Cătălin Moroșanu se plânge de bullying. „Ți-ai luat bătaie, treaba ta”

Cătălin Moroșanu se plânge de bullying. „Ți-ai luat bătaie, treaba ta”Sursa foto: Cătălin Moroșanu Facebook

Luptătorul Cătălin Moroșanu a povestit în cadrul unui podcast faptul că și el a trecut prin experiența agresiunilor și fizice și psihice. Ba chiar s-a arătat marcat de acea situație.

Moroșanu, pus la tot felul de treburi

Luptătorul a explicat faptul atunci când era copil a avut și el parte de agresiuni din partea colegilor. Ba chiar le-a catalogat mai crunte decât ceea ce se întâmplă în ziua de azi.

”Eu am fost victima bullying-ului, dar nu ca la voi. Eu am luat bătaie în fiecare pauză. Îmi luam palme după cap. Să ne înțelegem. Nu ca acum”.

Acum e vorba: mamă, a țipat la copilul meu și părinții imediat sună la dirigintă la directoare. Eu am trăit mai crunte. ”Bă, du-te ia gunoiul, ia spală șosetele, spală-mi chiloții”.

Asta făceam, dar foarte greu mi-a fost în primul an. Pentru mine a fost un șoc. Singur și de la mama și de la tata, să stau acolo și să îndur bullying-ul ăsta”, a povestit Cătălin Moroșanu.

Părinții se agresează și ei verbal

Pe de altă parte, luptătorul a explicat faptul că nici părinții nu sunt tocmai de înțeles. Mai ales că el deține o academie de lupte și intră în contact cu ei tot timpul.

”Așa pățesc și eu la mine la academie. Vin părinții se cerată, copiii, își mai dau câte o palmă după cap și vin părinții și se ceartă. Ăia serioși de vreo 30 și ceva de ani: nu, că tu ești un nesimțit, nu tu ești un bou.

Îți dai seama părinții care ar trebui să fie mai maturi, intră în jocul ăsta. Copiii se mai bat, nu ai ce să faci. Păi dacă eu îmi luam bătaie la școală, îmi dădea tata o bătaie: băi, ți-ai luat bătaie, treaba ta, descurcă-te. Aici trebuie să intervenim noi. Mai bine să plângă mă-sa decât să plângă mama”, a mai povestit luptătorul.