Închiderea a două gropi de gunoi l-au adus în atenția procurorilor DNA. Acuzații grele

Închiderea a două gropi de gunoi l-au adus în atenția procurorilor DNA. Acuzații grele

O afacere ce a avut ca subiect două gropi de gunoi a fost cercetată de procurorii DNA, care au întocmit un dosar penal.

Reprezentantul unei firme care are sediul în Spania a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). El este acuzat că ar fi falsificat mai multe documente pentru câştigarea unei licitaţii în legătură cu închiderea a două gropi de gunoi din Orăştie şi Deva.

Procurorii DNA - Serviciul teritorial Alba Iulia au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a unui reprezentant al unei societăţi comerciale cu sediul în Spania, pentru participaţie improprie, sub forma complicităţii, la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, săvârşită în formă continuată.

Contract finanțat din fonduri europene

Anchetatorii menționează în rechizitoriul trimis instanţei că, în cursul anului 2014, între Consiliul Judeţean Hunedoara, în calitate de beneficiar, şi Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Mediu, a fost încheiat un contract finanţat din fonduri europene nerambursabile ce avea ca obiect proiectul „Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Hunedoara”.

În cadrul acestui proiect, Consiliul Judeţean Hunedoara a desfăşurat simultan procedura de achiziţie pentru ambele loturi ale proiectului: lotul 1 - Închiderea depozitului urban neconform Orăştie şi lotul 2 - Închiderea depozitului urban neconform Deva (gropile de gunoi neconforme).

„Întrucât cele două asocieri de firme înscrise la licitaţii nu îndeplineau condiţiile minime de calificare referitoare la experienţa similară şi capacitatea profesională, acestea au apelat la ajutorul unui terţ susţinător, în persoana societăţii reprezentată de inculpat”, arată DNA. În acest context, arată procurorii, bărbatul, în calitatea menţionată, ar fi remis reprezentanţilor celor două asocieri mai multe documente false şi inexacte (procuri, angajamente, diplome de studii, cv-uri, etc.) ajutând astfel la îndeplinirea condiţiilor pentru câştigarea licitaţiilor.

Care sunt părțile civile

Ulterior, menţionează procurorii, reprezentanţii celor două asocieri, fără să cunoască caracterul acelor înscrisuri, le-au depus la autoritatea contractantă Consiliul Judeţean Hunedoara.

„Rezultatul acestor demersuri a fost atribuirea, în urma evaluării ofertelor, a celor două contracte către asocierile respective şi obţinerea de către acestea a sumei de totale 20.624.257 lei reprezentând fonduri nerambursabile. Pentru susţinerea menţionată mai sus inculpatul ar fi primit de la cele două asocieri, conform contractelor încheiate anterior, suma totală de 747.032 lei”, se precizează în comunicat.

Ministerul Fondurilor Europene şi Consiliul Judeţean Hunedoara s-au constituit părţi civile în procesul penal. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Hunedoara cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

sursa: Agerpres

Ne puteți urmări și pe Google News