Exclusiv. Povestea lui Călin Georgescu, surpriza de la alegeri. L-a imitat pe Vladimir Putin

Exclusiv. Povestea lui Călin Georgescu, surpriza de la alegeri. L-a imitat pe Vladimir PutinCălin Georgescu. Sursa foto: facebook

Călin Georgescu a candidat pentru prima oară la alegerile prezidenţiale, iar programul său politic include, printre altele, reducerea dependenţei de importuri, sprijinirea fermierilor, sporirea producţiei interne de alimente şi energie, dar şi facilităţi fiscale pentru producătorii români.

În urmă cu câțiva ani, politicianul a vrut să facă dovada - precum Putin, liderul de la Kremlin -, unei puternice rezistențe la frig și, doar în șort de baie, s-a scăldat minute bune și chiar s-a scufundat în apa rece ca gheața a unui lac din Austria. Pe vremea aceea, Călin Georgescu era propunerea Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) pentru fotoliul de premier al României.

"Când intru în apa rece, comunic cu Dumnezeu"

„De tânăr, chiar de foarte tânăr mi-a plăcut să fac sport. Am început la 12 ani cu judo - care mi-a ordonat viața - și mi-a oferit satisfacții uriașe din postura de vicecampion național și balcanic la juniori. Apoi, vreo opt ani, am fost alergător de performanță pe distanța de 10.000 de metri.

Deviza mea este „Mens sana in corpore sano” (n.r. o minte sănătoasă într-un corp sănătos) și de aceea nu mă opresc din a practica sport. Faptul că fac baie în apă rece, chiar înghețată, este mesajul meu de apropiere față de natura de care, din păcate, suntem din ce în ce mai îndepărtați.

Apa rece îmi întărește corpul, îmi crește imunitatea. Când intru în apa rece, comunic cu universul, cu Dumnezeu, e o încărcare a bateriilor cu energie naturală”, a explicat politicianul, în exclusivitate pentru Evenimentul Zilei.

"E ca o muzică interioară"

„Antrenamentul l-am făcut în cei douăzeci de ani în care mi-am educat mintea, spritul și corpul să reziste la frig. Pe marginea lacului nu mă antrenez niciodată, nu fac mișcări de încălzire. Mă dezechipez, intru lent, gradual pentru a da corpului timp să treacă peste diferența mare de temperatură.

Apoi, mă scufund și apa mă preia. Mintea dispare, frigul dispare. E ca o muzică interioară. Așa fac eu legătura între apa din corpul meu și apa rece. În apa rece simt mareea apei din mine. Când ies, am grijă să dau corpului imediat căldură: mă îmbrac, beau ceai fierbinte din termos, fac duș cald.

Dacă locul e aproape de casă, intru imediat la duș. Dacă nu, obligatoriu mă deplasez cu mașina încălzită, pentru că altfel risc să mă îmbolnăvesc. Toate acestea trebuie făcute cu cap, nu din bravură sau inconștiență.

Am făcut baie și la -20 de grade, în regiunea Tirol, la copcă. Am spart gheata și am făcut o scufundare de 1 minut. Și asta face parte din legătura mea cu natura!”, ne-a dezvăluit Călin Georgescu, politicianul care duce o viață sportivă și ordonată.

I-a enumerat printre eroi pe Ion Antonescu şi Corneliu Zelea Codreanu

Călin Georgescu este, practic, necunoscut pe scena mare a politicii româneşti, dar numele său a mai fost vehiculat ca premier tehnocrat, atât din partea PSD, dar și la PD-L (2016) şi AUR (2020).

Călin Georgescu este unul dintre experţii în domeniul dezvoltării durabile, având în spate o experienţă de peste 15 ani în cadrul structurilor ONU, dar şi reprezentant al Comitetului Naţional UNEP pentru România.

Acesta a mai ocupat funcţii de consilier şi de secretar general al Ministerului Mediului, director al Departamentului Organizaţiilor Economice Internaţionale din Ministerul Afacerilor Externe şi secretar general al Asociaţiei Române pentru Clubul de la Roma.

În luna noiembrie 2020, Călin Georgescu a realizat o înregistrare video controversată pe Facebook, în care, alături de alte figuri istorice, i-a enumerat printre eroi pe Ion Antonescu şi Corneliu Zelea Codreanu, liderul mişcării legionare.

Călin Georgescu este descris în CV-urile publice ca un cunoscut expert internaţional în domeniul dezvoltării durabile. A lucrat 17 ani în sistemul ONU, deţinând diferite funcţii în cadrul Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu şi raportor special al ONU pentru deşeurile toxice şi periculoase din cadrul Biroului Înaltului Comisar pentru Drepturile Omului.

De asemenea, a coordonat Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă din România în 1999 şi 2008 şi a fost director al Departamentului Organizaţiilor Economice Internaţionale din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al României.

A scris mai multe cărţi

Este membru al Asociaţiei Române pentru Clubul de la Roma, condusă de guvernatorul Mugur Isărescu, şi a fost preşedintele Centrului European de Cercetare al Clubului de la Roma, în perioada 2013-2015.

A scris mai multe cărţi de studii prospective privind dezvoltarea umană şi progresul socio-economic al României. A contribuit, de asemenea, la capitolele privind mediul şi dezvoltarea durabilă din cadrul rapoartelor strategice internaţionale privind România. A obţinut doctoratul în ştiinţa solului la Universitatea de Ştiinţe Agronomice din Bucureşti.

Rezultatele exit poll-ul Sociopol, de la ora 21.00, îl dădeau pe Călin Georgescu pe locul 2, cu 20 de procente, sub Marcel Ciolacu, 20%, la egalitate cu Elana Lasconi și George Simion.