Proaspăt absolvent de Yale, Eli Whitney inventa în 1793 daracul pentru bumbac, mașinărie care a revoluţionat industria de prelucrare a acestei plante, dar a și mărit nevoia de sclavi în statele din sudul SUA.
Văduva generalului erou revoluționar Nathanael Greene din Rhode Island, Catherine, l-a invitat pe Whitney să-i viziteze plantația din Georgia, Mulberry Grove.
Acolo acesta a văzut munca grea a sclavilor și a inventat daracul, care să-i ajute. Managerul plantației și viitorul soț al lui Catherine, Phineas Miller, absolvent și el de Yale în 1785, avea să devină partenerul de afaceri al lui Whitney.
Mașina, care separa automat seminţele şi frunzele de bumbac de fibră, este cunoscută ca fiind prima linie de producţie din lume.
Un darac producea 23 kilograme de bumbac pe zi, astfel producţia de bumbac a devenit pentru prima dată profitabilă în istoria SUA.
Eli Whitney nu a profitat, de pe urma invenţiei sale, pe care nu a patentat-o decât în 1807, după ce fusese copiată de mai mulţi industriaşi. Eli Whitney produsese până atunci numeroase darace, pe care le-a vândut în majoritatea statelor sudice ale SUA sau le-a închiriat, contra a 30% din bumbacul produs.
Producătorii au considerat, însă, chiria prea mare şi au apelat la copii ale daracului lui Whitney. Acesta a intentat procese celor care i-au folosit invenţia, însă a pierdut neavând brevet.
În 1799, el a inventat „sistemul American” de producţie industrială, îmbunătăţit de industriaşul Henry Ford, în 1913.
Eli Whitney a folosit principiile diviziunii muncii şi ale toleranţei inginereşti pentru a crea ansambluri din părţi componente într-o manieră repetabilă.
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul istoric
Recomandările noastre
