă

În pofida pandemiei, o agenţie specializată a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) a anunțat luni că anul 2020 a fost unul dintre cei mai călduroşi de la debutul înregistrărilor meteorologice.

Izbucnirea pandemiei de coronavirus a afectat economiile şi a redus pe termen scurt emisiile de carbon, însă concentraţiile atmosferice de gaze cu efect de seră au continuat să crească, a indicat Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM) în raportul său asupra climei din 2020.

2020 a fost printre cei mai călduroși ani înregistrați vreodată

În concordanţă cu prognozele OMM din decembrie, 2020 s-a numărat printre cei mai călduroşi trei ani înregistraţi vreodată.

Dacă această tendinţă va continua, concentraţiile medii globale de CO2 ar putea să crească în acest an la 414 părţi pe milion (ppm) sau mai mult, uşor peste valoarea de 410 ppm înregistrată în 2019.

Valoarea de 410 ppm este cu 148% peste nivelurile preindustriale, din perioada cuprinsă între anii 1850 şi 1900.

De atunci, 2016 a fost cel mai „fierbinte'' an, în timp ce nivelurile din 2019 şi 2020 au fost atât de apropiate încât a fost imposibil de estimat care a fost mai călduros, potrivit purtătorului de cuvânt al OMM.

Creşterea concentraţiei de metan - cu 260% mai mult - reprezintă, de asemenea, un motiv de îngrijorare. Totodată, concentraţia de protoxid de azot a crescut cu 123%.

Petteri Taalas, secretar general al OMM, a declarat că acest raport a confirmat din nou faptul că schimbările climatice sunt implacabile. Indiferent care sunt măsurile adoptate, această tendinţă negativă va continua timp de decenii, a spus Taalas.

Sunt necesare pregătiri pentru un număr tot mai mare de evenimente meteorologice extreme, care ar putea provoca moartea a milioane de persoane şi daune semnificative, a precizat secretarul general al OMM.

„Timpul se scurge rapid pentru a îndeplini obiectivele Acordului de la Paris'', a declarat Antonio Guterres, secretar general al ONU. ''Trebuie să facem mai mult şi mai repede, acum'', a subliniat acesta.

Oamenii de ştiinţă susţin că temperaturile nu ar trebui să crească cu peste 1,5 grade Celsius până la sfârşitul secolului pentru a se putea evita cele mai grave daune, un obiectiv pe care statele au convenit să îl aducă la îndeplinire prin Acordul de la Paris asupra climei.

Temperaturi globale cu peste 1,2 grade

În 2020, temperaturile medii globale au fost cu aproximativ 1,2 grade mai ridicate în comparaţie cu nivelurile preindustriale.

Deceniul din 2011 până în 2020 a fost cel mai călduros înregistrat vreodată.

Emisiile de carbon ar trebui reduse la 45% sub nivelurile din 2010 până în anul 2030 pentru a se putea atinge acest obiectiv, conform cifrelor ONU.

Potrivit oamenilor de ştiinţă, în lipsa unor obiective de protecţie climatică noi şi mai ambiţioase, acest demers este probabil sortit eşecului, scrie Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News