Evenimentul Zilei > EVZ Special > A venit vara! Hai să ne lăfăim, ca săracii, la „olinclusiv”!
A venit vara! Hai să ne lăfăim, ca săracii, la „olinclusiv”!

A venit vara! Hai să ne lăfăim, ca săracii, la „olinclusiv”!

N-ai văzut Valea Oltului, dar ești tobă de Tenerife. Bucovina îți sună ca muzica simfonică, când te gândești la cum ți-ai umplut burta la Nisipurile de Aur ale vecinilor cu ceafa lată. A venit vacanța. Aia, „olinclusiv”!

Există acel moment în an. Acel moment când culegi „semănatul”. Acum știi… Știi de ce-ai stat la coadă la semafor. De ce te-a claxonat tâmpitul din spate în dimineața când ai ațipit la colț. De ce n-ai pus motorină mai scumpă. De ce-ai umblat mereu cu rezervorul pe jumătate gol ca să-ți scadă, vezi Doamne, consumul. De ce nu ți-ai schimbat setul de lenjerie. Și nu, nu e vorba de lenjeria de pat! De ce n-ai fost la film. Sau la teatru. La concertul unde cânta formația copilăriei tale. De ce ai mârâit când consoarta a suspinat, nostalgic, dragă dar nu mai ieșim și noi undeva, că ne-am sălbăticit de tot? La ce te-oi fi gândit, sinistre anonim al marilor orașe? La cât de mizerabilă ți-e existența? Cum libertatea e de rahat, sărăcia e distribuită democratic pe fiecare trotuar, mai bine-o noapte vultur decât o viață cioară!?

Păi, până când o viață amară!?

E deja de mult tatuată cultural, migrația pelicanilor solitudinii spre alte bălți decât cele metropolitane. O dată pe sezon, cu ciorapul cârpit umplut la refuz de gologanii ariviției, cetățeanul romulan își ia nevasta, copilul și rățușca gonflabilă, de plastic și prinde drumul mării. Nu la noi, că la noi pute. E aglomerat. E suburban. Stai bucă-n-buci la trei găleți și cinci bastoane. Mănânci pe sponci aceeași ceafă de purcea fezandată în timp ce sorbi la zeama cu gust aspru și nu, nu amărui. Amărui a fost odată. Onorabilul guler alb-gălbui proletar al Rămâniei ia calea, la bordul mașinii achiziție personală la mâna a doua, kilometraj dat înapoi cu șurubelnița, calea străineziei. Unde nu se stă la magherniță. Unde nu se stă la dugheană. Unde nu te duci să te amesteci cu toți sărăntocii. Și ce dacă stai la bloc? Și ce dacă stai la confort doi? Și ce dacă timp de-un an ai consumat doar un tub de pastă de dinți? Vreme de-un pic, vreme de-un strop ești client la mai multe stele decât sunt pe propria astrogramă. E tot inclus. E „ol inclusiv”!

E bine să „plimbi tava”. Mai ales când e plină!

O și vezi. Camera de destinație. Mirosul de dezinfectant, prosoapele albe apretate, papucii numai buni de pus la plecare în valizî. În care papuci ai să-ți încălzești țurloaiele la iarnă. Plimbă-tava matinală în timp ce te minunezi ce de mezel, ce de brânzeturi, ce de ouă răscoapte presărate cu sos remoulade, ce de pepeni, ce de struguri Humboldt. Toate puse pe-o masă circulară în timp ce tu, „boschetar” trezit calif în lumea lui Harun al Rașid îți descârpești ochii mulțumit, fericit, îți trăiești visul de mărire, te-ai ajuns, e doar o destinație și totuși ultima. Burta venită semilună se face crai nou în timp ce îți proptești, emfatic, umbreluța și geanta de iută în care stau pierdute creme de protecție solară, ulei de corp, câteva reviste, cică de integrame, dar în care predomină ilustrația – nu cumva să se prindă careva că nu ești intelectual și, obligatoriu, smartfonul.

Netul și turismul cocalarilor noștri

Smartfonul e accesoriul fără de care nu poți merge la mare la „olinclusiv”. Smartfonul, dacă se poate mare, foarte mare, ridicol de incomod, se ține în mâna opusă paporniței de care vei fi atârnat cel puțin un lanț. E o butaforie atent exersată, nu contează că ți-ai dezactivat semnalul și te rogi la zeul banană de internet la liber, important e să-l pui pe masă, marțial, în timp ce pescuiești diverse farfurii, farfuriuțe, diverse marmelade tartinabile. La un moment dat apare și Rosinanta proprietate personală în costum de Războiul Stelelor. Burtica este atent mascată de șalul țipător colorat și pălăria cu boruri găurite, degețelele îndelung lăcuite pline de șaibă și verigi. Aur. Mult aur. Maxim de mult. Maxim de fals. Auriu să fie. Doamna are și ea smartfon. Mai mititel, la fel de deconectat de rețea, la fel de important de pus pe masă în timp ce Prâslea, vag mucos, vag cojindu-se deja pe spinarea rapănă, apare cu o mimă de domnul Goe în timp ce își scoate din buzunarul chiloțeilor de marcă, ați ghicit, al treilea smartfon. Identic autist precum și celălalte, nu-l așează pe masă, îl manevrează cu dibăcie în timp ce-și sațiază pofta de joc și de vieți sub formă de inimioare. E dolce vita, e perfect!

Preludiul anual al viitoarei mese din propria hazna

Nu știi ce e mai periculos pentru sănătatea unor astfel de oameni. În „O mie și una de nopți” visul împăratului, pe care-l trăiește boschetarul, este de fapt perversiunea unui calif gelos pe mintea supusului – mai pragmatic în decizii decât Prealuminatul Padișah. În realitate, distanța dintre spiritul estival al trudnicului român și cum îi e viața în mod obișnuit nu e doar geografică, este ideologic distinctă, prăbușirea după astfel de saturnalii e deprimantă și morbidă. Portofelul plin se va fi golit, acasă nu te așteaptă platourile argintate cu cârnăciori și brânza cubulețe cu scobitoare și măsline. Acasă te întorci la praf, la urlete, la mirosul cojilor de lubeniță care se descompun în culorile urii în timp ce ție-ți udă roata același câine vagabond, tobă de poze făcute în care mai de care locuri de vis. Aici eram la minaret, aici ne-am făcut un selfie la apus de soare, dincoace ne-am suit, dragă, la cetate și să vezi cum se vedea marea, era ceva de: „să mori și alta nu!”. Ca orice narcoză și beția estivală se va fi lăsat cu o mahmureală al cărei remediu e potroaca lăudăroșeniei. De fapt totul se face pentru partajul micro-megalomaniac al necunoscutului locuitor de suburbie cum că, pentru puțin, a fost zeu peste maimuțe. E gura de oxigen înainte de cufundarea în veșnica hazna, una în care, deîndată ce te obișnuiești cu mirosul, o iei de la capăt. Fiecare an e doar un preludiu pentru următorul an. În care vei merge din nou, cu nevastă copil și rățușcă de plastic, la același număr de stele, în același număr de feluri de mâncare, unicul semn că viața ta e foame, și somnul tău este un aspru dumicat.

Dr. Gabriel Diaconu este medic specialist psihiatru