Marea Mediterană continuă să restituie cadavrele migranților care au murit în tragedia din provincia Crotone. Un cadavru a fost văzut în mare, la mică distanță de Steccato di Cutro, unde s-a produs naufragiul ambarcațiunii pline cu migranți, în urmă cu o săptămână. Scafandrii lucrează pentru recuperarea cadavrului. În acest moment sunt 70 de victime confirmate.
Pompierii italieni, la primele ore ale dimineții de duminică, au reluat căutările în mare ale altor cadavre ale victimelor scufundării ambarcațiunii pline cu migranți. În schimb, căutările pe plajă, care cuprind întregul litoral din Crotone și pentru care colaborează numeroși voluntari, nu au fost niciodată suspendate. Pentru căutările pe mare, în special, sunt folosite un elicopter, o șalupă și două moto-jeturi. Activitatea de patrulare va continua până la capăt, cu excepția cazului în care sunt prevăzute altfel de dispoziții din partea Prefecturii din Crotone, care coordonează căutările la care participă unitățile de la Paza de Coastă din Crotone. După ce, sâmbătă, au fost descoperite cadavrele a doi copii, în prezent sunt 70 de victime confirmate ale naufragiului. Între 30 și 50 de persoane sunt date dispărute. De mai multe zile, o parte din Italia este alături de migranții care au naufragiat în fața plajei din Steccato di Cutro.
"Nicio lege nu ar putea impune vreodată nimănui datoria de a nu fugi din țările în care războiul sau sărăcia împiedică accesul la condiții de viață demne. Asociația Națională a Magistraților (ANM) speră, așadar, ca în orice împrejurare să fie întotdeauna respectată obligația de salvare obligatorie, care este înscrisă în Constituția italiană chiar înaintea convențiilor internaționale", subliniază într-un document conducerea centrală a ANM.
Papa Francisc și-a exprimat durerea pentru tragedia morții migranților în Calabria, în timpul slujbei de duminică dimineață. "Reînnoiesc tuturor apelul meu pentru ca tragedii similare să nu se repete, traficanții de ființe umane trebuie să fie opriți". "Călătoriile speranței să nu se mai transforme niciodată în călătorii ale morții. Fie ca apele limpezi ale Mării Mediterane să nu mai fie însângerate de astfel de incidente dramatice. Fie ca Domnul să ne dea putere să înțelegem și să plângem".
Omilia în Catedrala din Crotone
Duminică dimineață, în Catedrala din Crotone a avut loc o liturghie emoționată. "Nu sunt cifre, sunt persoane. Simțim nevoia să ne însușim apelul Sfântului Părinte, Papa Francisc. Cu toții suntem migranți chemați să trăim viața în pelerinaj", au fost cuvintele preotului Pasquale Aceto. "Domnul nu renunță să ne cheme în această viață plină. Să nu ne lăsăm îmblânziți de rău, să biruim răul cu binele. Să ne rugăm pentru victimele naufragiului, reiterând că nu sunt cifre, ci persoane, pentru ca durerea fraților noștri să fie alinată, pentru cei care suferă din cauza plecării celor dragi cerem darul mângâierii și pentru noi efortul pentru o lume mai bună".
Confruntarea politică
Dezbaterea asupra tragediei migranților continuă. "Stabilirea fluxurilor europene, din partea UE, ar fi un lucru fundamental. Chiar și cu o serie de acorduri cu statele și mecanisme de recompensă pentru cei mai virtuoși. Vom crește cotele imigranților legali pentru acele state care combat mai bine fenomenul imigranților ilegali, făcând să se întoarcă înapoi sau făcând să nu plece bărcile contrabandiștilor", sunt cuvintele vicepremierului și ministrului de externe italian, Antonio Tajani. "Cu siguranță, cu cât sunt mai puțini migranți ilegali, cu atât mai multe vieți sunt salvate. Este, însă, o chestiune care trebuie abordată de la rădăcină: infractorii trebuie să fie contracarați cu vehemență, prin eliminarea motoarelor din bărcile contrabandiştilor, dar și prin munca pentru susținerea economiilor țărilor cele mai în dificultate. Este necesar să acționăm pentru stabilizarea Africii, pentru că războaiele creează noi exoduri. Am cerut Emiratelor Unite o mână de ajutor pentru Tunisia și Libia, unde au influență. Există și ajutoare de la Fondul Monetar Internațional (FMI) pentru Tunisia. Am vorbit despre asta cu Georgieva și Blinken, am fost în SUA: un împrumut de un miliard de dolari este important. La Tunis a fost în misiune ambasadorul Teresa Castaldo, director general al Cooperării pentru Dezvoltare: Italia va oferi 100 de milioane de euro pentru cooperare. Libia? Confruntarea politică a fost reluată, suntem în contact cu toate părțile, într-un rol de mediere", notează lastampa.it
Comentariu dur al lui Massimiliano Iervolino, secretarul Radicalilor Italieni: "Din păcate, lacrimile vărsate la Cutro pentru victimele naufragiului s-au dovedit curând a fi lacrimi de crocodil. A fost publicată în Monitorul Oficial legea din 24 februarie 2023, nr. 15, care a transformat în lege Decretul Legislativ din 2 ianuarie 2023, nr. 1, care conține prevederi urgente pentru gestionarea fluxurilor migratorii. Legea este în vigoare de o zi și, în realitate, nu gestionează fluxurile migratorii, ci se limitează la limitarea dură a operațiunilor navelor ONG în Marea Mediterană. Cine a scris legea - observă Iervolino - nu cunoaște condițiile materiale în care trebuie să opereze membrii echipajului ONG-urilor, după ce au efectuat salvarea a sute de migranți, iar ceea ce li se cere este responsabilitatea autorităților italiene, la portul de debarcare. De asemenea, legea impune ca în portul de debarcare atribuit de autoritățile competente să se ajungă fără întârziere pentru finalizarea operațiunii de salvare; este evident că această prevedere aparent inofensivă va fi folosită pentru a împiedica nava ONG-ului să desfășoare salvări multiple. Prin urmare, în viitor vom avea diverse cazuri de refuz de salvare, cu încălcarea prevederilor privind legea mării", a concluzionat Iervolino.
(Traducerea Rador)