Prăpăd pe o stradă din Capitală. Un șofer beat a provocat pagube semnificative

Prăpăd pe o stradă din Capitală. Un șofer beat a provocat pagube semnificative Sursa foto: Arhiva EVZ

Un șofer băut a lovit două autoturisme și a intrat în zidul unei vile. Scenele au avut loc pe o stradă din Sectorul 5.

Șofer băut, implicat într-un accident în lanț

Potrivit polițiștilor, bărbatul are 67 de ani și s-a urcat la volan după ce a consumat băuturi alcoolice.  În cursa nebună pe o stradă din Capitală, acesta a reușit să lovească mai multe autoturisme.

Totodată, șoferul s-a oprit într-un zid, provocând pagube semnificative.

S-a oprit într-un zid

Accidentul în lanț a avut loc pe strada Garoafei din sectorul 5. La fața locului au ajuns polițiștii de la Brigada Rutieră.

Accident, șofer

Sursa foto: Info Trafic

„Ajunși la fața locului, polițiștii rutieri au constatat faptul că au fost implicate 2 autovehicule (un autovehicul în mișcare, unul staționat), iar în urma accidentului de circulație au rezultat pagube materiale, precum și avarierea unui perete de beton”, au anunțat reprezentanții Brigăzii Rutiere.

Bărbatul era beat

Polițiștii l-au testat pe șofer cu aparatul etilotest, iar rezultatul a arătat că acesta consumase băuturi alcoolice.

„Conducătorul autovehiculului aflat în mișcare a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat”, mai arată sursa.

Conform procedurilor aplicate în astfel de cazuri, conducătorul auto a fost condus la Biroul Accidente Ușoare.

În urma cursei, acesta a avariat mai multe mașini, iar o parte proprietarii au fost îndrumați spre Biroul de Accidente Ușoare.

„În continuare se efectuează verificări, urmând a se stabili numărul autovehiculelor implicate", au încheiat polițiștii.

Miercuri, un alt accident a avut loc pe Autostrada A1, unde două TIR-uri s-au ciocnit. Coliziunea a avut loc în zona Aeroportului din Arad. Circulația a fost afectată. În urma impactului, o persoană a rămas încarcerată, iar o alta a fost transportată inconștientă la spital.

„Pompierii au acţionat pentru extragerea victimei din autocamion, însă din nefericire aceasta prezenta leziuni incompatibile cu viaţa. Este vorba despre un bărbat în vârstă de aproximativ 45 de ani”, au anunțat pompierii arădeni.

Revista presei