Încă o dronă a fost depistată pe teritoriul Republicii Moldova. Aparatul de zbor este de origine rusească

Încă o dronă a fost depistată pe teritoriul Republicii Moldova. Aparatul de zbor este de origine ruseascăDronă. Sursa foto: IGP

Republica Moldova. Încă o dronă a fost depistată pe teritoriul Republicii Moldova. Obiectul a fost găsit marți în extravilanul localității Coșernița, raionul Criuleni. La fața locului se află toate serviciile specializate ale poliției.

Acces restricționat pentru cetățeni

Potrivit Inspectoratului General al Poliției (IGP), angajații secției tehnico-explozivă a Centrului tehnico-criminalistic și expertize judiciare au investigat obiectul. Astfel, s-a constatat că este vorba despre un aparat de zbor de însoțire a dronelor de tip „Shahed” de origine rusească.  Acesta nu avea atașat explozibil.

Dronă

Dronă depistată pe teritoriul Republicii Moldova. Sursa foto: IGP

„Nu există riscuri sau pericole pentru siguranța cetățenilor din regiune. Cercetările la fața locului continuă”, a precizat IGP.

În acest context, poliția a făcu apel la cetățenii care identifică aparate de zbor sau alte dispozitive suspecte căzute la sol - să nu se apropie de ele și să nu le atingă, dar să anunțe imediat poliția la numărul de urgență 112.

Cazuri similare au avut loc duminica

Două drone au fost depistate duminică pe teritoriul țării. Primul caz s-a înregistrat în localitatea Fîrlădeni, raionul Căușeni, iar cel de-al doilea caz pe un câmp din preajma satului Borosenii Noi, Rîșcani. Potrivit poliției, acestea ar face parte din valul de atacuri cu drone la care a fost supusă Ucraina.

În cazul dronei depistate la Căușeni, specialiștii au stabilit că, la fel, este vorba despre un aparat de zbor de însoțire a dronelor de tip „Shahed” de origine rusească, care nu avea atașat explozibil.

Ambasadorul Rusiei la Chișinău, convocat la Ministerul Afacerilor Externe

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) i-a înmânat marți ambasadorului agreat al Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Ozerov, o notă de protest ferm în legătură cu „amestecul ilegal și deliberat al Federației Ruse în procesul electoral al Republicii Moldova și violarea spațiului aerian al țării”.

Ministerul de Externe RM

Ministerul de Externe al RM. Sursa foto: MAE

Astfel, MAE a condamnat ferm violarea spațiului aerian al Republicii Moldova, dat fiind faptul că, pe data de 10 noiembrie curent, două drone rusești au fost depistate pe teritoriul suveran al Republicii Moldova.

„Instituțiile competente din țara noastră dispun de informații clare care arată că dronele au fost lansate de Federația Rusă. Ambasadorul a fost atenționat că astfel de incursiuni agresive constituie o încălcare gravă și un gest neprietenos al Federației Rusă, aceste drone punând în pericol viața cetățenilor”, a remarcat instituția.

Acesta nu este primul incident de acest gen. Anterior au mai fost depistate fragmente de proiectile sau dronă de tip „Shahed”, în mai multe localități din preajma frontierei cu Ucraina. Cazurile sunt înregistrate în urma atacurilor Federației Ruse asupra Ucrainei.

Ne puteți urmări și pe Google News