Era Nicu Ceaușescu „cel ales”?  A fost o intoxicare de pe plan extern, ori una de pe plan intern a principalelor tabere? Dezvăluiri care apar exclusiv în volumul „În ochiul ciclonului”.

Am mai scris că una din bucuriile Crăciunului trecut a fost să găsesc sub brad lucrarea scrisă de Constantin Boștină, „În ochiul ciclonului”, editată la Editura Evenimentul și Capital, ediția a doua.

Fără îndoială, memoriile primului secretar personal al lui Ceaușescu nu ar fi fost ce sunt astăzi dacă doi jurnaliști de top, Alice Barbu și Sorin Roșca Stănescu, nu le-ar fi șlefuit ca pe un diamant cu multe carate. Eu personal, din toate aceste memorii, am deprins ideea că teoria „Nicu Ceaușescu succesor” nu a fost viabilă niciodată. Asta pentru că nimeni n-o lua în seamă.

Nicu Ceaușescu, succesor - varianta Pacepa

Apariția peste Ocean a „Orizonturilor roșii” a generalului Pacepa, strecurarea sa în România socialistă, bătută la mașină, a arătat un Nicu Ceaușescu amator de chefuri, femei, distracții, un tovarăș chefliu, tutelat cam mult de mama lui, Elena Ceaușescu și izgonit la Sibiu. Adică aici este primul indiciu care mie îmi dă de gândit. Ceaușescu introdusese rotația cadrelor, dar ca să îl scoți pe Nicu de la Tineret, unde se ocupa de Canalul Dunăre Marea Neagră și brigăzile Șantierului Național al Tineretului, era clar o mazilire.

Pacepa redă cam tot ce știa el până în anul trecerii sale în Occident, adică în 1978, la 26 iulie. Evident, nu apar în carte detalii despre încercările opozanților lui Ceaușescu de a-l înlocui, care se intensifică după 1977. Nu apare nimic despre cazul Generalului Șerb din februarie-martie 1972, care fusese prins că vindea secrete militare sovieticilor. Și nici despre demiterea lui Vasile Patilineț care părăsea secretariatul CC al PCR pentru justiție, securitate, apărare națională, ceea de documentele CIA declasificate arată. Vasile Patilineț era în relații bune cu Pacepa, dar, paradoxal, după defectarea lui Pacepa, Patilineț nu pierde nimic ci, după ce este schimbat de la Ministerul Minelor, Petrolului, ajunge în vara lui 1980, ambasador în Turcia.

Eu aș include aici și versiunile spuse de Mircea Dinescu, de Cornel Burtică și Ștefan Andrei care declarau și ei din auzite, cum că „ăl bătrân” ar fi urmat să fie schimbat cu fiul său, dar „toarșa academician” n-ar prea fi fost de acord. Din contră, Pacepa spune că ea l-ar fi vrut pe fiul ei, ceea ce nu corespunde cu îndepărtarea lui la șefia Organizației județene Sibiu a PCR.

Nicu Ceaușescu, succesor - varianta Boștină

Constantin Boștină considera că Nicu Ceaușescu era o speranță a tineretului comunist dar, evident, nu vine cu dovezi palpabile că ar fi fost Nicu succesor în mod real. Boștină nu dă detalii despre comploturile contra lui Ceaușescu, care încep să se generalizeze după 1977, dar mai ales după 1980-1983. Probabil, aș zice eu, decizia lui Nicu de a pleca spre București în Oltcit-ul Danielei Vlădescu s-a datorat poate ultimei zvâcniri a planului de a-l pune succesor pe el.

Evident, doar naivii ar fi crezut în asta, dar Nicu Ceaușescu era naiv, el era mereu răzvrătit și în afara actului de conducere disciplinată. Grupul care plănuise în 1984 debarcarea lui Ceaușescu (mai puțin Patilineț, mort în 1986 la Ankara, și Ioniță, mort în 1987) a căutat să scape de el, crezându-se că ar fi avut trecere la unii membri ai Armatei ori Securității. Evident, dispariția sa în septembrie 1996, la Viena a închis lanțul speculațiilor dacă era sau nu succesorul lui Ceaușescu.

Așadar Constantin Boștină vine și el cu varianta din ce auzise și trăise, îl cunoștea pe Nicu Ceaușescu și opinia lui nu era prea diferită de a lui Pacepa. Dar nici Boștină și nici Pacepa nu spun nimic de încercările de a-l detrona pe Ceaușescu din anii 70-80.  Ei au indus ideea că Nicolae Ceaușescu era încojurat de idolatri, era tutelat de Elena Ceaușescu și practic, relativ izolat de tot adevărul.  Ba chiar și în decembrie 1989 i s-a ascums ce se petrecuse la Timișoara, el plecând în Iran în ultima sa vizită oficială pe 18 decembrie și revenind pe 20 decembrie 1989. Nicu rămăsese la Sibiu, la postul lui, dar de la București i se trimiseră ajutoare în materie de Securitate și apărare.

Intoxicarea serviciilor secrete privind succesiunea lui Ceaușescu

Fără îndoială, Securitatea care trebuia să vadă și ce urma după Ceaușescu știa că zilele dictatorului sunt numărate. Rămăsese singur chiar și la Congresul XIV ăn noiembrie 1989, în Blocul de Est. Ideea cu Nicu Ceaușescu fusese alimentată de Securitate ca debușeu ca să treacă marele congres, cu speranța că poate Ceaușescu avea să facă pasul înapoi, speranță iluzorie de altfel.

Așa se face că după 25 noiembrie 1989, ideea cu Nicu succesor dispare ca în bancul cu canapeaua: secretara aduce cafeaua șefului la birou și spune că va fi dată afară, iar șeful nedumerit o întreabă dacă ea citește gânduri, iar ea răspunde că era evident că nu mai avea nevoie de ea, fiindcă scosese canapeaua din birou! Adică, dispărând miza realegerii, chiar nu mai credea nimeni în varianta Nicu Ceaușescu.

Aș lăsa la urmă analiza lui Alecu Racoviceanu pe marginea modului în care americanii vedeau problema Ceaușescu. În urma analizei documentelor CIA, Alecu Racoviceanu spune clar: În 1983, Ceaușescu era văzut bine de americani, adică era bun la locul lui. Din 1985, însă, după venirea lui Gorbaciov, tot ce înseamnă Ceaușescu la nivel de conducere, succesiune, sunt vorbe, Ceaușescu era pus pe lista neagră. Nu mai era nevoie de el și, evident, nici de Nicu Ceaușescu drept înlocuitor.

Filmul american scris după romanul Morile de Vânt ale Zeilor al lui Sidney Sheldon arată că dictatorul fictiv Alexandru Ionescu (Ceaușescu jucat de Franco Nero) îl prezintă ca succesor ambasdoarei americane la București pe Nicu, deja bolnav. Adică Securitatea știa de boala lui Nicu, iar în film apare ideea că americanii promiteau tratamente pentru el dacă dictatorul elibera deținuți politici de care americanii se interesau.

Epilog...

Nicu Ceaușescu avea 38 de ani în decembrie 1989, deci era foarte tânăr. Ceaușescu fusese considerat revelație când, la 47 de ani, era văzut ca tânăr politician. Așadar, nimeni din politică, Securitate și alte instituții ale statului comunist nu i-ar fi dat o șansă. Complotul din 1984 viza înlocuirea lui Ceaușescu cu cineva din aripa reformistă de dinainte de 1972 (Patilineț să fi fost favoritul?) dar unul din complotiști, comandorul Nicolae Radu va afirma în anii 90 că Mihail Gorbaciov rupsese complotiștii în două, preferându-i pe cei care doreau și căderea lui Ceaușescu și finalul comunismului, ceea ce, susținea comandorul Radu, Patilineț și generalul Ioniță n-ar fi acceptat.

Ei au fost deconspirați, au fost lichidați după câte se pare de Ceaușescu (evident, celorlalți complotiști, care apar în 1989 în decembrie, le-a convenit că nu erau bănuiți direct). Așadar, așa se explică de ce Nicu Ceaușescu a fost înjunghiat în decembrie 1989, la intrarea în TVR. Nu mai era util nimăni. Evident, în mod serios, varianta cu el succesor al lui Nicolae Ceaușescu nici nu a contat vreodată...