Achiziție de testere Real Time PCR la Primăria București. Unde vor ajunge echipamentele

Achiziție de testere Real Time PCR la Primăria București. Unde vor ajunge echipamentele

Primăria Municipiului București va achiziționa cinci aparate de testare Real Time PCR și șapte sisteme de extracție automată de acizi nucleici pentru diagnosticarea noului coronavirus.

Achiziția, a cărei valoare se ridică la 2.672.800 de lei, a fost votată în Consiliul General al Municipiului București în ședința de îndată de miercuri. Potrivit hotărârii Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) va fi mandatată să achiziţioneze cinci aparate Real Time Multiplex PCR şi şapte sisteme de extracţie automate de acizi nucleici.

Echipamentele medicale vor fi repartizate Spitalului Clinic Colentina, Spitalului Clinic de Nefrologie „Dr. Carol Davila”, Spitalului Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale „Dr. Victor Babeş”, Spitalului Clinic Colţea şi Spitalul Clinic de Ortopedie „Foişor”. Valoarea totală a p

„Încă din luna martie (...) noi am achiziţionat prin ASSMB cinci aparate de testare Real Time PCR, de asemenea şi extractoare (...) pentru a putea să testăm cât mai mult, să depistăm persoanele care sunt contaminate, astfel încât acestea să poată să fie izolate şi tratate, dacă au simptome. Din păcate, aceleaşi eforturi nu au fost făcute şi de Ministerul Sănătăţii”, a declarat primarul general Gabriela Firea, în cadrul ședinței.

Ea a precizat că prin aceste achiziții va fi crescută capacitatea de testare la nivelul municipiului București.

„Practic, noi până acum puteam să realizăm 800 de teste, după votul de astăzi şi achiziţia aparatelor Real Time PCR în regim de urgenţă vom putea realiza cu extractoarele necesare 1.600 de teste pe zi. (...) Aceste aparate sunt foarte importante, pentru că, în acest moment, nu mai există obligativitatea internării pentru persoanele asimptomatice decât 48 de ore, dar se poate şi refuza, de asemenea, în scris”, a arătat Gabriela Firea.

Potrivit spuselor sale, sunt foarte multe persoane care pleacă în vacanţă şi au nevoie de teste recente de 72 de ore.

„Din nefericire, au fost declaraţii nesăbuite din partea unor reprezentanţi ai Guvernului care au transformat practic România într-un fel de ţară foarte virusată, cea mai virusată ţară europeană şi suntem pe lista neagră de călătorie a ţărilor din UE. Iată că trebuie să creştem această capacitate de testare. Bucureştenii vin în număr mare să se testeze la toate spitalele noastre, fireşte şi la clinici private cei care-şi permit din punct de vedere financiar”, a adăugat Gabriela Firea.

Alexandru Rafila despre regulile de protecție sanitară: „Dacă nu facem nimic, suntem ca în Miorița…”

USR și PNL, compromis pentru primăriile de sector. Avantaj Barna

Ne puteți urmări și pe Google News