Am simțit o profundă și acută dezamăgire văzându-l pe marele general Ciucă ploconindu-se ca un servitor cuminte pe lângă Nicușor Dan, al cărui singur merit public este că se mai spală, uneori pe cap…

Pare că undeva sus, afară, ”tati și mami” se gândesc să reactiveze țopii și țoapele trotinetiste ale sorosizatului USR, în jurul lui ”plicușor”, iar generalul care altădată jura că nu va intra în politică s-a conformat pe loc, ordinului. Mai puneți la scocoteală și penibilele ”sluj”- uri pe care PNL, prin președintele lui, le face în fața dnei Lasconi, avem în față una dintre cele mai penibile scene de vaudeville modern…

„Extravaganța alegerilor din România trezește fantomele trecutului fascist”, se intitulează articolul apărut marți în publicația Politico, cu mai puțin de o lună înainte de alegerile prezidențiale.

”Un fost huligan de fotbal de extremă-dreapta este puternic cotat în cursa prezidențială într-un mega an electoral pentru români, ne mai spune  politico.eu.

România se pregătește pentru alegerile prezidențiale și parlamentare care au tras cortina peste părțile cele mai urâte ale politicii sale, în timp ce înclinația pentru o introspecție amară domină asupra problemelor regionale critice. De la un candidat care a fost recent adjunctul șefului NATO, dar care este acuzat (culmea! - s.n.) că are legături cu un propagandist al Kremlinului, la un altul care laudă în mod deschis un lider fascist, alegătorii români se confruntă cu un peisaj politic extrem de polarizat.

Cu o lună înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale, nu există un lider clar. Greii tradiționali, precum PSD și PNL, se luptă să avanseze, afectați de percepția publică pe termen lung că sunt corupți și vulnerabili la clientelism”.

Analiza revistei neomarxiste Politico asupra candidaților este, totuși

amuzantă…

Cu toții sunt răi, chiar și Mircea Geoană, - în versiuea ”prestigioasei” reviste trotinetiste este suspectat de filoputinism mascat, deși a fost adjunct al NATO și decorat de această organizație cu cea mai înaltă distincție!!! Și care oricum, cu toate câte i se pot reproșa, greșeli recunoscute dealtfel, în emisiune Antenei 3, este evident, cu 5 clase deasupra tuturor candidaților…

Cine scapă ”curat” din această ”analiză”?

Desigur, dna Lasconi și USR - partidul Salamandrelor oengiste, adunați de Coldea într-un partid, după Colectiv,  și vorbitorii de giboneză corporatistă, - cum ar spune Răzvan Boanchiș. Coldea, tatăl USR, în colaborare cu părinții securiști ai lui Ceaușescu, (cei care au adus pe lume o generație nouă de politicieni trotinetiști - azi ”penali” în toată puterea cuvântului), - Coldea, arestatul la domiciliu, singurul care a fost capabil să scoată în Piața Victoriei 100.000 de ”tineri frumoși și liberi”. S-a văzut, dealtfel: fără Coldea nu s-au mai strâns, de la darea lui în vileag, nici 1000 de oameni în stradă…

Degas, ajuns la respectabila vârstă de 70 de ani, admitea că: ”Trebuie să ai o idee înaltă nu despre ceeace faci, ci despre ce vei putea face într-o zi.”

Este fraza la care nu au răspunsuri aproape toate marionetele politicii de azi din România. E drept, nici n-au nevoie de asemenea gânduri, din moment ce existența lor în fruntea politicii românești depinde de mofturile stăpânilor. Dar nici de voință - nu a poporului, ci a unei populații delabrate -, ceeace am ajuns să fim azi….

Diletantul își ține capul plecat; el nu-și asumă nici un risc. El își străbate pustiul interior lejer, nu ca Emirul din poemul lui Macedonski, cu ochii țintind o himeră, o viață mai bună pentru țara lui. Politicianul român care se zbate pentru a fi în grațiile celor care numesc ”șefii la România”, nu are nici un fel de scop. Nici apropiat, nici îndepărtat. La ei singura certitudine e doar incertitudinea. Din această convingere răsare și zicerea lor, din ce în ce mai prezentă în ieșirile publice: ”La alegeri se poate întâmpla orice!” - spun ei, așteptând hotărârile a ceeace numeam în timpul domniilor fanariote, ”Înalta Poartă”…

Mi-e, în primul rând milă pentru acești politicieni, răi, în adîncul ființei lor, care urâțesc țara, de parcă n-ar fi urâtă și fără ei.

Privindu-i de departe, și nemizând nici un moment pe ei, nu poți să nu-i dai dreptate lui Rousseau, care spune că omul devine rău pentru că se știe urmărit de privirea celorlalți.  Dacă îi vedem, dacă urmărim cum și ce se întâmplă pe scena politică, cu toate mașinațiunile sfertodocților de la butoane, nu mai există îndoieli. Se știu priviți de milioame de oameni și tocmai de asta, vor să le pară superiori celorlalți. Dar, nu reușesc, și atunci nu le rămâne decât să-i urască. Exact cum spunea Rousseau:” … astfel că nici unul nu-și află bine decât în răul celorlalți.”

Degeaba a anticipat Tzvetan Todorov că ne îndreptăm către o lume fără valori și idealuri comune. „Societatea se dezintegrează sau se transformă într-o intreprindere condusă prin reglementări birocratice și prin raporturi de forță.” Și exact spre asta se îndreaptă o dată cu România, întreaga Europă.

Cred că uneori, în clipele de dezastru, merită aruncată o privire asupra marilor gânditori de altă dată. Rousseau credea bine: ”Fiecare popor trebuie să aibă un sistem de instituții anume, care să fie cel mai bun pentru acesta. Un sistem care să fie cel mai bun poate nu prin el însuși, dar, cu certitudine, pentru statul căruia îi este menit.”

Pentru Rousseau statul acceptabil, nu statul desăvârșit -, este cel care permite și chiar încurajează spiritul critic. Ori noi, l-am înlocuit pe Rousseau cu Ursula și birocrații neomarxiști europeni. Și atunci, ce să mai așteptăm? Mi-a plăcut remarca lui Livius Ciocârlie, legată de această temă: ”Se vrea democrație pentru state cărora, începând cu Rusia și continuând cu multe altele, nu li se potrivește, cel puțin pentru o vreme, greu de estimat. Nouă? Noi în două luntri, ca de obicei. Nu ni se potrivește democrația așa cum o bâjbâim noi…” 

Se spune că într-o zi, Emile Zola i-ar fi spus lui Mallarme că după părerea lui, diamantul nu e mai prețios decât căcatul. Mallarme, amuzat i-a replicat astfel: ”Da, dar diamantul e mai rar!”

Problema, pentru noi, acum, este, nu aceea de a alege între cele două tipologii de oameni, ci de a încerca, în van, de atâția și atâția ani de a trensforma o anume ”categorie” umană de politicieni de rahat, în diamante. Sau, mai pe românește, de a face din căcat, bici.