Adevărul despre meteoritul de la Iași. Ce a fost obiectul care a provocat panica

Adevărul despre meteoritul de la Iași. Ce a fost obiectul care a provocat panica

Profesorul Silviu Gurlui de la Facultatea de Fizică din Iaşi susţine că bubuitura care a fost auzită pe data de 9 iulie, la Iaşi şi în comunele din jur, a fost provocată de căderea unui meteorit.

Potrivit profesorului Gurlui, care a făcut măsurători cu un echipament pe care îl are instalat în turnul cu ceas al Palatului Culturii, meteoritul are minimum 8 kilograme şi cel puţin 16 centimetri diametru.

Gurlui a postat pe pagina sa de socializare un mesaj în care spune că meteoritul a explodat la mare altitudine.

„Iată şi caracteristicile meteoritului căzut la Iaşi, pe 9 iulie 2019. Meteoritul a avut minim 8 kg şi minim 16 cm în diametru. Puterea exploziei evaluată a fost de minim 800 megawatt (ceva mai mult decât unul dintre reactoare nucleare de la Cernavodă /706 megawatt), însă preţ de doar 2 secunde! Explozia este echivaletă cu 1.6 GJ adică 400 kg de exploziv TNT. A explodat la înălţime mare iar potenţialele fragmente au ajuns pe Pământ fără să producă efecte însemnate pentru că nu am înregistrat vibraţii în sol după cele 5 secunde de impact direct cu sunetul. Cel mai probabil a avut o traiectorie abruptă astfel că la înalţime foarte mare (peste 20 km), în plină zi, lumina produsă prin explozie a fost greu perceptibilă. În plus un corp de aşa dimensiuni la distanţa de 20 km nu poate fi observat deloc uşor de ochiul uman din cauza puterii de rezoluţie limitată (limita este de 10 ori mai mică decât limita de detecţie a ochiului uman). Posibil şi alte fenomene naturale au concurat la lipsa de vizibilitate.Caracteristicile sunetului (20-120 Hz) arată clar că bubuitura a fost la foarte mare altitudine”, a scris profesorul pe reţeaua de socializare.

El a făcut şi o comparaţie cu meteoritul care a căzut în 2013 în Rusia.

„Comparativ, meteoritul din Rusia, căzut în Chelyabinsk Oblast, 15 februarie 2013: masa 12000 tone, diametru 20 metri, viteza 20km/s, altitudine unde a exploadat 26 km, energia exploziei a fost de 1400000 GJ (400 mii tone TNT) = 30 de bombe Hiroshima”, a mai spus Silviu Gurlui.

Un eveniment similar a avut loc la Iaşi în urmă cu trei ani, pe 1 iunie 2016, aproape de prânz. Nici atunci nu a fost găsită o explicaţie. Potrivit lui Silviu Gurlui este foarte posibil ca şi atunci să fi fost vorba tot despre căderea unui meteorit, potrivit ziaruldeiasi.ro

Ne puteți urmări și pe Google News