A bătut palma cu procurorii DNA și s-a ales cu o pedeapsă blândă. Verdict dat în cazul omului de afaceri
- Nicolae Comănescu
- 24 decembrie 2020, 11:26
După ce a încheiat un acord cu anchetatorii de la DNA, Octavian Niculescu a primit verdictul de la Tribunalul București.
Omul de afaceri Octavian Niculescu, proprietarul companiei Tehnoplus Medical SRL, a fost de acord să încheie o înțelegere de recunoaștere a vinovăției cu procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA). În aceste condiții, Tribunalul București l-a condamnat la pedeapsa închisorii de 1 an, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de cumpărarea de influenţă (pentru o faptă) și la pedeapsa închisorii de 9 luni, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de cumpărarea de influenţă, pentru cea de-a doua faptă.
Instanța a contopit cele două pedepse aplicate, astfel încât inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an de închisoare, la care a adăugat un spor de 3 luni de închisoare, astfel ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 1 an şi 3 luni de închisoare. Judecătorii au mai decis să suspende executarea pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani şi 2 luni”, conform justnews.ro.
Ce au dispus judecătorii în acest caz
Judecătorii au mai dispus confiscarea specială a sumei de 950.000 lei, care a fost consemnată anterior într-un cont bancar pe numele inculpatului. Potrivit unor surse DNA, Octavian Niculescu figura în dosarul penal 219/P/2020 ca inculpat, după ce a fost denunțat procurorilor anti-corupție de o femeie, mai precizează sursa citată.
Octavian Niculescu a fost implicat în mai multe scandaluri de corupție ce au avut ca subiect achizițiile de tehnică medicală din sănătate. El a avut calitatea de martor colaborator al procurorilor DNA în cazul Sorinei Pintea, fost ministrul PSD al Sănătății. Niculescu l-a denunțat pe intermediarul Mihai Coste, iar acesta ulterior a acceptat să o denunțe pe Sorina Pintea și a participat la organizarea flagrantului.
În luna martie a acestui an, Niculescu a fost internat la Spitalul „Bagdasar-Arseni” din cauza unei aritmii cardiace. „A căzut din picioare într-un Lukoil, l-au resuscitat cei de la SMURD aproape o oră și după aia l-au dus la spital. Aritmie cardiacă, ar fi spus cei de la SMURD. El oricum avea probleme cu inima, o operație, 2 stenduri…”, a dezvăluit o sursă pentru evz.ro.