Guvernul Marii Britanii va interzice toate minele de cărbune noi
- Iuliu Vlădescu
- 18 noiembrie 2024, 09:44
Noul guvern de stânga radicală din Regatul Unit, condus de premierul Keir Starmer, nu mai vrea mine sau centrale electrice pe cărbune în Marea Britanie.
Ecologism radical în Marea Britaie. Adio, cărbune!
Guvernul laburist britanic a anunțat joi că va interzice toate minele noi de cărbune din Marea Britanie, la două luni după ce instanța a anulat un proiect de săpare a unui nou puț lansat de fostul executiv conservator.
„Noile licențe de exploatare a cărbunelui vor fi interzise”, a anunțat guvernul britanic într-un comunicat, adăugând că va „introduce o nouă legislație” radical ecologistă cât mai curând posibil.
Justiția britanică a anulat în septembrie o autorizație dată de guvernul anterior proiectului contestat de a dezvolta, în Whitehaven, în nord-vestul Angliei, ceea ce ar fi fost prima nouă mină de cărbune în 30 de ani din Regatul Unit.
Justiție cu agendă politică
„Prezumția că mina propusă nu ar avea ca rezultat o creștere netă a emisiilor de gaze cu efect de seră (...) este eronată din punct de vedere juridic”, a conchis judecătorul Înaltei Curți în decizia sa. La scurt timp după venirea sa la putere, în iulie, noul guvern laburist a renunțat să susțină acest proiect minier în instanță, unde a fost combătut de ONG-urile ecologiste.
Cărbunele „rămâne cea mai mare sursă de emisii de CO2 legate de energie la nivel global. Eliminarea sa treptată este un pas crucial în lupta împotriva schimbărilor climatice”, a susținut guvernul joi în comunicatul emis.
De asemenea, țara și-a închis ultima centrală pe cărbune la sfârșitul lunii septembrie, punând capăt utilizării acestui combustibil în producția de energie electrică, o premieră pentru o țară membră G7.
Anunțul de joi „este o veste excelentă și ar trebui, în sfârșit, să trimită cărbunele în cărțile de istorie”, a reacționat Tony Bosworth, de la ONG Friends of the Earth, într-un comunicat.
Extremiștii ecologiști salută decizia privitoare la cărbune
Aceasta este o „decizie istorică”, a adăugat Doug Parr, de la Greenpeace Marea Britanie. Dar „având în vedere intensificarea inundațiilor, uraganelor și valurilor de căldură din întreaga lume și a crizei climatice”, guvernul trebuie să interzică și „toate noile exploatări de petrol și gaze”, a adăugat el.
Premierul britanic Keir Starmer, care aspiră să fie în fruntea diplomației climatice, a dezvăluit marți, la COP29 de la Baku, obiective ambițioase pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră ale Marii Britanii - salutate cu prudență de ONG-uri.
În special, țara și-a luat angajamentul de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu „cel puțin 81%” până în 2035, comparativ cu 1990.
Din luna iulie, noul guvern laburist a anunțat deja încetarea înghețării dezvoltării energiei eoliene pe uscat, lansarea de noi proiecte eoliene și solare offshore și angajamentul de a nu mai emite noi licențe de explorare a hidrocarburilor în Marea Nordului.
De asemenea, trebuie să lanseze o nouă companie publică dotată cu 8,3 miliarde de lire sterline (10 miliarde de euro) pentru a-și finanța angajamentul de a avea energie electrică fără carbon până în 2030, potrivit Le Figaro.
(Traducerea: Rodezia Costea,RADOR RADIO ROMÂNIA)