Ordinul lui Bolojan! PNL la vânătoare de voturi în zona AUR și SOS pentru a bloca moțiunea de cenzură
- Dan Andronic
- 21 aprilie 2026, 10:21
Ilie Bolojan. Sursă foto: gov.roÎn urma cutremurului politic provocat de decizia PSD de a se retrage de la guvernare, PNL a intrat în regim de „mobilizare de criză”.
Surse parlamentare confirmă pentru EVZ că ședințele grupurilor PNL de ieri, din Senat și Camera Deputaților, au fost marcate de un pragmatism dus la extrem: liberalii caută cu disperare aliați în rândul partidelor suveraniste pentru a supraviețui viitoarei moțiuni de cenzură.
Obiectivul: „Recrutarea” parlamentarilor de la opoziție
Liderii de grup ai PNL au trasat o sarcină clară fiecărui deputat și senator liberal: identificarea și convingerea a cel puțin unui ales din zonele AUR, SOS sau POT care să nu voteze pentru dărâmarea Guvernului.
Strategia vizează spargerea unității opoziției prin negocieri individuale, PNL încercând să profite de configurația fragmentată a actualului Parlament. Conform discuțiilor din spatele ușilor închise, liberalii mizează pe faptul că unii parlamentari din aceste partide ar putea fi „înduplecați” să asigure stabilitatea executivului în schimbul unor beneficii politice sau administrative.
„Promiteți-le orice”: Ordin de zi pe unitate la Senat
Cele mai tensionate discuții ar fi avut loc la grupul PNL din Senat. Aici, limbajul a fost mult mai direct, reflectând panica instalată în rândul conducerii după anunțul PSD. „Faceți tot ce vă stă în putință. Promiteți-le orice auristilor, doar să ne asigurăm că moțiunea nu trece”, le-ar fi transmis liderii de grup senatorilor PNL.
Această abordare de tip „cec în alb” sugerează că PNL este dispus să sacrifice linii roșii ideologice pentru a-și păstra mandatele la Palatul Victoria. „Orice” poate include de la funcții în deconcentrate, la sprijin pentru proiecte legislative locale sau chiar promisiuni de pe viitoarele liste electorale.
Guvern sub asediu

INSTANT_PSD_REFENDUM_04_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Retragerea PSD lasă PNL într-o poziție de vulnerabilitate extremă, fără o majoritate clară în Parlament. În timp ce opoziția se pregătește să depună moțiunea de cenzură, „vânătoarea de voturi” declanșată de liberali arată că aceștia nu se bazează pe o reconstrucție a coaliției, ci pe supraviețuirea prin traseism conjunctural și negocieri „la bucată”.
Rămâne de văzut dacă partidele vizate - AUR, SOS și POT - vor rămâne compacte sau dacă strategia „promisiunilor totale” a PNL va reuși să smulgă voturile necesare pentru a menține actualul cabinet în viață.