Acuzații GRAVE la adresa fostei șefe DNA, Laura Codruța Kovesi. „A plagiat lucrările a cel puțin 11 autori”

Acuzații GRAVE la adresa fostei șefe DNA, Laura Codruța Kovesi. „A plagiat lucrările a cel puțin 11 autori”

Prof. univ. Dorin Isoc, care este președintele Asociaţiei Grupul pentru Reformă şi Alternativă Universitară (GRAUR), a afirmat duminică seară că fosta șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi a plagiat cel puțin 11 autori în lucrările de doctorat.

Din aceste considerente GRAUR  va solicita Ministerului Educaţiei anularea deciziei de neplagiat şi retragerea de îndată a titlului de doctor, „acordat în condiţii nelegale”, fostei şefe a DNA, potrivit antena3.ro

Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă, după un an de zile de cercetări, reprezentanţii GRAUR din Cluj-Napoca, al cărei preşedinte este Dorin Isoc, susţin că "sunt în măsură să confirme că există toate argumentele factuale care permit concluzia că teza este plagiată".

Prof. univ. Dorin Isoc a afirmat, duminică seară, că Laura Codruța Kovesi a plagiat lucrările a cel puțin 11 autori.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Aici este problema interesantă: comisia de analiză, de fapt, a lucrat pentru favorizarea autorului plagiator. Cât timp fapta de plagiat este dovedită, la fel ca și la furt, cel care o făptuiește se numește hoț sau plagiator.

Ce a făcut această comisie: a minimizat tot ce a constatat în teză. Sunt trei elemente pe care le-ai făcut comisia, de o gravitate extremă. În primul rând, a făcut niște interpretări cu adăugare la lege. Și a făcut o constatare originală care nu are nimic de-a face cu prevederile legii și cu practica plagiatului în întreaga lume", a spus Dorin Isoc.