Iulia Vântur, urare inedită pentru tatăl iubitului. Cum s-a afișat vedeta cu Salim Khan

Iulia Vântur, urare inedită pentru tatăl iubitului. Cum s-a afișat vedeta cu Salim Khan
Iulia Vântur i-a urat la mulți ani, tatăl iubitului ei Saan Khan cu o urare pe rețele de socializare. Româncă a afișat o poză rară în care este alături de celebrul Salim Khan.

Iulia Vântur, recunoscătoare lui Salim Khan

Mutată de foarte mulți ani în India, românca dezvăluie și cine a ajutat-o în acomodarea acolo. Printre cei care, se pare ca au primit-o cu brațele deschise a fost nimeni altul decât tatăl iubitului ei, Salman Khan. Și acesta este o celebritate în India, care, potrivit româncei a susținut-o în drumul ei spre acomodare peste hotare.
Iulia Vântur

Iulia Vântur. Sursa foto: Instagram/ vanturiulia

De altfel și poza pe care a afișat-o vedeta cu acesta stă dovadă în acest sens. Cei doi sunt îmbrățișați, semn ca relația dintre ei este una foarte apropiată! De altfel, Iulia îl numește “una dintre persoanele preferate din întreaga lume”.

“Cel care m-a făcut să mă simt ca acasă în India”

Vedeta a scris pe Facebook un mesaj înduioșător la adresa lui. “La mulți ani, uneia dintre persoanele mele preferate din întreaga lume. Cel care m-a făcut să mă simt ca acasă în India. Sunt pentru totdeauna recunoscătoare legendarului Salim Khan. Cel care a creat cea mai frumoasă și puternică moștenire - cea a unei familii iubitoare și unite. Să fii binecuvântat cu multă sănătate, dragoste și bucurie întotdeauna. Fie ca mereu să inspiri si să-ți împărtășești înțelepciunea cu ceilalți.
Să creezi din ce în ce mai multe povești minunate”, a transmis românca. Iulia Vântur se află în India de mai bine de 10 ani. Acolo românca a reușit să facă o carieră muzicală, care se pare că în aceste zile ajunge la apogeu. Ultima ei melodie care apare și pe coloana sonoră a unui serial indian este cu adevărat un succes. Drept urmare, Iulia a reușit să ajungă să fie invitată să cânte pe Wembley Arena.

Ne puteți urmări și pe Google News