Schimbare bruscă a vremii. Surprize uriașe la început de aprilie. Prognoza pe 4 săptămâni

Schimbare bruscă a vremii. Surprize uriașe la început de aprilie. Prognoza pe 4 săptămâniVremea. Sursa foto: Pixabay

Valul de frig care s-a abătut asupra României a adus ninsori abundente în mai multe zone din țară. Circulația se desfășoară cu dificultate pe mai multe drumuri din sudul României. Vestea bună este că, de joi, vremea își va reveni la normal și va căpăta, treptat, un aspect primăvăratic, iar din aprilie apar chiar fenomene specifice verii.

Peste 100 de utilaje ale Direcției Regionale Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova au intervenit în ultimele 12 ore pentru deszăpezirea drumurilor naționale și a Drumului Expres 12, în sudul țării, unde ninsorile abundente au început din noaptea de luni spre marți.

Mobilizare pe drumurile din Oltenia

Conform DRDP Craiova, 108 utilaje au fost mobilizate pentru a menține circulația în condiții sigure.

În prezent, traficul rutier se desfășoară pe un carosabil curat și umed, cu zone izolate de zăpadă amestecată cu material antiderapant, pe principalele rute gestionate de DRDP Craiova, inclusiv DEx 12, DN 67, DN 66, DN 56, DN 1 și DN 6.

Pe arterele rutiere principalele, adiacente Capitalei, respectiv autostrăzile A0, A1, A2 și A3, traficul rutier se desfășoară pe un carosabil umed, fără probleme de vizibilitate, fiind prezente precipitații sub formă de ninsoare ușoară doar pe autostrada A1 București-Pitești.

Echipele de drumari continuă să patruleze și să intervină pentru a garanta siguranța șoferilor.

Încălzire bruscă

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că, deși valorile termice vor marca o creștere de la o zi la alta, în următoarea săptămână vremea va fi mai rece decât normalul perioadei.

Dar după 24 martie, o masă de aer cald va pătrunde dinspre nordul Africii, iar temperaturile vor crește brusc și vor depăși 20 de grade, mai ales în regiunile sudice și sud-estice.

În a doua decadă a lunii aprilie, vor apărea fenomene de vară, precum aversele și descărcări electrice.

Săptămâna 17.03.2025 – 24.03.2025

Temperatura aerului

Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cantitățile de precipitații

Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile vestice și nordice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Ploaie

Ploaie. Sursa foto: Pixabay

Săptămâna 24.03.2025 – 31.03.2025

Temperatura aerului

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă la nivelul întregii țări, dar mai ales în jumătatea nordică a teritoriului.

Cantitățile de precipitații

Cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval în toate regiunile.

Vremea, săptămâna 31.03.2025 – 07.04.2025

Temperatura aerului

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

Cantitățile de precipitații

Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval în toate regiunile.

Săptămâna 07.04.2025 – 14.04.2025

Temperatura aerului

Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cantitățile de precipitații

Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi în general apropiate de cele normale, cu posibilitatea unui ușor excedent în zonele montane.

Ne puteți urmări și pe Google News
Recomandările noastre
Revista presei