Un tânăr de 21 de ani și-a făcut mașina zob după ce, bput și fără permis, s-a urcat la volan. Polițiștii care au ajuns la fața locului și-au făcut cruce, minunându-se că tânprul a scăpat fără nicio zgârietură.

”În seara zilei de 3 mai, poliţiştii rutieri au intervenit la un accident produs pe Calea Timişoarei din municipiul Caransebeş, în urma căruia un autoturism a fost avariat. Echipajul sosit la faţa locului a constatat, din primele verificări, că în timp ce V.A., în vârstă de 21 ani, conducea un autoturism cu numere provizorii, a pierdut ocntrolul volanului şi a părăsit partea carosabilă. La testarea cu aparatul alcooltest a tânărului, rezultatul a fost pozitiv fiindu-i recoltată o probă biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Verificările efectuate au indicat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere. Iar autorizaţia de circulaţie provizorie era expirată din luna iunie 2013”, a declarat Ancuța Cărbunariu, ofițerul de presă al Poliției cărășene.

Cercetările continuă. Tânărul s-a ales cu dosar penal  pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, avea o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

 

Te-ar putea interesa și: