Cea mai bună rețetă de mucenici. Secretului gustului delicios al produsului
- Feri Predescu
- 8 martie 2020, 20:54
Pe 9 martie, Ortodoxia celebrează Ziua Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia. Este "ziua celor fără nume", a tuturor celor care nu-şi au prenumele dintre sfinţi. Credincioșii prepară, în această zi, mâncare de mucenici, după rețete caracteristice diverselor regiuni.
Mucenicii muntenești se fac după cea mai simplă rețetă, arată realitatea.net. Ingredientele sunt la dispoziţia oricui, iar reţeta se face extrem de simplu.
Rețetă mucenici, ingrediente:
1 kg de făină
500 ml apă călduţă
1 linguriţă rasă de sare
Pentru sirop:
1,5 l apă rece
150 g zahăr
2-3 linguri de miere
coaja rasă de la o lămâie sau de la o portocală
2 pliculeţe zahăr vanilat
1 esenţă rom
1 linguriţă scorţişoară
250 g miez de nucă
Rețetă mucenici, mod de preparare:
Făina se cerne grămăjoară pe blatul de lucru sau într-un castron larg. În mijloc se face o gropiţă în care se pune apă cu sare. Se frământă uşor cu mâna până devine un aluat moale, elastic, nelipicios.
Aluatul se lasă 5-10 minute să se odihnească. Se rup apoi din el bucăţi mici care se rulează între blat şi podul palmelor până se obţin rulouri de aprox. 0,5 cm grosime sau chiar mai subţiri. Din rulouri se formează un ineluş, încolăcind aluatul pe deget şi rupându-l, se presează uşor capetele unul de altul, cât să se lipească, se încolăcesc în formă de 8 şi se presează uşor la mijloc. Se pot lăsa şi ineluşe, după preferinţă.
Mucenicii obţinuţi se pun la uscat pe o coală de hârtie tapetată cu puţină făină şi se lasă 1-2 h, întorcându-se din când în când de pe o parte pe alta.
Între timp, miezul de nucă se întinde într-o tavă de copt tapetată cu hârtie de copt şi se prăjeşte la cuptor 5 minute, la foc mic. Când s-a rumenit, nuca se scoate din cuptor şi se lasă la răcit, apoi se sfărâmă uşor cu o cană sau cu sucitorul.
După ce s-au uscat mucenicii, se ia o oală adâncă, se pun apa, zahărul, zahărul vanilat şi un praf de sare şi se pune totul la fiert. Când dă în clocot, se adaugă mucenicii şi se lasă la fiert până se înmoaie, aprox. 1 h. În timpul fierberii, se amestecă uşor cu o lingură de lemn, ca să nu se lipească unii de alţii. Când sunt aproape gata, se adaugă mierea, esenţa de rom şi nuca şi se mai lasă la fiert 5-10 minute.
Mucenicii se servesc calzi sau reci, după preferinţă, cu un praf de scorţişoară.