Europarlamentarul Daniel Buda: Nicolae Ciucă este liderul care știe ce înseamnă să ia decizii grele și să rămână ferm când alții șovăie

Europarlamentarul Daniel Buda: Nicolae Ciucă este liderul care știe ce înseamnă să ia decizii grele și să rămână ferm când alții șovăieDaniel Buda. Sursa foto: Facebook

Daniel Buda susține că alianța PSD-AUR ar fi una toxică pentru România. Potrivit europarlamentarului, Nicolae Ciucă ar fi liderul care poate lua decizii importante. Totodată, politicianul i-a transmis un mesaj ferm lui premierului Marcel Ciolacu.

Daniel Buda, despre alegerile prezidențiale

„Alianța PSD-AUR este mai toxică decât ne putem închipui. Voturile pe care Marcel Ciolacu încearcă să le transfere lui Simion pentru a intra în turul 2 se pot foarte ușor transforma în cuiele cu care se bate sicriul în care se îngroapă speranțele românilor”, a afirmat europarlamentarul.

Nicolae Ciucă

Nicolae Ciucă. Sursa foto: Facebook

Mesaj pentru liderul PSD

Europarlamentarul i-a transmis un mesaj președintelui PSD.

„Îi transmit un mesaj lui Ciolacu: voturile noastre sunt mai puternice decât dorința lui. România are nevoie de un lider puternic, care știe ce înseamnă sacrificiul și responsabilitatea, un om al faptelor, care și-a pus viața în slujba țării, apărându-i valorile și viitorul. Nicolae Ciucă este liderul care știe ce înseamnă să ia decizii grele și să rămână ferm când alții șovăie.

Nicolae Ciucă înseamnă o viață mai bună pentru fiecare român”, a mai spus politicianul.