Noi imagini cu vila elvețiană a lui Plahotniuc. Luxul cu care s-a înconjurat oligarhul fugar

Noi imagini cu vila elvețiană a lui Plahotniuc. Luxul cu care s-a înconjurat oligarhul fugar Sursa foto: Le Temps

Republica Moldova. Vila din Elveția a oligarhului fugar Vladmir Plahotniuc, pusă sub sechestru anul trecut, este locuită în continuare de soția sa, Oxana Childescu. Noi imagini din locația de lux au fost publicate de jurnaliștii Le Temps.

Jurnaliștii Le Temps au fotografiat vila în care locuiește soția lui Vladimir Plahotniuc, Oxana.

„Într-o vilă frumoasă locuiește doamna C., în Vésenaz, un sat bogat de la periferia Genevei. Achiziționată la sfârșitul anului 2012 pentru 31,5 milioane de franci de către compania Mareches SA, această reședință de 449 de metri pătrați se întinde pe un teren de peste 5000 m2, cu piscină pe malul lacului”, descriu locația jurnaliștii.

Localitatea Vesenaz, Elveția

Le Temps mai scrie că proprietatea se află sub sechestru, deoarece autoritățile moldovenești consideră că banii pentru achiziționarea bunului de lux ar fi avut origine dubioasă. Mai exact, desi drepturile sunt trecute pe numele Oxanei Childescu, achiziția ar fi fost făcută de oligarhul Vladimir Plahotniuc. Acesta este judecat la Chișinau pentru spălare de bani și este subiect al mai multor sancțiuni internaționale.

Ne puteți urmări și pe Google News

Vila - sub sechestru, dar locuită de soția lui Plahotniuc

În luna decembrie 2023, Curtea de Apel Chișinău a respins cererea Oxanei Childescu împotriva Procuraturii Anticorupție. Soția fostului lider democrat a cerut ridicarea sechestrului de pe vilă.

Proprietatea a fost pusă sub sechestru două luni mai devreme.

„Acest bun a fost cumpărat din banii lui Vlad Plahotniuc, în 2012. Proprietarii nu pot vinde acest bun. Sperăm să avansăm cât mai mult pe dosarul penal, care este deja în judecată, unde, dacă va fi condamnat Plahotniuc, ar fi posibil să recuperăm prejudiciul cauzat în acest caz, inclusiv cu banii din vila care este sechestrată în Elveția”, a menționat șefa de la Procuratura Anticorupție, Veronica Dragalin.

Jurnaliștii RISE Moldova au publicat, cu un an înainte de fuga oligarhului, o investigație despre patru imobile de lux din străinătate ale lui Vlad Plahotniuc. În lista imobilelor de lux apărea și vila situată într-o suburbie a Genevei, pe malul Lacului Leman.

Sursa foto: rise.md

Înainte de a părăsi Republica Moldova, în 2019, Plahotniuc și-a vândut toate proprietățile de pe strada Bulgară din Chișinău. Cumpărător a fost chiar finul său de cununie, ex-președinte al Parlamentului, Andrian Candu.

Revista presei