150 de ÎMM-uri din Republica Moldova și România, întâlnire la cel mai important forum din Chișinău

150 de ÎMM-uri din Republica Moldova și România, întâlnire la cel mai important forum din Chișinău Sursa foto: ODA

Republica Moldova. 150 de întreprinderi din Republica Moldova și România își vor prezenta produsele și serviciile, între 10 și 13 octombrie, la Expoziţia de Dezvoltare și Promovare a Businessului din Republica Moldova „Antreprenor Expo”, ediția III-a, din Chișinău. Business forumul este dedicat liderilor, inovatorilor și antreprenorilor din toate sectoarele economice. La eveniment, își dau întâlnire 10 000 de specialiști din varii domenii economice.

Platformă de dezvoltare și promovare a businessului mic și mijlociu

Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării al Republicii Moldova, în parteneriat cu Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) și Centrul Internațional Expozițional „Moldexpo”, invită la „𝐀𝐧𝐭𝐫𝐞𝐩𝐫𝐞𝐧𝐨𝐫 𝐄𝐱𝐩𝐨 𝟐𝟎𝟐𝟒” pe cei care doresc să-și dezvolte afacerile, să-și găsească parteneri și să ajungă pe piețele internaționale.

Deschiderea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la UE va oferi oportunități extinse companiilor autohtone de a exporta produse și servicii pe piața europeană. Astfel, participarea ÎMM-urilor, la „𝐀𝐧𝐭𝐫𝐞𝐩𝐫𝐞𝐧𝐨𝐫 𝐄𝐱𝐩𝐨 𝟐𝟎𝟐𝟒”, este importantă pentru a identifica noi posibilități de dezvoltare și accedere în UE.

Noi oportunități de dezvoltare și extindere a ÎMM-urilor pe piața europeană

Antreprenor Expo 2024” găzduiește un solid Forum de Inginerie și Furnizori Industriali, un loc de stabilire a parteneriatelor strategice. Întreprinzătorii vor putea afla despre cele mai recente produse de finanțare, sprijinite de Guvernul Republicii Moldova și partenerii săi de dezvoltare:

Expoziția va oferi participanților o agendă diversificată, menită să sprijine activitățile de business și crearea de noi parteneriate. În cele patru zile de expoziție, vor fi organizate workshopuri și prezentări. Experți din varii industrii vor susține sesiuni practice pentru întreprinderi mici și mijlocii cum ar fi dezvoltarea produselor, marketingul digital și soluțiile inovatoare pentru creșterea afacerilor.

Organizatorii își propun să ofere noi oportunități de extindere pe piețele internaționale și informații privind accesarea unor finanțări pentru afaceri. Participanții vor explora strategii de creștere și istorii de succes din mediul antreprenorial al Republicii Moldova.

Șansa de a interacționa cu renumite companii

Participanții vor putea să stabilească contacte directe cu potențiali parteneri de afaceri, furnizori sau clienți. Evenimentele dedicate networking-ului le vor oferi șansa de a interacționa cu companii renumite din varii sectoare.

„Prioritatea Guvernului Republicii Moldova este să dezvolte economia și să ofere noi oportunități pentru mediul de afaceri. În diferite domenii cheie intervenim pentru a crea un climat favorabil inovației, investițiilor și în vederea stimulării creșterii.

Platforma „Antreprenor Expo”, dezvoltată împreună cu ODA și CIE Moldexpo, vine să ofere sprijin antreprenorilor. Vrem să contribuim la crearea sinergiilor benefice, colaborărilor fructuoase, dar și să înțelegem mai bine unde ne aflăm și ce oportunități de creștere putem identifica”, a declarat Dumitru Alaiba, viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării economice și digitalizării, conform oda.md.

 

Revista presei