A 23-a zi de război. Mariupol, „șters de pe fața pământului”. Rusia se extinde spre vest. Victime în masă în sud, în timp ce Putin invocă „iubirea”. FOTO/VIDEO
- Sabina Popescu
- 18 martie 2022, 16:49
Este a douăzeci și treia zi de război în Ucraina. Rușii sărbătoresc a opta aniversare de la anexarea Crimeei, ocazie cu care președintele Vladimir Putin a susținut un discurs în care a abordat și situația Ucrainei, invocând „iubirea”. Capitala Kiev continuă să fie bombardată de inamici, care par să folosească, de asemenea, arme cu precizie cu rază lungă de acțiune, precum rachetele de croazieră, pentru a lovi situri militare din vestul țării. În sud, rușii au reușit să intre în centrul orașului-port Mariupol.
Zeci de persoane au murit, după atacul de la Mykolaiv
UPDATE 8: Mai multe persoane ar fi fost ucise în urma unui atac cu rachete rusești asupra unor cazărmi ale armatei ucrainene din orașul strategic Mykolaiv din sudul țării. Un deputat ucrainean din Odesa, Oleksiy Honcharenko, s-a întors din Mykolaiv în ultimele 24 de ore și a vorbit cu reporterii BBC, cărora le-a oferit câteva informații despre situația din teren.
„Din păcate, am avut un atac mare, un atac cu rachete asupra Mykolaivului. Zeci de oameni au fost uciși. Zeci de persoane sunt rănite și vorbim de rachete, rachete balistice”, a relatat ucraineanul pentru sursa citată.
Se pare că ucrainenii continuă să apere orașul, forțele rusești fiind grupate în afara acestuia, la nord-est.
Orașul Mykolaiv, care este crucial pentru planurile Rusiei de a cuceri al treilea oraș din Ucraina, Odesa, a ținut în loc o ofensivă rusă de-a lungul coastei Mării Negre.
„Mykolaiv se luptă cu înverșunare pe teren și se menține pe teren, iar Rusia pur și simplu nu a putut să-l cucerească, așa că a început teroarea împotriva populației locale, a civililor”, a adăugat Honcharenko.
Diguri de pământ pentru protejarea pozițiilor militare
UPDATE 7: Armata rusă sapă la propriu, construind diguri de pământ în jurul echipamentelor sale militare la nord-vest de capitala ucraineană Kiev, potrivit analizei Maxar Technologies și imaginilor din satelit.
Noile cadre din satelit arată digurile de protecție din jurul echipamentelor militare rusești din apropierea Ozera și a bazei aeriene Antonov.
Alte echipamente militare rusești și unele construcții de berme sunt, de asemenea, observate în satele Zdvyzhivka și Berestyanka, la nord-vest.
Ucraina: Rutele Rusiei pentru atacarea Kievului au fost blocate
UPDATE 6: Forțele armate ale Ucrainei au emis o evaluare optimistă a apărării Kievului, afirmând că cele două rute principale ale Rusiei pentru atacarea capitalei au fost blocate.
În fața unei campanii de încercuire a capitalei, forțele rusești de pe ambele maluri ale râului Dnipro - care împarte orașul de la nord la sud - au fost oprite, potrivit lui Oleksandr Hruzevici, adjunctul șefului Statului Major.
„Astăzi, inamicul a fost oprit la o distanță de aproape 70 de kilometri (aproximativ 43 de mile) de malul drept al orașului, ceea ce face imposibilă efectuarea de focuri, cu excepția tirurilor cu rachete. Pe malul stâng, înaintarea a fost oprită. Inamicul trage cu cinism în instalațiile noastre de infrastructură, (dar - n.r.) principalele căi de atac sunt blocate”, a spus el, vineri.
Forțele rusești au abandonat acțiunile ofensive în jurul localităților Brovary, la nord-est de Kiev, și Boryspil, la sud-est, a precizat Hruzevici. După ce a creat două linii de apărare pentru a proteja capitala, Hruzevici a declarat că armata ucraineană „lucrează acum la consolidarea unei a treia linii de apărare, îndepărtată”.
Abordând amenințarea reprezentată de rachetele de croazieră, generalul de brigadă a declarat că un sistem de apărare aeriană este încă în funcțiune în jurul Kievului, dar a recunoscut că rachetele interceptate deasupra orașului reprezintă în continuare o amenințare. O persoană a fost ucisă într-un astfel de incident, vineri dimineață, în districtul Podilskyi din nord-vestul țării, a declarat anterior consiliul municipal.
Vineri dimineață, patru rachete de croazieră lansate de avioane de război deasupra Mării Negre s-au izbit de o fabrică de piese de schimb pentru avioane din orașul Lviv, situat în vestul țării. Alte două rachete fuseseră interceptate de sistemele de apărare aeriană înainte de a-și atinge ținta.
„Marea Neagră și Belarus sunt două direcții dificile din care inamicul lansează rachete”, a recunoscut Hruzevici. Dar, a continuat el: „A fost dezvoltat un sistem eficient în care rachetele trebuie distruse la apropiere. Acum lucrăm la un sistem care va minimiza impactul rachetelor pentru civili”.
El a mai spus că o campanie de eliminare a amenințării sabotorilor din capitală a dus deja la eliminarea a peste 100 de persoane.
Grecia vrea să reconstruiască maternitatea din Mariupol
UPDATE 5: Grecia este „pregătită să reconstruiască” o maternitate care a fost distrusă de bombardamente în orașul-port Mariupol din sudul asediat, a transmis premierul.
Kyriakos Mitsotakis numește Mariupol „centrul minorității grecești din Ucraina, un oraș drag inimilor noastre și simbol al barbariei războiului”.
Comentariile sale vin la o zi după ce ministrul italian al culturii, Dario Franceschini, a declarat că Italia este „pregătită să reconstruiască” teatrul din oraș.
„Teatrele din toate țările aparțin întregii umanități”, a transmis oficialul italian pe Twitter.
Rușii au ajuns în centrul orașului Mariupol
UPDATE 4: Primarul din Mariupol, Vadym Boichenko, a declarat pentru BBC că luptele au ajuns în centrul orașului, confirmând rapoartele anterioare ale Rusiei.
„Da, au fost foarte activi astăzi. Luptele cu tancuri și mitraliere continuă. Toată lumea se ascunde în buncăre”, a spus primarul Mariupol, precizând că peste 80% din clădirile rezidențiale sunt fie avariate, fie distruse, iar 30% dintre ele nu pot fi restaurate.
„Nu a mai rămas niciun centru al orașului. Nu există o bucățică de teren în oraș care să nu aibă semne de război”, a declarat primarul Vadym Boichenko.
Operațiunea de salvare a persoanelor rămase sub dărâmăturile Teatrului Dramatic, bombardat joi de ruși, continuă, potrivit edilului, care nu a oferit o estimare a victimelor. Potrivit informațiilor furnizate presei internaționale până în prezent, până la 300 de civili ar fi fost salvați de sub dărâmături. În clădire se aflau, la momentul atacului, circa 1.200 de civili.
UPDATE 3: Sirenele de raid aerian au răsunat toată noaptea în orașul Dnipro, deși nu au fost raportate lovituri în zonă, transmite BBC.
Rapoarte similare au venit din Zaporizhzhia, în sud, unde se îndreaptă sute de refugiați din cauza atacurilor din Mariupol.
Pentru a face față refugiaților, se înființează centre în depozite și spații de birouri, precum și în spitale.
Victime în masă în Mykolaiv
UPDATE 2: Cel puțin 45 de persoane ar fi murit în urma unui atac cu rachete asupra unei cazărmi a armatei ucrainene din orașul Mykolaiv, din sudul țării.
Corespondentul BBC Andrew Harding, din Odesa, spune că cel puțin două rachete ar fi lovit cazărmile armatei din suburbiile nordice ale orașului. Eforturile de salvare sunt în curs de desfășurare.
Harding spune că barăcile erau folosite pentru antrenarea soldaților locali în orașul care a ținut piept unei ofensive rusești majore de-a lungul coastei Mării Negre.
„Mykolaiv a cunoscut săptămâni întregi de bombardamente intense, după ce trupele rusești au fost respinse din oraș. Forțele rusești au încercat apoi să ocolească orașul spre nord, dar au fost din nou zădărnicite de ucraineni. Mulți civili au fugit deja spre vest”, a mai transmis corespondentul BBC.
Mariupol, „șters de pe fața pământului”
UPDATE 1: Primii refugiați din orașul port Mariupol, aflat sub asediu în sudul țării, au ajuns la Lviv, în vestul Ucrainei. Cei evacuați descriu scene de teroare din orașul care se află sub bombardamente rusești continue.
„Orașul este șters de pe fața pământului”, a spus Iulia Iashenko, în vârstă de 28 de ani, pentru BBC.
Iulia și părinții ei în vârstă se numără printre câteva sute de persoane care au ajuns în Lviv în această dimineață.
„Casa noastră a fost incendiată de artilerie. Trag cu totul în oraș, se folosesc toate armele. Este fum negru peste tot. Sunt cadavre peste tot și nu este nimeni care să le adune”, a afirmat refugiata.
Iulia a precizat că, după ce casa lor a fost incendiată, ea și părinții ei au căutat adăpost în teatrul din oraș timp de nouă zile - plecând chiar cu o zi înainte ca acesta să fie bombardat.
„Doar soarta a făcut ca noi să fim în viață. Am fi putut fi uciși oricând. Oamenii ne-au scos din oraș cu mașina lor pe coridorul verde [coridorul umanitar]. Nu ar trebui să fie așa. Spuneți lumii ce se întâmplă”, a spus Iulia.
Știre inițială: Vladimir Putin a susținut, în cea de-a douăzeci și treia zi de război în Ucraina, că a fost nevoie să scoată Crimeea din „poziția umilitoare în care a fost atunci când era în cadrul altui stat”, motiv pentru care a anexat-o în anul 2014.
A 23-a zi de război. Cum explică Putin invazia din Ucraina
„Însă nu este vorba doar despre asta, este vorba de ceea ce știm să facem mai departe, cum să facem mai departe și, în mod obligatoriu, trebuie să ne impunem toate planurile pe care ni le-am stabilit”, s-a exprimat președintele Vladimir Putin, adăugând că este important și modul în care acționează locuitorii din Crimeea și Sevastopol față de „neonaziști”.
Locuitorii Donbassului nu au fost de acord cu „lovitura de stat” cu pricina, motiv pentru care împotriva lor au fost organizate operațiuni militare de „pedepsire” și blocade, fiind „bombardați în mod sistematic”, a spus liderul de la Kremlin, susținând că aceste demersuri au reprezentant, de fapt, un „genocid”.
„Și pentru a salva oamenii de acest genocid și de aceste suferințe, acesta este de fapt și scopul acestei operațiuni militare pe care am început-o în Donbass și în Ucraina”, s-a exprimat președintele Vladimir Putin.
„O astfel de unitate nu a mai fost de mult la noi”
„Și, mă scuzați îmi vine în minte o scriere sfântă - nu există iubire mai mare decât atunci când îți dai sufletul pentru prietenii tăi. Și vedem cum acționează băieții noștri în mod direct, care sunt implicați în această operațiune. Aceste cuvinte sunt dintr-o scriere sfântă creștină și cei care împărtășesc religia noastră știu asta.
Totul constă în aceea că iubirea reprezintă o valoare universală pentru toate confesiunile din Rusia și pentru poporul nostru, în primul rând. Și cea mai bună confirmare a acestui lucru este felul în care luptă băieții noștri implicați în această operațiune militară. Umăr la umăr ajută, se susțin unul pe celălalt și, dacă trebuie, atunci își acoperă cu propriul corp fratele de lângă el, în fața gloanțelor. O astfel de unitate nu a mai fost de mult la noi.
Începerea operațiunii a coincis absolut întâmplător cu ziua de naștere a unei componente importante a statului nostru”, a mai spus președintele Rusiei, Vladimir Putin.
Lviv, Harkov și Kramatorsk continuă să fie bombardate
Între timp, în Ucraina se moare pe capete. Rusia a tras mai multe rachete în apropierea aeroportului internațional din Lviv, în vestul țării, distrugând o fabrică de reparații de avioane din vecinătate, potrivit oficialilor locali. Lviv este aproape de granița cu Polonia și a acționat ca un refugiu sigur pentru mii de refugiați.
Mai multe orașe mari s-au confruntat, de asemenea, cu noi atacuri aeriene. În orașul Harkov din estul țării, o clădire universitară și două blocuri de locuințe au fost bombardate, provocând moartea unei persoane și rănirea a 11.
Mai la sud, în Kramatorsk, două persoane au fost ucise și șase rănite într-un atac cu rachete. Iar în capitala Kiev, o persoană a fost ucisă după ce o rachetă doborâtă a explodat într-un cartier rezidențial.
Se strânge lațul la Mariupol
Rusia a transmis că separatiștii din estul Ucrainei, cu ajutorul forțelor sale armate, „strâng lațul” în jurul orașului ucrainean Mariupol, în sudul Ucrainei. Se crede că zeci de mii de civili sunt blocați acolo.
Șeful pentru drepturile omului din Ucraina a spus că primii civili care se adăposteau într-un teatru bombardat din Mariupol au ieșit din dărâmături. Până în prezent, 130 de persoane au fost salvate, după atacul pe care Ucraina l-a atribuit Rusiei.
Cartierele rezidențiale din Kiev, atacate
În altă ordine de idei, iată câteva imagini de la locul unde a avut loc o nouă explozie de rachete, vineri. S-a întâmplat în capitala Kiev. O persoană a fost ucisă și 19 au fost rănite când părți dintr-o rachetă rusă doborâtă au aterizat într-un cartier rezidențial din nordul orașului, au transmis autoritățile locale.
https://twitter.com/RealCodyLang/status/1504809599005646854
A view of a destroyed children's preschool in a residential district of Ukraine's Kyiv after it was hit by shelling, as Russia's invasion of Ukraine continues https://t.co/KcP5djbQoe 📷 Vladyslav Musiienko pic.twitter.com/VxRDX101Hg
— Reuters Pictures (@reuterspictures) March 18, 2022
❗️ #Kyiv The residential district in Podilskyi district in Kyiv was damaged by the remains of a missile of the #Russian military. The remains of the rocket fell on a residential building. One person died. One person was killed, 19 injured, including 4 children.#PutinWarCrimes pic.twitter.com/XKLrzaBQUp
— ZMINA. Human Rights Centre (@zminaUkraine) March 18, 2022
Obiectivele militare ale Rusiei se extind spre vestul Ucrainei
Spre deosebire de bombardarea fără discriminare a orașelor ucrainene, Rusia pare să folosească armele sale de precizie cu rază lungă de acțiune - cum ar fi rachetele de croazieră - pentru a lovi situri militare specifice. Iar țintele par să se extindă spre vestul țării.
Rusia a tras mai multe salve de rachete de croazieră, lansate probabil din afara spațiului aerian ucrainean, pentru a distruge baza militară Yaroviv, în apropiere de granița cu Polonia. Astăzi, ținta a fost descrisă ca fiind o instalație de întreținere a aeronavelor din Lviv, în vestul Ucrainei.
Este probabil ca instalația să fi fost folosită pentru a întreține numărul tot mai mic de avioane de luptă mai vechi ale Ucrainei.
Faptul că Rusia folosește rachete cu rază lungă de acțiune ilustrează un alt fapt important - unul care a surprins mulți analiști militari. Până în prezent, Rusia nu a reușit să obțină supremația în aer. Oficialii occidentali spun că apărarea aeriană a Ucrainei a fost un motiv cheie pentru acest lucru.
După cum arată acest atac, Rusia știe că trebuie să le degradeze - nu doar vizând forțele și instalațiile aeriene ale Ucrainei, ci și distrugând bateriile de rachete de la sol. Acestea sunt folosite în fiecare zi a războiului, iar Ucraina are nevoie de mai multe provizii.
Un oficial occidental din cadrul serviciilor de informații a declarat pentru BBC că Ucraina a fost „foarte specifică” în solicitarea mai multor muniții de apărare aeriană - inclusiv pentru sistemele sale mai vechi de apărare aeriană cu rază lungă de acțiune. Oficialul a spus că „au nevoie de acestea în cantități mari, din cauza numărului de avioane rusești disponibile”.