A fost odată la Hollywood! Adevărul sinistru din spatele siluetei de invidiat a lui Audrey Hepburn

A fost odată la Hollywood! Adevărul sinistru din spatele siluetei de invidiat a lui Audrey Hepburn

A pierdut cinci sarcini

Și-a dorit din tot sufletul să devină mamă, dar munca extrem de solicitantă și foamea pe care a îndurat-o în timpul războiului și-au spus cuvântul. Până să ducă la termen prima sarcină, Audrey Hepburn a suferit pierderi după pierderi.

Într-un final și-a împlinit și acest vis și a adus pe lume doi băieți, câte unul în fiecare căsnicie, căci a fost căsătorită de două ori. Primul său soț a fost actorul Mel Ferrer, iar mai apoi psihiatrul italian Andrea Dotti.

O viață întreagă dăruită copiilor nevoiași

Trecută prin chinurile foamei în copilărie, Audrey Hepburn și-a împărțit întrega viață între marele ecran și dorința constantă de a-i ajuta pe cei în suferință, dedicându-se cauzelor umanitare în care a crezut, acesta fiind și motivul pentru care s-a retras din lumina reflectoarelor.

A preferat să dea la o parte faima și să își canalizeze toată energia asupra celor nevoiași. Foamea și teama resimțite pe vremea când era doar un copil au determinat-o să devină ambasador Unicef și astfel să străbată Africa și America Latină în lung și în lat pentru a atrage atenția asupra micuților care mor din cauza malnutriției.

În ultimul an din viața ei, Audrey a ajuns și în Somalia, dar la scurt timp de la întoarcere a primit cea mai cruntă veste. Cancerul pusese stăpânire pe trupul său firav.

În urma unor dureri abdominale groaznice, medicii i-au pus diagnosticul. Actrița dezvoltase o formă rară de cancer abdominal care creștea fară să își dea seama. Astfel că, în momentul descoperirii era deja în faza de metastază și cu toate că a fost supusă unei operații și a urmat chimioterapie, actrița a pierdut lupta cu viața în 1993. A murit în somn, acasă.

Ne puteți urmări și pe Google News