Nouă președinți ai SUA nu și-au încheiat mandatele. Tragediile care au creat haos la Casa Albă
- Emanuel Nițulescu
- 6 noiembrie 2024, 23:58
Există nouă președinți americani care nu și-au încheiat mandatele. Patru dintre ei au murit în urma unor probleme de sănătate, iar alți patru în urma asasinării lor. Unul singur, un al nouălea președinte care nu și-a dus mandatul până la sfârșit și-a dat demisia. Ar putea fi Trump un al doilea președinte demisionar, din cauza proceselor penale împotriva sa?
O campanie electorală violentă
Campania electorală din SUA, care tocmai s-a încheiat a fost deosebită față de altele și printr-un anume aspect: a fost una mult mai violentă decât precedentele, actualul câștigător al funcției de președinte al SUA fiind vizat de două tentative de asasinat.
Primul atac s-a petrecut la mijlocul lunii iulie, în timpul unui miting desfășurat în Butler, Pennsylvania. Acolo, un bărbat înarmat, în vârstă de 20 de ani, s-a apropiat periculos de Trump, amenințându-l cu o armă. Situația a fost însă dejucată de intervenția promptă a unui lunetist, care l-a împușcat mortal pe atacator, prevenind astfel un deznodământ tragic.
Cel de-al doilea incident a avut loc două luni mai târziu, într-o duminică după-amiază, în timp ce Trump se afla pe terenul de golf. Conform investigațiilor FBI, acest eveniment a fost interpretat drept o altă tentativă de asasinat, deși detalii suplimentare despre modul în care s-a desfășurat atacul nu au fost făcute publice. În acest caz, un suspect a fost deja arestat, iar investigațiile continuă pentru a stabili toate circumstanțele și motivele din spatele acestui incident.
În plus, în ziua votului, în Michigan, un bărbat în vârstă de 25 de ani a fost reținut sub acuzația de amenințare cu un atac violent în cazul în care fostul președinte Donald Trump va câștiga alegerile. Potrivit autorităților, tânărul ar fi formulat amenințări serioase, care au determinat FBI să intervină și să-l aresteze. Situația are o singură explicație: polarizarea societății americane într-o manieră fără precedent. Prin urmare, Secret Service și FBI vor trebui să fie în alertă și de acum încolo.
Nouă președinți care nu și-au dus mandatul la capăt
Și totuși, istoria Statelor Unite nu a fost una lipsită de violență, patru președinți ai SUA, din cei 46, nu și-au dus până la capăt mandatele pentru că au fost asasinați.
Un al cincilea s-a bănuit c-ar fi fost otrăvit, dar ulterior s-a dovedit că a murit din cauza unei bacterii.
Un al șaselea președinte american, pentru a preîntâmpina demiterea sa și un scandal fără precedent și-a dat demisia înainte de a-și termina mandatul.
Iar alți trei președinți americani nu și-au finalizat mandatele pentru că au murit din cauza unor boli.
Iată care sunt cei nouă președinți americani care nu și-au încheiat mandatele și motivele care au dus la o astfel de situație.
William Henry Harrison (1841) – Cu cel mai scurt mandat dintre
cei 46 președinți ai SUA
William Henry Harrison deține recordul pentru cel mai scurt mandat prezidențial, având doar 31 de zile în funcție.
În 1841, la scurt timp după ce și-a preluat mandatul, Harrison a murit din cauza pneumoniei. Această moarte subită a fost atribuită, în parte, discursului său de inaugurare lung și expunerii la vremea rece, fără măsuri de protecție, ceea ce a dus la o deteriorare rapidă a stării sale de sănătate. Harrison este primul președinte american care nu și-a încheiat mandatul.
Zachary Taylor (1850) – Boală neașteptată și moarte prematură
Zachary Taylor, cel de-al 12-lea președinte al SUA, a murit în 1850, la un an și patru luni după ce a preluat funcția. Taylor a contractat o boală gastrointestinală după ce a consumat fructe și apă contaminate.
Deși inițial se credea că ar fi fost otrăvit, cercetările ulterioare au arătat că moartea sa a fost cauzată, cel mai probabil, de o infecție bacteriană.
Lincoln (1865) – Asasinarea președintelui care a abolit sclavia
Al 16-lea președinte al SUA, Abraham Lincoln, a fost asasinat în 1865, în timpul celui de-al doilea mandat, după succesul său în abolirea sclaviei și victoria în Războiul Civil.
Lincoln a fost împușcat în Teatrul Ford de către actorul John Wilkes Booth, un susținător al Confederației. Moartea sa a avut un impact enorm asupra națiunii, fiind unul dintre cei mai respectați președinți americani.
James A. Garfield (1881) – Un mandat scurtat de un atac tragic
James A. Garfield, al 20-lea președinte, a fost împușcat în iulie 1881, la doar câteva luni după ce a devenit președinte.
Asasinul său, Charles J. Guiteau, era un avocat frustrat care se considera neîndreptățit de administrația lui Garfield. Garfield a murit două luni mai târziu din cauza complicațiilor survenite, iar moartea sa a dus la îmbunătățirea îngrijirii medicale în cazul oficialilor de stat.
William McKinley (1901) – Victimă a unui atentat
Președintele William McKinley a fost împușcat în 1901, la începutul celui de-al doilea mandat. Atentatul a avut loc în Buffalo, New York, în timpul unei întâlniri publice.
McKinley a fost împușcat de un anarhist numit Leon Czolgosz și a murit opt zile mai târziu din cauza unei infecții. Moartea lui McKinley a adus în fruntea țării pe tânărul vicepreședinte Theodore Roosevelt.
Warren G. Harding (1923) – Probleme de sănătate în mijlocul scandalurilor
Warren G. Harding a murit în 1923, la doar doi ani și jumătate de la începutul mandatului său. Oficial, decesul său a fost atribuit unui atac de cord, deși circumstanțele morții au generat controverse și suspiciuni, mai ales având în vedere scandalurile de corupție din administrația sa.
Harding a rămas cunoscut mai mult pentru reputația negativă a mandatului său decât pentru realizări politice.
Roosevelt (1945) – Singurul dintre cei 46 președinți ai SUA cu patru mandate
Franklin D.
, singurul președinte american ales pentru patru mandate, a murit în 1945, la începutul celui de-al patrulea mandat, din cauza unei hemoragii cerebrale.
Roosevelt a fost un lider crucial în timpul Marii Crize Economice și al celui de-al Doilea Război Mondial, iar moartea sa a lăsat un gol semnificativ în leadership-ul american, chiar înainte de sfârșitul războiului.
John F. Kennedy (1963) – Asasinat șocant la Dallas
Președintele John F. Kennedy a fost asasinat în 1963, în Dallas, Texas, în timpul unui tuurneu prezidențial. Kennedy a fost împușcat în timp ce se deplasa cu un autovehicul descoperit.
Asasinarea sa, realizată de Lee Harvey Oswald (conform anchetei oficiale), a zguduit întreaga lume și a adus în atenție problemele politice interne și externe ale SUA, inclusiv Războiul Rece.
Nixon (1974) – Singurul dintre cei 46 președinți ai SUA care a demisionat
Richard Nixon a fost singurul președinte american care și-a încheiat mandatul prin demisie. În 1974, în contextul scandalului Watergate, Nixon a ales să demisioneze pentru a evita o eventuală demitere.
Demisia sa a fost un eveniment unic și a marcat un moment dificil pentru imaginea Casei Albe și pentru încrederea publicului în instituțiile americane.