A fost jurat la PRO TV, însă a decis să se retragă la mănăstire. Artistul a renunțat la tot pentru a deveni călugăr

A fost jurat la PRO TV, însă a decis să se retragă la mănăstire. Artistul a renunțat la tot pentru a deveni călugăr Sursa foto: EVZ

Un jurat al emisiunii „Cântă acum cu mine” de la Pro TV şi actor al cinematografiei internaționale unde a jucat alături de Steven Seagal, Armand Assante, Dolph Lundgren, Michael J. White şi Scott Adkins, a decis să aleagă calea mănăstirii.

Era o vreme când apărea săptămânal pe micul ecran, dar și pe scenele teatrelor, însă de doi ani s-a retras definitiv din lumina reflectoarelor. Andrei Ciopec a devenit călugăr şi locuiește la Mănăstirea Sihăstria Putnei. Actorul a fost de acord, cu binecuvântarea părintelui stareț, să vorbească în exclusivitate pentru Basilica.ro despre drumul său de la viața de artist la cea de mănăstire, despre trăirile care l-au făcut să aleagă această cale și despre felul în care decurge transformarea sa spirituală.

Andrei Ciopec a jucat până la vârsta de 32 de ani alături de mari actori români precum Victor Rebengiuc, Oana Pelea, Vlad Ivanov, Gheorghe Visu, dar și alături de nume ale cinematografiei internaționale ca Steven Seagal, Armand Assante, Dolph Lundgren, Michael J. White şi Scott Adkins. De asemenea, este mândru că din regia ultimului film în care a jucat („Cardinalul”, 2019) fac parte mai mulți actori ortodocși, apropiați de Biserică: Maria Ploae, Alexandru Repan și Cristi Iacob.

Avea o carieră de succes dar a considerat că alata este menirea

În 2019, actorul s-a retras din actorie și a luat-o pe calea bisericii. Andrei Ciopec este în prezent călugăr la Mănăstirea Sihăstria Putnei. Mulți îl știu pe Andrei Ciopec de la televizor, după ce acesta a jucat în serialul de comedie „Triplusec”, dar a fost și jurat în emisiunea de la PRO TV, „Cântă acum cu mine”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Sursa foto: Facebook

„Începusem să fiu cât de cât cunoscut, câștigam bine și, din punct de vedere lumesc, la acea vreme, nu a fost nimic care să mă împlinească mai mult decât actoria, însă în mine creștea un dor de Dumnezeu din ce în ce mai mare”, povestește fratele Andrei.

Actorul își amintește mai ales slujbele de la Mănăstirea Popăuţi, unde mergea împreună cu tatăl, excursiile cu clasa la mănăstiri ori cele organizate de mama sa care este profesoară de biologie. Iar slujbele de Înviere la biserica din satul bunicilor îi sunt foarte vii: „Uneori mai trăgeam clopotul într-o clopotniță cu multă pânză de păianjen și cu mulți lilieci în ea”, a povestit  fostul actor vorbind despre biserica din satul bunicilor, Călinești, orașul Bucecea.

Drumul vedetei Pro TV spre mănăstire. Actorul Andrei Ciopec: „Îmi doream să devin faimos, dar Dumnezeu m-a binecuvântat”

Sursa foto: Pro TV

Începutul Triodului

Andrei Ciopec a povestit că „în urma multor întrebări și frământări, punctul culminant a fost la începutul lui ianuarie 2019 când în drumul meu de la Botoșani spre București m-am oprit la peste 20 de mănăstiri și schituri din Moldova. Am zăbovit mai mult la Sihăstria Neamț și Secu, unde am participat și la sfântul maslu și la priveghere și unde m-am rugat la mormântul și la chilia părintelui Cleopa.

Au început ușor-ușor să mi se închidă drumurile în lume, să se dărâme planuri și idealuri și, în exact 40 de zile, pe data de 15 februarie, după ce am împărțit tot ce aveam și după ce am rupt radical orice legătură cu lumea, plecam dinspre București către Mănăstirea Ponor unde am ajuns în dimineața zilei de 16 februarie, chiar la începutul Triodului”, mai povesteşte fosta vedetă Pro TV.

A fost o trecere bruscă

Întrebat cu ce este diferită viaţa din interiorul mănăstirii faţă de viaţa din lume, sub aspect duhovnicesc, actorul a răspuns: „Am găsit într-o carte ceva ce mi-a plăcut foarte mult: Viața în lume este ca un salt din avion în care deschizi parașuta la momentul oportun iar viața în Mănăstire este ca un salt din avion, îmbrăcat într-o haină neagră cu nădejdea că jos, la final, te prinde Hristos”.

Dacă a fost grea trecerea de la faimă la o viață smerită, sub ascultare, Andrei Ciopec a spus:  „Nu am fost un om faimos. Poate cel mult cunoscut în micul cerc al breslei din care făceam parte și de un public nu foarte numeros. La un moment dat îmi doream să devin faimos, dar Dumnezeu m-a binecuvântat să nu ajung.

A fost o trecere destul de bruscă de la un tip de viață la un alt tip de viață. Nu este ușor să renunți la tot și să pleci într-o zi din mijlocul Bucureștiului la o mănăstire în vârful muntelui la 1400 de metri lăsând în urmă tot ce ai făcut și tot ce ai fost sau cel puțin ai crezut că erai”, a mai relatat fostul actor. Întreaga poveste o puteţi citi pe basilica.ro.