Cu toate că fusese deja într-o zonă de război, în 1996, în Liban, Adelin Petrișor a înțeles ce înseamnă frica de moarte abia în a doua deplasare într-o zonă de conflict. Se întâmpla în 1997, În Tirana, capitala Albaniei, când el și operatorul care-l însoțea au fost ținut ostatici, cu arma în spate, pentru aproape 48 de ore.

„Au căzut circuitele piramidale, Caritasul. A ieșit o demență, război civil. Am căutat sponsorizare, că Tele7abc nu avea bani. Mi-a dat bani Gelu Tofan. A zis „Domnule, vă plătesc eu deplasarea”. Că pe vremea aia, atât de vai steaua noastră eram, încât, ăla care pleca căuta și bani ca să plece. Că patronul zicea, „Du-te, domnule, nu-ți dau 5000 sau 2000 sau 3000”.

Ideea e că noi am stat în Albania 48 de ore, din care trei sferturi am stat păziți cu Kalashnikovul la spate, pentru că, în momentul în care ne-am dat jos din avion, la Tirana… Acolo, fiecare om care avea o armă era șef pe pătrățica lui. Se spărseseră depozitele de armament. Acolo am văzut o femeie de vreo 80 de ani care căra o mitralieră de companie, o ținea de țeavă. Și o căra dâng-dâng-dâng. Furau din depozite militarii, era demență, era nebunie”, a povestit jurnalistul TVR pentru emisiunea „Dosare de presă”, de pe EvZ TV.

„Ne-au ținut aproape 48 de ore ostatici, cu arma pe noi”

Adelin Petrișor a experimentat brusc și dureros trecerea de la rolul de reporter de război, la cel de prizonier într-o țară străină, aflată în plin război civil.

Unuia din aeroport care avea armă – nu era nici măcar ofițer sau subofițer, nu cred că era militar, era un civil cu vestă antiglon -, i s-a părut suspect că eu și Cosmin Herea, operatorul, că eram la Tele 7 amândoi, aveam walkie-talkie, că dacă ne rătăcim, că n-aveam celulare pe vremea aia, și veste antiglonț, că era o zonă de război, se împușcau nebunii. Și pentru asta au zis că suntem teroriști.

Ne-au ținut aproape 48 de ore ostatici, cu arma pe noi. Dormeam în salonul oficial… Când ne duceau să facem pipi, verificau vântul pe pistă de unde bate, ca să râdă de noi. Și ne puneau să facem pipi cu vântul în față. Am mâncat în alea 48 de ore aproape o jumătate de mic de capră, cu un coltuc de pâine, pentru care am plătit vreo 20-30 de dolari, nici nu-mi mai știu, că ne-au luat din bănuți.

Și norocul nostru a fost că ne-au văzut, la un moment dat niște suedezi. Erau jurnaliști, ei plecau. Și ne-au întrebat ce-i cu noi, că ne-au văzut cu armele la cap. Și-am apucat să-i spunem unuia dintre ei „Băi, suntem de la Tele 7, România”. Și Cosmin Herea cred că i-a aruncat, că scriseserăm pe o bucată de hârtie, numărul la care să sune. Și-au venit de la Ambasadă, ne-au luat, ne-au pus în primul avion și atât am sta eu în Albania. Am stat două zile. Dar a fost senzațional”, a spus jurnalistul.

„Ne-au pus cuțitul la gât pentru că li s-a părut că suntem spioni”

Adelin Petrișor a trecut printr-un episod asemănător, în Egipt. În timp ce filma într-un cartier sărac din Cairo, câțiva localnici i-au pus cuțitul la gât, pentru că erau siguri că este spion.

„Se putea întâmpla orice (în teatrele de război, n.e.). Am învățat o treabă. Într-o zonă de război, oricine poate să facă orice. Și imaginează-ți că nu vine criminalistul să ia probe. Te mănâncă un corb acolo. Dar și pe stradă… Am fost în Egipt, în Primăvara Arabă. Ne-au pus cuțitul la gât, nu pentru că aveau vreo treabă. Li s-a părut că suntem spioni, că filmam într-o zonă săracă, să arătăm cum se trăiește în Cairo.

Ce știi tu că e greu în România, înmulțești cu 1000 și-ți rezultă Orientul Mijlociu sau Africa, Nordul Africii, ș.a.m.d. Și ne-au pus cuțitul la gât și pistolul la cap, că au zis că suntem spioni. Filmam într-un cartier sărac, un fel de Ferentari. Se întâmplă. Și nimeni nu răspunde. Trebuie să ai noroc și trebuie să te iubească Cel de Sus.

Pe tine, ca jurnalist, nu te iubesc nici cei din armată, nici insurgenții. De ce? Pentru că tu pui întrebări, ai curiozități, poți fi de față la nenorociri. Greșeli au fost. Armata americană a avut probleme în Irak și au fost procese celebre. Tu, ca ziarist, nu vei fi iubit niciodată. Potrivit nu știu căror convenții de la Geneva ai drepturi: dacă n-ai arme, ai semne distinctive. Normal că nu ești iubit, că vii și pui întrebări, te uiți, poți să fii martor la niște atrocități”, a mai spus Adelin Petrișor.