Adevărul despre PLANETA pitică. Noi imagini cu Pluto | VIDEO
- Angelo Tăutu
- 15 septembrie 2015, 01:08
Noi fotografii de înaltă rezoluție ale suprafeței lui Pluto, transmise de sonda New Horizons, aparținând NASA, dezvăluie diversitatea în forme de relief a acestei planete pitice, conform AFP.
De la munți înalți până la câmpii, dune de nisip și ghețari, "Pluto prezintă o mare diversitate de forme de relief și o complexitate a proceselor (geologice), rivalizând cu orice altă planetă din sistemul nostru solar", a comentat Alan Stern, coordonatorul misiunii sondei New Horizons.
"Dacă un artist ar fi creat un astfel de tablou al lui Pluto înainte de survolul nostru, probabil că m-aș fi gândit că a exagerat, însă chiar așa stau lucrurile pe această planetă pitică", a adăugat el. Considerată o lungă perioadă de timp drept cea mai îndepărtată planetă față de Soare, Pluto a fost reclasificată drept planetă pitică în 2006, dar nu a fost niciodată observată îndeaproape până la survolul sondei New Horizons care a devenit în luna iulie primul ambasador al Terrei care s-a apropiat de acest corp cosmic.
De dimensiunile unui pian
Fotografiile de înaltă rezoluție realizate de instrumentele sondei de dimensiunile unui pian de concert dezvăluie un peisaj fragmentat de lanțuri muntoase înalte, oarecum similar cu cel al Europei, unul dintre sateliții giganticei planete gazoase Jupiter. În prezent sonda New Horizons transmite datele și fotografiile realizate spre Pământ, proces care va dura aproximativ 1 an. Fotografiile care au fost descărcate în cursul săptămânii trecute sunt de mare detaliu, fiind realizate de o rezoluție de aproximativ 400 de metri/pixel.
NASA a anunțat de asemenea că, în următoarele zile, sonda va transmite fotografii cu trei dintre cei cinci sateliți ai lui Pluto, Charon, Nix și Hydra.
În timp ce transmite datele adunate în cursul survolului planetei pitice spre Pământ, New Horizons se îndreaptă spre noua sa destinație, planetoidul 2014 MU69, un obiect înghețat cu diametrul mai mic de 45 de kilometri — un pitic prin comparație cu Pluto al cărui diametru este de 2.370 de kilometri. Acest obiect se află la 1,6 miliarde de kilometri distanță de Pluto, care, la rândul său, se afla la 4,7 miliarde de kilometri distanță de Pământ în momentul întâlnirii cu sonda New Horizons.
Atât Pluto cât și 2014 MU69 fac parte din Centura Kuiper, zonă de la frontiera sistemului solar în care se află zeci de mii de planetoizi, asteroizi și comete, unele foarte mici și altele, ca Pluto, suficient de mari pentru a fi catalogate drept planete pitice.