Altadata centru cultural de prestigiu, institutia din capitala Italiei se limiteaza in prezent la rolul de gazda pentru un numar de 65 de tineri anual.

Accademia di Romania din Roma are ziduri din piatra seaca. Dincolo de coloane si usi imense se afla o biblioteca, o sala de conferinte, una de expozitii, cabinete pentru directori, camere pentru bursieri si o liniste care striveste.

Institutia pare sa se distanteze de rolul de facator de imagine a Romaniei, refugiindu-se in „reuniuni stiintifice absolut stimabile”, evenimente de o grandoare aproximativ invizibila si in gazduirea catorva bursieri. Isi asuma acest din urma rol marunt de scoala, unul oarecum comod, si se lasa invelita de istorie.

„Cum construieste imaginea de tara Accademia di Romania? Trebuie valorificat tot ce tine de institutie, credem noi. Si cam asta a fost linia de dupa 1990. In primul rand, istoria ei. Istoria este prestigioasa, o recunoaste toata lumea”, spune Dan Pineta, directorul institutiei. 

Conform unei evaluari realizate de o comisie mixta a Institutului Cultural Roman (ICR) si a Ministerului Afacerilor Externe in lunile februarie si martie ale acestui an, Accademia s-a „remarcat” prin cea mai slaba activitate din reteaua celor 15 institute culturale romanesti din strainatate.

Nivelul candidatilor este tot mai slab Cladirea din Valle Giulia gazduieste la parter si la primul etaj 13 bursieri „Vasile Parvan”, cu sedere platita de Ministerul Afacerilor Externe si bani dati de Ministerul Educatiei si Cercetarii.

Restul sunt „Erasmusi” si altii, „enclavizati” la mansarda. Carmen Burcea este doctorand si a obtinut o bursa „Vasile Parvan” pe doi ani, in urma unui concurs de dosare si a unui examen la Ministerul Afacerilor Externe, se afla aici din octombrie anul trecut.

„Se studiaza filologie, arheologie si arte - avem doi pictori, un sculptor, o fata care studiaza muzica, istorici - vreo doi, un matematician. Nu se face orice fel de filologie, ci filologie italiana. Candidatii sunt din ce in ce mai putini, iar nivelul lor este din ce in ce mai slab. Nu prea avem cu ce sa ne remarcam”, precizeaza ea.

Sa ne mandrim cu istoria!

Romania a putut sa faca multe lucruri, iar unul dintre ele este cladirea Accademiei. Si este o mandrie sa le spui celor din jur ca „nu ai cumparat-o, ci ai construit-o tu”, crede Dan Pineta, care nu s-a nascut la timp pentru a pune si el o piatra la temelie.

„Si lucrul cel mai important care trebuie aratat italienilor este ca cel mai frumos si important proiect romanesc construit in strainatate este inca in picioare”, adauga el.

Piatra de temelie a fost pusa - pe un teren oferit de statul italian - in 1928, in prezenta ministrului de externe de atunci, Nicolae Titulescu. La inaugurarea din 1933 au participat peste 400 de invitati. Peste alti zece ani, razboiul inchidea usile institutiei, iar momentul 1948 le punea lacat pentru doua decenii.

Din 1969, Accademia se redeschide ca un  centru cultural, iar in 1999 redevine si scoala, odata cu prima generatie de bursieri „Vasile Parvan”.

Pe scurt, aceasta este istoria, reconstituita de Carmen Burcea. Restul sunt discutii despre repozitionarea institutiei si despre „parintii” sai de acasa: Accademia depinde atat de Academia Romana, ICR, cat si de Ministerul Afacerilor Externe.

Echilibristica, un exercitiu democratic Dupa preluarea functiei de director al ICR, Horia-Roman Patapievici se plangea de faptul ca nu detine controlul asupra institutelor culturale din strainatate si in special asupra Accademiei di Romania: practic, acestea depind de Institutul Cultural Roman doar in ceea ce priveste numirile directorilor si directorilor adjuncti, in acord cu Ministerul Afacerilor Externe si Ministerul Culturii si Cultelor, administrarea, fondurile si celelalte numiri revenind MAE.

Patapievici dadea exemplul lui Dan Pineta, care refuza - la vremea respectiva - orice colaborare cu ICR. Relatia prezenta cu ICR este descrisa de Pineta ca fiind in continuare confuza.

Si arata ca este mai bine sa ramana asa, cu sfantul scop de a „exersa” democratia. „Exista argumente bune in sensul despartirii apelor. „Nu pot administra - se spune, poate cu o anumita indreptatire - o institutie, decat daca este totalmente la mine”.

Eu cred ca asta nu tradeaza un bun exercitiu democratic si o buna educatie institutionala. (...) Tensiuni apar intre institutii, tensiuni apar intre oameni, dezbateri trebuie sa fie intre oameni pentru ca duc inainte.

Sa revendici in exclusivitate nu mi se pare un lucru foarte bun”, considera, oarecum diplomat, Pineta. Face apoi un tur al cladirii pentru a arata sala de expozitie, biblioteca, inscriptii si pestisorii care traiesc intr-un bazin al curtii interioare.

ISTORIC > Diferendele privind Institutul Cultural Roman de la Roma apar inca dinaintea inaugurarii sale: Nicolae Iorga si Vasile Parvan aveau, in 1920, proiecte asemanatoare si dezvoltate in paralel, fara vreo legatura propriu-zisa intre ele;

> Vasile Parvan este primul director al Scolii Romane din Roma, infiintata in 1922, „scheletul” Accademiei di Romania;

> La inceput functionau Sectiile de arheologie-istorie si filologie, iar in 1925 se infiinteaza si cea de arte. Membrii acesteia urmau sa fie recomandati de cele patru centre universitare din Romania, pe o perioada de doi ani;

> La inceputul anilor ‘20 se obtine concesiunea terenului pentru construirea actualului sediu. Banca Nationala a Romaniei preia sarcina finantarii in 1924. Proiectul este incredintat arhitectului Petre Antonescu, rectorul Accademiei de Arhitectura;

> Sediul este inaugurat pe 10 ianuarie 1933;

> In timpul razboiului, la Roma ramane un personal redus, format din directorul de la vremea respectiva, Scarlat Lambrino, Sever Pop si Dinu Adamesteanu;

> Dupa reluarea activitatii, in 1969, Accademia functioneaza ca un centru cultural;

> In 2005, institutia reintra in Uniunea Internationala a Institutelor de Arheologie, Istorie si Istorie a Artelor, din care mai fac parte 34 de tari europene. (A contribuit Carmen Burcea)