Kremlinul scrie un adevărat manual de inducerea fricii în rîndul rușilor de rând. Autoritățile de la Moscova condamnă oameni inclusv pentru divulgarea de informații care sunt, de fapt, publice. Pedepsele pentru astfel de infracțiuni sunt similare cu cele din cazurile de omucidere.

Dacă fiul ei ar fi condamnat pentru înaltă trădare, Yelena Gordon ar avea puține șanse să îl vadă curând. Când a încercat să intre în sala de judecată, i s-a transmis că aceasta este deja arhiplină. Dar cei care se aflau înăunturu nu erau nici ziariști și nici susținătpri de-ai celui judecat.

„Am recunoscut o singură față acolo, restul erau străini”, a povestit ea mai târziu, exasperată, în fața Tribunalului orașului Moscova. „Am avut sentimentul că m-am trezit în romanul lui Kafka.”

În cele din urmă, Yelena Gordon a reușit să ajungă lângă Vladimir Kara-Murza, despărțită doar de un zid de sticlă de fiul ei, în timp ce sentința contra acestuia era pronunțată. Kara-Murza a fost condamnat la 25 de ani de închisoare, pedeapsă ce se dă doar în cazuri de omucidere și cea mai mare pedeapsă dată pentru un politician din opoziție, până în prezent. Cea mai mare parte a pedepsei – 18 ani – a fost dată pentru „trădare”, pentru discursurile pe care le-a ținut anul trecut în Statele Unite, Finlanda și Portugalia.

Acuzarea a considerat discursurile lui Kara-Murza drept o amenințare la adresa siguranței Rusiei. „Acesta este inamicul și ar trebui pedepsit”, a declarat procurorul Boris Loktionov în timpul procesului, potrivit avocatului lui Kara-Murza. Judecătorul, al cărui nume figurează pe lista Magnitsky referitoare la încălcarea drepturilor omului, a fost perfect de acord cu afirmația. La fel a făcut și Ministerul de Externe al Rusiei, spunând: „Trădătorii, susținuți de Occident, vor primi ceea ce merită”.

Redefinirea inamicului

De când Rusia a invadat Ucraina, sute de ruși au primit amenzi sau pedepse cu închisoarea de câțiva ani în temeiul noilor legi de cenzură militară. Dar niciodată legea nu a fost folosită pentru a condamna pe cineva pentru declarații publice care nu conțin informații secrete.

Verdictul în cazul Kara-Murza a venit la o zi după o audiere la aceeași instanță a reporterului Evan Gershkovich, de la Wall Street Journal, și care, într-un proces nemaivăzut de la sfârșitul Războiului Rece, este acuzat de spionaj „în favoarea SUA”.

Luate împreună, cele două cazuri au stabilit un precedent istoric pentru Rusia modernă, lărgând și oficializând vânătoarea sa de inamici interni. „Statul a decis să extindă drastic „lista țintelor” pentru acuzațiile de trădare și spionaj”, a declarat Andrei Soldatov, expert în serviciile de securitate din Rusia, pentru Politico.

Rusia se întoarce la stalinism

Până acum, lucrul de care se temea cel mai tare presa străină era retragerea acredirărilor de către Ministerul de Externe al Rusiei. Acest lucru nu mai este valabil acum.

Pentru Kremlin, mănușa a fost aruncată cu mult timp în urmă - înainte de această condamnare, Kara-Murza a supraviețuit la două tentative de otrăvire. El a fost un aliat apropiat al lui Boris Nemțov, care a fost ucis în 2015. Dar astfel de metode au fost rezervate doar pentru o mână de dizidenți proeminenți și puse pe seama unor agenți agenți sub acoperire.

După ce Putin a promulgat săptămâna trecută o lege care mărește pedeapsa pentru trădare de la 20 de ani la închisoare pe viață, oricine poate fi eliminat din viața publică. „Abordați subiectul represiunii politice la o cafea cu un străin. Asta ar putea fi deja considerat o trădare”, spune Oleg Orlov, președintele grupului pentru apărarea drepturilor omului, desființat recent. El a făcut o paralelă cu epoca sovietică, când zeci de mii de „dușmani ai statului” au fost acuzați de spionaj și au trimiși în lagăre de muncă. Iar alții au fost pur și simplu executați.

„Trădarea” poate fi orice

Cazurile de trădare intră în competența Serviciului Federal de Securitate al Rusiei, FSB. În instanță, audierile se țin cu ușile închise, iar avocații apărării sunt un fel de decor. Condamnarea lui Ivan Safronov – un fost jurnalist care a fost acuzat că a dezvăluit secrete de stat unui cetățean ceh – a declanșat, în 2020, un protest masiv în rândul colegilor de btreaslă. Chiar și informațiile culese din surse publice pot duce la o condamnare.

Iar în combinație cu un amendament introdus după protestele anti-Kremlin din 2012, care a spune că orice ajutor acordat unei „organizații străine menită să submineze securitatea Rusiei” este considerat trădare, legea a fost transformată într-un butoi cu pulbere.

În dezacord cu războiul, dar prea speriați să protesteze public, unii ruși au încercat să sprijine Ucraina în moduri mai puțin vizibile, cum ar fi prin donații către diverse organizații. Răspunsul a fost rapid: la doar trei zile după ce Putin a anunțat „operațiunea militară specială”, Parchetul General al Rusiei a avertizat că va verifica „fiecare caz de sprijin financiar sau de altă natură”.

Mii de ruși au fost cufundați într-un abis legal. „Am transferat 100 de ruble unui ONG ucrainean. Acesta este sfârșitul?” „Situația actuală este de așa natură încât acest articol de lege va fi probabil aplicat mai larg”, a avertizat senatorul Andrei Klimov, șeful comisiei de apărare a Consiliului Federației, camera superioară a Parlamentului Rusiei.

Inventarea tradatorilor

Vara trecută, legea a fost revizuită încă o dată pentru a defini dezertorii ca trădători. Ivan Pavlov, care se ocupă de proiectul Pervy Otdel (Departamentul Întâi) din exil, după ce a fost forțat să fugă din Rusia pentru a-l apăra pe Safronov, estimează că de la începutul războiului au fost deja lansate aproximativ 70 de cazuri de trădare – de două ori maximul din anii antebelici.

Iar tempo-ul pare să crească. Titlurile din mass-media regionale care raportează arestări pentru trădare devin aproape obișnuite. Uneori, acestea includ înregistrări video a echipelor FSB care năvălesc în casele oamenilor și smulg mărturisiri în fața camerei.