Judecătoarea cu Porsche Cayenne de nici 600 de euro, exclusă din sistem. Motivarea CSM
- Viorica Gheorghe
- 3 decembrie 2024, 09:49
Republica Moldova. Judecătoarea Curții Supreme de Justiție Mariana Ursachi, cunoscută pentru faptul că și-a declarat mașina Porsche Cayenne la prețul de 11 mii de lei, a fost eliberată din funcție. Decizia a fost aprobată de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), după ce magistrata a picat evaluarea externă a integrității financiare și profesionale.
Judecătoarea Mariana Ursachi și-a pierdut fotoliul
Membrii CSM au decis să aprobe Raportul Comisiei de evaluare externă. Conform documentului, judecătoarea Mariana Ursachi nu și-a putut dovedi integritatea financiară.
„Raportul motivat include faptele relevante, motivele și concluzia potrivit căreia judecătoarea nu corespunde criteriilor de integritate financiară. Mariana Ursachi este decăzută din dreptul de a exercita funcția de judecător pe un termen de 7 ani din data confirmării deciziei CSM, cât și alte funcții publice. Magistrata este lipsită, de asemenea, de dreptul de a obține o indemnizație unică la concediere”, se arată în comunicatul CSM.
Decizia poate fi contestată la Curtea Supremă de Justiție în termen de cinci de zile.
Motivele pentru eliberarea din funcție
Ziarul de Gardă scrie despre motivele pentru care CSM a acceptat Raportul Comisiei de evaluare și a decis eliberarea din funcție a judecătoarei Mariana Ursachi. Magistrata și-a evaluat anterior un Porsche Cayenne la doar 11 mii de lei, echivalentul a unei sume derizorii de nici 600 de euro.
Conform portalului, care citează hotărârea motivată a CSM, membrii Comisiei de evaluare au cerut explicații pe mai multe aspecte.
- implicarea în 4 cazuri care au condus la încălcări ale CEDO;
- un potenţial conflict de interese;
- schimbul de vehicule vechi şi aparent mai ieftine cu vehicule „mai noi şi mai scumpe”. BMW X5 a/f 2008 și Porsche Cayenne a/f 2012.
- primirea prin donaţie a unei case, după ce a reluat traiul comun cu fostul său soţ.
După ce judecătoarea a prezentat mai multe dovezi, suspiciunile asupra integrității sale profesionale au fost limpezite. Nu și dubiile în ceea ce privește integritatea sa financiară.
Anterior, Mariana Ursachi a făcut parte din completul care a aprobat contestațiile a zeci de judecători care nu au promovat evaluarea externă.