Evenimentul Zilei vă propune un dialog de substanță cu profesorul Ilie Bădescu, membru corespondent al Academiei Române și reputat sociolog, director al Institutului de Sociologie al Academiei Române, unde tocmai s-a finalizat un studiu asupra impactului unor scenarii de evoluție a pandemiei în România. Interviul este structurat în patru părți din care vă prezentăm azi a treia parte.
Victor Roncea: Pentru că v-ați referit, în principal, la dezechilibrul dintre medicina trupească și cea sufletească în practicile standard ale intervenției în cazul unei pandemii ar merita să insistăm asupra a ceea ce s-ar putea încadra în metodologia diagnosticării factuale a pandemiei. Cum se procedează pentru măsurarea valului pandemiologic? Există posibilități standard de măsurare?
Ilie Bădescu: Fără îndoială. Primul lucru pe care-l face un epidemiolog și de care trebuie să țină seama sociologul cu pregătire noologică atunci când vrea să facă el însuși măsurători, este clasificarea nominală. Un expert, medic de la spitalul de boli infecțioase Matei Balș atrage atenția asupra distincției dintre pandemiile seculare, care, altfel spus, au o vechime rezonabilă, precum este pandemia de gripă, și care afectează o populație cu o „imunitate” la scară comună și pandemiile noi care afectează o populație fără imunitate unde ar putea fi formulată ipoteza unei curbe exponențiale.
Cu toate acestea lucrurile nu stau așa. În primele zile ale pandemiei de COVID-19 în China răspândirea atingea o creștere de 30% pe zi, ceea ce, precum subliniază biofizicianul americano-britanic-izraelian, Michael Levitt, anunța o creștere exponențială și dacă s-ar fi menținut această rată de răspândire atunci „întreaga lume ar fi fost infectată în 90 de zile”. În realitate, după un timp, rata răspândirii s-a schimbat și tot astfel rata morților.
„Multe persoane sunt imune în mod natural la virus”
Victor Roncea: Ne puteți oferi câteva date din studiul tocmai finalizat asupra impactului unor scenarii de evoluție a pandemiei în România?
Ilie Bădescu: Ceea ce putem spune acum este că nu putem utiliza ratele din prima fază atunci când enunțăm parametrii unor scenarii de răspândire a bolii. În China, de pildă, cum ne arată dr Levitt, în faza inițială, o persoană infecta, în medie, câte 2,2 persoane pe zi. Era evident un model de creștere exponențială. Cu toate acestea, la circa două-patru săptămâni, numărul de noi infecții zilnice, conform aceluiași savant american, era aproape de zero.
În ciuda ratei alarmante a primelor zile, în Hubei, unde erau toate șansele ca toată populația să se fi infectat, rata celor infectați n-a trecut de 3%. Prin urmare, modelele și scenariile sunt foarte improbabile și extrem de hazardate. Ele pot servi doar ca sisteme de referință pentru estimarea capacității sistemice de răspuns la scara unei societăți și nicidecum ca modele de cunoaștere. De aceea este riscantă publicarea datelor din scenarii, ca să spunem, precum, imprudent a procedat un specialist român, în primele zile, enunțând că populația infectată va atinge pragul de 30% (ori, precum un oficial german, care a avansat pentru evoluția pandemiei procentul astronomic de 60-70%). Precum arată același laureat Nobel, „chiar și pe nava de croazieră Prințesa Diamantului, rata infecției nu a fost mai mare de 20%, ceea ce înseamnă că multe persoane sunt imune în mod natural la virus” (Sursa: www.calcalistech.com).
Recomandările noastre
