” Fără cultul trecutului, nu există iubire de ţară.”

Mihai Eminescu

-III-

 

“ Copiii mei, iubiții mei. Așa v-am crescut pe toți, cum aș fi vrut să mă educ pe mine însumi dintru începuturi.

Iar voi să duceți mai departe vie istoria! E  singura Cale de a nu vă rătăci de voi înșivă.” 

Bogdan Jianu

***

Am ales să încep pagina noastră de astăzi cu o adâncă mărturisire făcută de Bogdan Jianu. Așa au crescut Lupii Albi, astfel a prins viață întregul Proiect, prin aceste suflete curate, inimile copiilor care s-au strâns în jurul flăcării de Trezire a istoriei din cordul lor. Tineri care au fost ridicați, transformați, educați, cizelați în cadrul Asociației, DAR care: au trezit, au înviat, au înverzit inimi și conștiințe, la rândul lor; copii care pe Bogdan l-au învățat cea mai grea și mai sfredelitoare, deși cea mai simplă, firească lecție a vieții: lecția iubirii. Împreună și pentru ei, spre pregătirea spectacolului “Vlad Voievod Drăculea”, iunie 2014, Bogdan Jianu a decis să fie confecționate săbii -pe modelul celor ale epocii evocate- respectând mărimea și greutatea fiecăruia; toate fiind realizate din fierul provenit din dezmembrările de mașini.

La final de spectacol, când urma să fie aruncat pe brațele lor, Bogdan a simțit tăișul unei săbii care crustează mult mai adânc decât lama unei arme normale. Acești copii au sfărâmat lacăte ale lăuntricului, cum doar niște suflete curate puteau împlini.

Focusarea pe oglindirea cât mai cu acuratețe a diverselor ceasuri din istoria neamului s-a remarcat și prin implicarea Asociației în proiectele educaționale ale Ministerului Învățământului– fac referire la programul Școala Altfel, prin care s-au derulat activități tematice specifice cu temă medievală, locația fiind Dealul Domnitorilor, Târgoviște.

Din dragoste pentru copii și mai ales din dorința de a dărui Bucurie puilor de români aflați peste graniță, Lupii Albi au desfășurat în perioada februarie 2016, iar mai apoi în perioada octombrie-noiembrie 2017 spectacolul ,,Dănilă Prepeleac – realizat pentru comunitatea română din Transcarpatia, Cernăuți – Ucraina, ultimul program fiind la ințiativa Institutului Cultural Român. Să mai adaug că a fost prima trupă de actori ce a jucat în limba română pentru copii? Și că în timpul spectacolului, din “întamplare”, se tot închideau luminile, pentru a fi întreruptă sceneta? Dar le-a ajutat Dumnezeu, pentru că mare dar de suflet au adus copiilor de pe acele meleaguri, amintindu-le și lor cât de curat și de verde, ca frunza codrului, este graiul neamului român.

Și dacă voi da Roata timpului înapoi, 2013, ni se dezvăluie: miezul și sămânța, Clipa-zero al acestui Proiect de suflet, semnul de la Dumnezeu că multă lucrare vor avea Lupii Albi de înfăptuit, prin ceea ce Dumnezeu a pus în fiecare dintre ei, sumă de: talant, lacrimă, flamă și Cruce, toate laolaltă.

 

Pruncii: călăuză și Dar.

Ei sunt Răspunsul lui Dumnezeu la Chemările noastre

 

Care e taina? 16 aprilie 2013, o strângere de mână-pact de unitate și de organizare a Asociației, însoțită la unison de un apel telefonic, prin care Bogdan era părtaș la o bună vestire din partea sorei sale, Ruxandra Stan Jianu: un prunc venise pe lume, în viața lui și a Lupilor Albi, în fix acel Ceas când cei dintâi Lupi se strânseseră laolaltă. Există o vorbă veche, din popor, că Frunza-i neam cu rădăcina. Înteleaptă zicere. După cum sunt rădăcinile, așa este și frunza din coroana solemnului Copac, care este Omul. Sabina Maria, un prunc purtător de sfânt și puternic, nobil nume, ce avea să aducă odată cu el întâia cărămidă din cetatea Lupilor Albi și să aprindă felinarul crezului că trecutul e deseori mai viu decât prezentul însuși: înțelepciunea străbună, lipsa de dublă măsură, verticalitate, determinarea de a merge mereu până la capăt, călăuză fiind veșnic Dumnezeu. Un prunc-călăuzitor și luminător de Cale și de inimă.

 

Trestia se îndoaie, are rădăcină firavă. Da, poate trăiește mai mult. Dar cum…? Umbră și rod bogat tot arborele falnic dăruiește.

Copacul cu rădăcini adânci nu se teme de furtună.

  • Zicere din bătrâni

10 Mai 2013 – 10 Mai 2020, 7 Ani de sublimă Călătorie. După cum am istorisit în Partea I, Craiova avea să fie punctul-zero, întâiul spectacol, Ceasul în care firul existenței Lupilor Albi -pe scena sufletelor noastre- se desprindea de ghem. Ghemul misiunii pe care ei o au în fața istoriei și față de ei înșiși. Pelerinaj de zidire și de re-cunoaștere a trecutului, a rădăcinilor, a propriului nostru miez, ca neam și ca seminție printre popoarele lumii; lucrarea voastră cea atât de adâncă trebuie să meargă mai departe. Adâncimea aceasta este una de fântână ce are drept sursă un sfredelitor Izvor de munte: adevărul istoric.

În spatele spectacolelor, avem stând lăcrimândă Istoria însăși, liderii puternici pe care acest neam i-a avut, stau eroii, martirii, mărturisitorii de Hristos, toți laolaltă unindu-se într-un singur glas și așteptând (fără să ceară): recunoaștere din partea noastră, verticalitate pentru Timpurile ce ne stau în față, Trezire și, ceea ce străbunii numeau atât de cald inimii: „neatârnare”.

În același 10 Mai, dar în an 1877, sub Carol I, România își proclama Independența. Cu atât mai odihnitoare pentru inimi, dar și mai plină de responsabilitate devine aniversarea Lupilor. Iar pe 9 mai, în calendarul ortodox a fost sărbătorit Sfântul Hristofor, Sfântul ocrotitor al Drumurilor în viață. Fie ca Sfântul să vă fie ocrotitor și călăuză pe Calea aceasta, pe care ați ales-o; luminată, dar deloc ușoară Cale.

„Cu penele altuia te poți împodobi, dar nu poți zbura” atât de frumos spunea Lucian Blaga. Și așa este. Păstrați-vă Zborul cel înalt, pentru că aripile voastre sunt puternice, viguroase, cu spada adevărului, sămânță, și cu Sfânta Cruce: glas de bucium din Cer, pentru a vă păstra mereu just mesajul către suflete. Nimeni și nimic nu vi le poate frânge.

La Mulți Ani binecuvântați, dragii noștri! Mulțumire cu inima pentru toată dăruirea voastră din acești 7 ani și pentru toți cei care vor mai urma.

Ne înclinăm cu recunoștință în fața voastră noi, toți aceia care am urmărit spectacolele din tribune, v-am cunoscut și ne-ați hrănit sufletele cu lucrarea voastră cea de adâncă șlefuire a conștiinței apartenenței la neam.

La final de spectacole, voi nu vă despărțiți de public, ci de inimi; raportarea voastră se face la Om, nu la individ.

 

Bucuria voastră este în a dărui. Voi toți simțiți că trăiți, că SUNTEȚI, în perioadă a priori spectacolelor. În timpul lor, sunteți foc și Stare pentru sufletele venite să vă vadă pe voi, oglindind istoria. DAR după spectacole, se așează tristețea pe frunțile voastre. Voi nu vă despărțiți de public, ci de inimi, raportarea voastră se face la Om, nu la individ. Această înseamnă să îți iubești și să te las trăit de spectatorul care vibrează la unison cu tine.

Urmând fusul Timpului, ajungem în mai 2015, când, la inițiativa Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, a răsunat iar „Jurământul lui Vlad Dracula către valahi”: Oșteni, pentru Valahia, pentru Dumnezeu și pentru libertate, Înainte!, evocare a unei pagini de istorie, dar mai ales, un Îndemn la trezire, la a ne scutura cugetul de praful ignoranței și a lepădării de legământul cu străbunii. Iunie, același an, ne-a invitat la „Dracula – Istorie și Adevăr”, în cadrul celei de-a doua ediții a Festivalului Medieval Dracula, urmând ca în septembrie, „Vlad Voievod Drăculea” să fie prezent iar în cadrul Zilelor Cetății Târgoviște.

 

Am stat mai bine de o oră în Mausoleu, de fapt într-un cimitir.

Paradoxal, unul viu. Cu Familia eroilor neamului, alături. Când am ieșit din Mausoleu, eram alții. Toți trecuserăm ca printr-un botez, era lacrima neplânsă și rugăciunea-sabie și foc al sfântului erou necunoscut.

 Trecuserăm toți ca printr-o metanoia.

Bogdan Jianu

August 2015 a venit cu Spectacolul „Primul Război Mondial”, desfășurat la Mausoleul Mărășești și apoi în Piața Unirii, Focșani, la inițiativa Consiliului Județean Vrancea. Ne vom opri în fața unui moment de nerostită cutremurare. Se știe că acea clipă singulară de dinaintea intrării pe o scenă este esențială pentru orice actor spre a se aduna în Sine, pentru a reuși, mai apoi, să se dăruiască. Această clipă a fost încapsulată la Mărășești, paradoxal, în eternitatea a 60 de minute ce au sfidat cursul trecerii timpului.

Pentru că Lupii noștri Albi au avut acest moment de cufundare în sine unit cu trăirea unei reculegeri, a unei emoții ce te dărâmă, te sfâșie lăuntric, doar cu Rostul de a te re-configura, de la reclădi sufletește: o întâlnire în duh cu eroii neamului.

În ianuarie 2015 și apoi în 2017, tot la Focșani, ne-au întâmpinat „Voievozii – Mesaje din trecut”, în memoria Unirea Principatelor Române. Mausoleul Mărășești a fost gazdă și răscruce la praguri de veac și în august 2016, pentru spectacolul Mărasesti.

Premiera filmului – spectacol „ Dracula – Istorie și Adevăr” a avut loc în februarie 2016, – în memoria actorului George Alexandru, prieten de suflet al Lupilor. Evenimentul a avut gazdă – Teatrul Municipal Tony Bulandra, Târgoviște, iar inițiativa a aparținut Primăriei Municipiului Târgoviște. Acesta este al treilea film realizat de Asociația culturală Lupii Albi, după cel din 2014, Vlad Voievod Draculea, și cel din 2015, Dracula-Reîntoarcerea. Dacă în primul s-a pus accent pe confruntarea domnitorului cu turcii, în Reîntoarcerea, suntem invitați într-o etapă de pace la curtea domnitorului, tihnă între ceasuri de cumpănă ce scot în relief laturi esențiale din personalitatea lui Vlad Voievod. Al treilea film vine să portretizeze și mai profund caracterul domnitorului, sufletul, omul și liderul Vlad.

Cei mai crânceni şi mai străluciţi soldaţi sunt cei ai popoarelor religioase.

Când mori sub drapel, te gândeşti că te duci la strămoşi.

Petre Țuțea

Amintesc, în același duh al păstrării adâncimii rădăcinilor, o pomenire aparte, zi senină de 2 iulie și Sfântul Ștefan cel Mare alături, din Cer și de pe pământ.  În această perioadă, se desfășura spectacolul „Mușatin și Basarab” (2016), în cadrul Festivalului Medieval Târgu Neamț, la inițiativa Primăriei Târgu Neamț, prin Fundația Culturală Ion Creangă. Un spectacol susținut din suflet, cu sufletul, în lipsa unei remunerări concrete. Dar bucuria acelor zile de spectacol, cu un decor la care s-a muncit 24/24 ore, alături de Lupi venind și tinerii inimoși de la Agapia și Neamț, va rămâne album de memorii viu în amintirea celor prezenți.

Cu mult umor, auto-ironie, dar și cu o Bucurie ce greu poate fi tradusă în cuvântul scris, povestea Bogdan cum, dimpreună cu spectacolul în sine, a împlinit Cerul încă o Lucrare în cordurile Lupilor Albi. Întreaga Familie a simțit să facă un popas la Schitul Vovidenia, ședere în tindă de rai, un pridvor-fereastră către Dumnezeire. În acest duh, cu Sfântul Ștefan cel Mare pomenit, au fost întâmpinați cu dragoste părintească și soare în piepturi de Părintele Arhimandrit Mihail Daniliuc, egumenul Schitului Vovidenia, un monah.  Aici, Părintele a invitat la rugăciune și la cântare în strană, în cor. Cu zâmbet tăinuit în buzunarul inimii recunoaște Bogdan că nemărginite au fost emoțiile tuturor, pentru că Lupii știau a lupta, a regiza, a se ruga în tăcere, singuri sau laolaltă, dar cântul muzicii bisericești nu îl experimentaseră. Unde esti, Vlad?– întreba retoric Cerul, la acel moment, Bogdan Jianu, pentru că fratele Vlad Miriță nu era la Neamț la acel eveniment.

“Dacă era Vlad, ne coordonam și noi după el, dar așa… Eram doar noi. La un moment dat, în timp ce cântam, însă, urmărind versurile în cărțile din fața noastră, am început să ne uitam uluiți unii la alții. Nu ne venea să credem că suntem noi cei care cântam. Se auzea bine, dar tot nu puteam crede că sunt vocile noastre. Nu era meritul nostru pentru cele ce se petreceau! Clar. Era un Ceva venit din altă parte. Acea zi ne-a fost lecție, dar și îndemn de asumare și de cufundare puternică în rugăciune. Atât de minunat a lucrat Dumnezeu cu noi în acea zi, ne-a fost Sfântul cel Mare alături pe parcursul întregii șederi pe plaiurile Moldovei.” ( Bogdan Jianu)

 

Este uşor să păcăleşti ochiul, dar este greu să păcăleşti inima.

E o nebunie să fii actor.

Al Pacino

La o răspântie de ani și de prezentare a evenimentelor desfășurate de Asociația Culturală Lupii Albi, aduc în față mărturisirea  unui mare actor, Al Pacino, care spunea că: Este uşor să păcăleşti ochiul, dar este greu să păcăleşti inima. E o nebunie să fii actor. Îți iei psihicul şi dai cu el de toţi pereţii. Cu cât intri mai adânc în rol, cu atât mai puternic e șocul când se iese de pe scenă.  Atunci e ceasul De ce-ului și al lui Cine sunt?”. Unde se termina rolul și de unde încep eu, ca om din spatele rolului? Răspunsurile pe care fiecare actor și le dă la aceste întrebări creionează chipul sufletului ce dă viață personajelor. Și pentru că pășim cuminte pe stinghia scenei de spectacol, dar și pe cea a cugetului, aduc în prim plan încă 2 mari actori, Antonia Ionescu și Ioan Isaiu. Nobilul cavaler Raffman, Mircea cel Bătrân…roluri în spatele cărora Ioan Isaiu respiră trecutul, dând forță și așezare prezentului, dăruind spectatorilor puls, stare, iar colegilor actori: pârghii de a lăsa energia evocării să curgă într-un Firesc nedrămuit de plafonarea prezentului. Ioan Isaiu a simțit să se alăture proiectelor Asociației cu implicare totală de suflet, fiind unul din puținii artiști care mai militează pentru păstrarea neatinsă a valorilor naționale, precum și a adevărului istoric. Îți mulțumim, Ioan. În acest miraj, spectatorul devine astfel Una cu spectacolul, dar e pus față-n față și cu istoria, spectacolul la care asistă devenindu-i magistrală Lecție despre trecut.

Iar iunie 2017, Spectacolul „DRACULA – Coroana” ( Festivalul Medieval Dracula Târgoviște),  vine cu un mesaj-Cheie, ce se întrevede paralel cu scenele istorice. E un mesaj pentru fiecare dintre noi, acela că DA, e o dovadă de putere să îți recunoști slăbiciunile, DAR nu e de ajuns asumarea, în lipsa corectării și a umplerii golului. Astfel, dacă până în acest Punct, Voievodul Vlad Draculea avea doar alura unui lider dur, intransigent, just, dar lipsit de emoție, de simțământ, acest spectacol scoate la suprafață o nouă filă din personalitatea domnitorului, dar și a omului din spatele rolului, al omului Bogdan. Iar actrița Antonia Ionescu, în rolul Ilonei Szilágyi, soția lui Vlad și verișoara lui Matei Corvin, este cea care vine cu acest suflu nou. În afara rolului jucat admirabil, reușește prin vibrația sa să îmblânzească atât rolul în sine, al Voievodului Draculea ( dezvelind o latură rar evocată istoric, cea a unui suflet sensibil, asumat, dincolo de tăria și cruzimea faptelor), cât și pe actorul Bogdan Jianu. Bogdan mărturisea că în Antonia a găsit nu doar o colegă, dar și un înțelept îndrumător și ghid în labirintul actoriei.

 

Nu am trădat niciodată pe nimeni! Iar în genunchi n-am să cad vreodată!

Eu voi spune ceea ce gândesc.

Iar pentru toți, pentru voi toți, am să mă pun pe cruce!

( Vlad Voievod Draculea, interpretat de Bogdan Jianu)

Dialogul dintre Vlad și Ilona ( “Ilona, eu nu știu dacă te iubesc.” “Știu, dar accepți să te căsătorești cu mine pentru țara ta. Pentru mine ești început și sfârșit.”. “Te rog să rămâi în viață! De vei scoate sabia, de sabie vei pieri! Iar eu nu vreau, nu pot să te pierd.”) și cel dintre Matei Corvin și Ilona (“Singura soluție ar fi să-l arestez.” “Asta merită Vlad, trădare?”)  culminează cu zbuciumul și strigătul lăuntric al lui Vlad, din clipa arestării: “Nu am trădat niciodată pe nimeni! Iar în genunchi n-am să cad vreodată! Eu voi spune ceea ce gândesc. Iar pentru toți, pentru voi toți, am să mă pun pe cruce!”. Dincolo de rolurile interpretate sublim, Antonia e un suflet luminos, puternic, ce a crezut cu toată ființa în viața acestui Proiect. Iar dăruirea sa de suflet și de trăire se resimte puternic atât în roluri, cât și în manifestarea ei, ca Om, ca femeie, ca mamă și ca artist.

Pentru mine ești început și sfârșit.”

(Ilona Szilágyi, interpretată de Antonia Ionescu)

Acest moment al crucificări lui Vlad a fost introdus de Bogdan pentru a deschide uși spre o scenă de înaltă vibrație, tensiune și răscolitoare lecție de sacrificiu. Martirajul său a fost transpus metaforic în întinderea pe cruce, asumare pentru veacuri a manifestării credinței sale. Cruzimea cu care a fost încoronat, blamat de-a lungul istoriei, și în jurul căreia s-au creat legende fel de fel, fără niciun argument de ordin istoric, a avut ca unic raționament actul de justiție. Detaliile tehnice ale înălțării sunt și acestea de referință. De la  înălțimea de la care a fost ridicată crucea, 8 metri, cadrul ultimului cuvânt al lui Vlad Voievod pentru neamul românesc, pare înrămat în Cer, iar simbioza trecut-prezent creează cu adevărat un moment de adâncă și răscolitoare trăire.

Emoția sfredelirii în pagini de istorie ce deseori se vor și cer a fi: mute, șterse și mistuite de Timp m-a trimis la cuvântul-testament al Părintelui Gheorghe Calciu, profetică mărturie pentru vremurile noastre, când, pentru a păstra vie sămânța Neamului, va fi inerentă confruntarea cu cei ce urmăresc să ne dezrădăcineze de istorie, de străbuni, de noi înșine:

O să se bată și morti, iar noi o să fim alături de voi ca să ne apărați.

Și morți vom izbândi!

( Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa)

Pentru ceasul nostru de Acum, credința strămoșească este ultima carte pe care acest neam o joacă, la răspântiile istoriei. Nici Cerul și nici ogorul acestei țări ce și-a primit Botezul în sânge nu ne vor ierta, pentru că noi înșine nu ne vom putea justifica orbirea, lașitatea, ignoranța.

A scrie scenariul pentru o evocare de trecut al unui popor este o lucrare ce solicită mai mult decât abilități scriitoricești. Se cer: suflet, asumare, migala, pricepere, discernământ, conștiință, finețe, justețe, duritate și cuvânt aspru, când e cazul, sete și foame de a cerceta arhivele, izvoarele istorice și,mai presus de toate, e nevoie de precizia actului chirurgical, focul bisturiului. Urmând firul istoriei, nu numai că scoți la suprafață aur din tot ce unii vor să pară a fi praf și glod al uitării, ci te regăsești pe tine în strămoși, începi să îi trăiești în propria ființă, ca într-o simbioză.

Întorc a 3-a filă din acest Dosar-Documentar despre acțiunile culturale, educative, istorice ale Asociației Culturale Lupii Albi prin cuvintele unui frumos și demn român basarabean, care s-a născut și a plecat dintre noi cu același dor nemistuit, dorul și dragostea de neam și de țara-Mamă, iubire purtătoare de bucurie, dar și răstignită în cele mai adanci și sfredelitoare piroane.

În Partea a 4-a, deschidem fereastra cuvântului, în văluri de Timp, spre Centenar și către un complex, cutremurător Proiect, PATRIE si ONOARE.

Cine nu și-a scris istoria cu sângele, acela sau n-a avut-o nicicând sau crede că poate trăi pe contul istoriei altora!

Grigore Vieru