Autorul celui mai bun roman de debut american a explicat pentru "Evenimentul zilei" de ce l-ar alege pe Roman Polanski pentru a-i ecraniza proza, cum arată cititorul ideal şi care este secretul unei căsnicii fericite.

Romanul "Mr. Peanut", debutul lui Adam Ross, best-seller decretat de "New York Times" şi considerat de critici cel mai bun debut american, a apărut recent la editura Polirom, în traducerea Ioanei Văcărescu.

Prezentarea cărţii arată astfel: " David Pepin şi-a iubit soţia de când s-au întâlnit la colegiu, la un curs despre Alfred Hitchcock. După 13 ani de căsnicie, tot nu-şi poate imagina viaţa fără ea, însă e obsedat de eventualitatea morţii acesteia. Când, printr-un concurs misterios de împrejurări, Alice chiar moare, David este principalul suspect, deşi, din câte descoperă detectivii Hastroll şi Sheppard, persoana direct implicată este un personaj bizar, care şi-a luat numele de Mobius.

Asemenea gravurilor lui Escher, care inspiră jocurile video pe care le creează David, firele narative ale romanului formează figuri complicate şi înşelătoare, răsturnări de perspectivă spectaculoase, născând îndoieli în mintea cititorului: oare chiar e posibil să cunoşti pe cineva pe deplin ? Crima şi căsnicia pot fi uneori faţa şi reversul aceleiaşi medalii ?".

Autorul lui "Mr Peanut" a vorbit pentru EVZ despre banda Mobius, Vladimir Nabokov şi Oprah Winfrey.

Căsnicia, fantezia şi Escher

EVZ: Majoritatea romancierilor se ocupă de sex şi moarte. Pentru dvs. este vorba de căsătorie şi moarte. Poate fi o nouă paradigmă literară? Adam Ross: Fără îndoială, "Mr. Peanut" dezvăluie un secret murdar:deşi ne iubim deosebit de mult soţii, tânjim din când în când să ne eliberăm de ei. Această fantezie poate fi nevinovată – "o intervenţie convenabilă a lui Dumnezeu", după cum meditează protagonistul meu – sau, ca în cazul faimosului caz de omucidere comisă de Sam Sheppard, care constituie secţiunea centrală a romanului, poate duce la criminalitate. Într-o căsnicie călătorim împreună de-a lungul unei benzi Mobius a timpului, visând câteodată la evadare, la ieşirea din această buclă, o fantezie care, totuşi, ne-ar frânge inimile dacă s-ar împlini.

Ce mă frapează apropo de căsătorie şi ceea ce cartea dramatizează în repetate rânduri este felul în care putem comuta dintr-odată de la sentimentul de dependenţă completă faţă de partener la repulsie totală. De aceea arta lui M.C. Escher e atât de importantă pentru roman. Uitaţi-vă cu atenţie la o litografie de-ale lui ca "Urcând şi coborând" şi, brusc, tavanul devine podea şi vice versa. În mod similar, într-o căsnicie, poţi pleca de acasă într-o dimineaţă de luni după ce tocmai te-ai bucurat de un sărut tandru de la revedere numai pentru a te întoarce seara şi să te trezeşti ferindu-te de farfurii aruncate în tine pentru motive pe care nu le vei înţelege în timp ce îţi scoţi paltonul. Cum reacţionezi la aceste schimbări vertiginoase de sentimente determină dacă te vei bucura de o viaţă de cuplu lungă şi fericită, dacă vei sfârşi prin a divorţa sau dacă îţi vei omorî soţul într-un moment de furie oarbă.

Cutia de pantofi, de rezonanţă şi de inspiraţie

De ce aţi folosit metoda de scris a lui Vladimir Nabokov? În ce măsură aţi recomanda-o altor romancieri? Pentru cititorii care nu ştiu care este metoda: Nabokov îşi scria romanul pe fişe pe care nu le ordona, bizuindu-se pe inspiraţie pentru a găsi direcţia în care mergea proza şi nu pe cronologie, punând fişele cum i se năzărea într-o cutie de pantofi. Scria o scenă şi se gândea "Ah, asta merge pe undeva pe la mijloc", apoi alta, şi "Asta merge pe undeva pe la sfârşit". Când elabora cartea, scotea fişele din cutie şi le transcria, adăugând lianţii necesari între scene.

Am folosit această metodă pentru că aşa funcţionează mintea mea şi pentru că lipsa de linearitate a romanului mi-o permitea. Am scris primele trei capitole într-un acces de inspiraţie, după ce tatăl meu mi-a relatat poveste sinciderii suspecte a vărului meu de-al doilea, care este descrisă similar în carte – ceartă între soţ şi soţie, alune mâncate, EpiPen-uri care lipseau, moartea în urma unui şoc anafilactic – dar apoi am oscilat între secţiuni . Adevărata realizare a venit odată ce am decis că romanul va fi în forma unei benzi Mobius, începând unde se sfârşea şi conectat în "bucle". Abia în ultimii doi ani de lucru la carte am fost capabil să schiţez o structură şi să leg secţiunile.

Cât priveşte recomandarea acestei metode de lucru altor romancieri, o să spun atât: rezolvă "blocajul scriitorului" şi pana de inspiraţie. Dacă nu ştii ce se va întâmpla în continuare, scrie despre ce s-a întâmplat înainte sau despre ce se va întâmpla mult, mult mai târziu.

Cu intertextualitatea la cinema

Cum vă imaginaţi cititorul ideal? Este el/ea un detectiv cunoscător al lui Italo Calvino şi Alfred Hitchcock? Ea este dispusă să citească bucăţi lungi din roman şi are încredere în faptul că nu este un amalgam de poveşti, ci mai degrabă un tot unitar. Nu îi place să i se dea mură în gură răspunsurile la toate întrebările pe care le pune romanul când ajunge la finalul lui. Iubeşte cărţi precum "Insuportabila uşurătate a fiinţei" (de Milan Kundera – n.r.) sau "Castelul destinelor încrucişate" (de Italo Calvino – n.r), în care forma şi conţinutul sunt integrate în semnificaţia naraţiunii, cărţi care se joacă cu cititorii, ca "Lolita" (de Vladimir Nabokov – n.r.) sau "Trilogia New York-ului" de Paul Auster. Se bucură de aspectele sângeroase din punct de vedere emoţional, îi place sexul de calitate şi crede în dragoste. Dacă nu a urmărit niciodată un film de Hitchcock , va citi "Mr. Peanut" şi se va duce să vadă "În spatele ferestrei", poate şi "Vertigo", "Îndoiala", " La nord, prin nord-vest", "Străini în tren", "39 de trepte", "Păsările", "Psycho", "Young and Innocent", "Marnie" şi "Frenzy", apoi va reciti "Mr. Peanut" cu o apreciere mai profundă a intertextualităţii – ceea ce nu reprezintă o necesitate când vine vorba de a înţelege sau de a te bucura de carte.

Oare ea există? Oare este şi bogată, având bani câştigaţi exclusiv de ea? Este o contorsionistă? Puteţi s-o rugaţi să mă sune?

"Evadatul" şi dublul lui real

De ce aţi inclus în roman faimoasa crimă comisă de Sam Shepard în anii ´50 şi de ce aţi vrut să salvaţi adevărata poveste din ghearele Hollywoodului? Să încep cu ultima întrebare. În versiunea hollywoodiană şi în versiunea de serial american a "The Fugitive/Evadatului", Dr. Richard Kimball este un cavaler pe cal alb care poartă stindardul Căsniciei: vrea să răzbune moartea soţiei lui, să îl aducă pe ucigaşul ei în faţa justiţiei, şi să îşi reabiliteze reputaţia. Totuşi, din punct de vedere istoric, Dr. Sam Sheppard era departe de a fi un băiat bun: un Don Juan care şi-a înşelat soţia în repetate rânduri şi un egoist neruşinat care se poate să îşi fi omorât în bătaie soţia. Dar ca o imagine mozaic a lui Escher, Sheppard şi doppelganger-ul lui hollywoodian sunt legaţi pe vecie.

Am inclus cazul Sheppard pentru mai multe motive. În primul rând, pentru că este o poveste cu adevărat remarcabilă. Mai mult, căsnicia lui Sheppard prezice atât de multe probleme maritale moderne cu care încă ne luptăm astăzi – excesele şi explorările revoluţiei sexuale, de exemplu, insatisfacţiile feminismului şi, de asemenea, libertăţile vitale pe care le presupune. Şi, ca şi filmul "În spatele ferestrei" de Hitchcock, care a avut premiera la câteva săptămâni după omorârea lui Marilyn Sheppard, vorbeşte direct despre miezul negru din inima angajamentului conjugal, ca să nu mai menţionez de momentele unei căsnicii în care trebuie să economiseşti iertarea şi intimitatea.

Roman Polanski şi partea întunecată a mariajului Care este secretul unei căsnicii fericite? Există şi unul al unui divorţ fericit? Amice, dacă aş şti răspunsul la aceste întrebări i-aş lua locul lui Oprah Winfrey, dar să încercăm asta: evoluaţi împreună sau muriţi.

S-a schimbat relaţia dintre dvs. şi soţia dvs. după publicarea lui "Mr. Peanut"? Nu mi-a mai vorbit de la publicarea cărţii. Acum serios, şi eu, şi ea ne alegem non-stop cu o versiune a acestei întrebări. Răspunsul este că nu s-a schimbat, cu excepţia faptului că acum sunt cât de cât faimos în acel fel foarte limitat în care prozatorii din S.U.A. sunt faimoşi şi că am ceva mai mulţi bani în buzunar, ceea ce o face fericită. Din nefericire, ea trebuie să muncească mult mai mult pentru a-mi ţine sub control stima de sine şi asta o face din când în când să vrea să mă strângă de gât. Totuşi, mai avem puţin şi facem douăzeci de ani de când suntem împreună şi sperăm să fim îngropaţi alături în alte câteva decenii.

Intenţionaţi ca "Mr. Peanut" să fie ecranizat? Ar funcţiona o versiune cinematografică a romanului? Ar fi nevoie de un regizor foarte special pentru a-l transpune pe marele ecran, dar îmi doresc enorm ca asta să se întâmple din moment ce toată lumea îmi spune că romanul e cinematic. Păcat că Polanski e prins zilele astea. El ar ştii unul sau două lucruri despre partea întunecată a căsniciei.