Marea Neagra chiar este neagră. Potopul lui Noe a avut loc aproape de România?
- Adriana Popescu
- 6 martie 2023, 06:45
Există posibilitatea ca atunci când ai văzut pentru prima dată Marea Neagră să te fi întrebat de ce se numește așa. Însă, cu siguranță atunci când ai aflat despre potopul lui Noe, un fragment foarte frumos din Biblie, nu ți-ai pus problema că acel episod ar fi putut avea loc chiar în Marea Neagră.
Marea Neagră este misterioasă, unică în multe feluri și plină de povești inedite. Ea a atras de-a lungul timpului numeroși cercetători, toți cu gândul de a desluși măcar o parte dintre necunoscutele care o „îmbracă”.
Marea neagră chiar este neagră
Cu toate că de la mal nu se observă, Marea Neagră chiar are o parte neagră în adevăratul sens al cuvântului. Mai exact, la o adâncime de 150-200 de metri există un strat dens de hidrogen sulfurat, care produce sedimente. Pe lângă sedimente, la o adâncime de 10 metri lumina este absorbită de apă, iar în adâncime este imposibil să pătrundă lumina solară.
Stratificarea apei și lipsa oxigenului au făcut ca cele aproximativ 20 de nave care s-au scufundat în Marea Neagră să se conserve în stare perfectă pe fundul mării.
Potopul lui Noe a avut loc în Marea Neagră?
Robert Ballard, exploratorul care a descoperit epava Titanicului, a oferit o ipoteză controversată despre Marea Neagră. Potrivit acestuia, potopul lui Noe chiar a avut loc și s-a produs în regiunea țărmului Mării Negre. De menționat este faptul că, potrivit cercetătorilor, țărmul și-a dublat suprafața într-un timp scurt. Mai exact, aproximativ 150.000 de kilometri păstrați de urcat au fost inundați.
Robert Ballard nu a făcut altceva decât să reconfirme o informație oferită de hidrologul William Ryan şi geologul Walter Pitman, ambii profesori la Universitatea Columbia (SUA), într-o serie de lucrări făcute publice între 1997-2001.
Însă, interesant este că și cei doi (William Ryan şi Walter Pitman) s-au bazat pe lucrările hidrologilor şi sedimentologilor români, bulgari şi ruşi, publicate în perioada 1968-1971 în analele institutelor de cercetări marine de la Constanţa, Varna şi Sevastopol.
Tu știai asta despre marea neagră?
- Marea Neagră este înconjurată de șase țări: România, Turcia, Bulgaria, Ucraina, Rusia și Georgia;
- Marea Neagră, potrivit experților, ar fi fost un lac de apă dulce în urmă cu 7.000 de ani;
- Adâncimea maximă este de 2.212 metri;
- Suprafața totală este de 423.488 km2;
- Marea Neagră ale legătură cu Marea Egee și Marea Cretei înainte de a întâlni Marea Mediterană.