A murit cel mai mare prieten american al României! Anunț sfâșietor al ministrului Aurescu
- Ovidiu Drugă
- 3 noiembrie 2020, 10:57
Ministrul de Externe al României, Bogdan Aurescu, a anunțat astăzi dispariția unuia dintre cei mari prieteni pe care România i-a avut în Statele Unite ale Americii.
Ce a făcut Keith Hitchins pentru România?
”Îi aducem un omagiu profesorului Keith Hitchins, o voce americană de o valoare incomensurabilă pentru lumea academică. Având un interes și o expertiză autentice în istoria României, a fost membru de onoare al Academiei Române. Moartea profesorulului Hitchins este o pierdere pentru toți cei care l-au cunoscut și i-au cunoscut opera”, a scris Bogdan Aurescu pe Twitter.
Anunțul despre dispariția profesorului american de la Universitry of Ilinois a fost anunțată pe 2 noiembrie într-un tweet postat de Alex Drace-Francis ."Profesorul Keith Hitchins @Illinois_Alma a fost un istoric cu adevărat remarcabil al României și al Europei de Est, precum și un om excepțional de bun și de harnic", notează site-ul deaddeth,com.
Profesorul american Keith Hitchins a publicat timp de aproape 60 de ani cărți despre istoria României la cele mai prestigioase edituri din lume, S-a stins cu numai șase luni înainte de a împlini 90 de ani.
”Născut la 2 aprilie 1931, sosit în România la începutul anilor 1960 pentru stagii de documentare şi pentru perfecţionarea limbii române, Keith Hitchins a făcut ordine în dezbaterea politică şi ştiinţifică româno-ungară referitoare la Transilvania şi la problemele dintre diferitele ei comunităţi şi confesiuni”, scrie Info Sud-Est.
A întreprins, după 1960, numeroase călătorii documentare în România pentru a strânge materialele necesare redactării unor volume precum The Rumanian National Movement in Transylvania, 1780–1849 (Harvard University Press, 1969), Orthodoxy and Nationality: Andreiu Șaguna and the Rumanians of Transylvania, 1846–1873 (Harvard University Press, 1977; ediția în limba română: Ortodoxie și naționalitate, Editura Univers Enciclopedic, 1995) și A Nation Discovered: Romanian Intellectuals in Transylvania and the Idea of Nation, 1700–1848 (Editura Enciclopedică, 1999) și A Nation Affirmed: The Romanian National Movement in Transylvania, 1860–1914 (Editura Enciclopedică, 1999; ediția în limba română: Afirmarea națiunii: Mișcarea națională românească din Transilvania, 1860–1914, Editura Enciclopedică, 2000).
A mai scris și o istorie a României moderne în două volume: The Romanians, 1774–1866 (Oxford University Press, 1996; ediția în limba română: Românii, 1774–1866, Editura Humanitas, 1998, 2004, 2013), Rumania, 1866–1947 (Oxford University Press, 1994; ediția în limba română: România, 1866–1947, Editura Humanitas, 1996, 1998, 2004, 2013). Cele mai recente volume publicate sunt: Ion Brătianu: Romania. The Peace Conferences of 1919–23 and Their Aftermath (Haus Publishing, 2011) și A Concise History of Romania (Cambridge University Press, 2013), notează wikipedia.